12 martie 2009

dan carlea

Blogurile mele:
http://carleadan.wordpress.com/ - general
http://zeppelinul.blogspot.com/ - blogul volumului Zeppelinul - Ed. Vinea 2007
http://urban-vinea.blogspot.com/ - blogul volumului URBAN - Ed. Vinea 2008

contact:
e.dancarlea@yahoo.com - fara messenger!

e.dancarlea@gmail.com
tel. 0766. 678. 689
*
*
_____________________________________
Articolele mele din diverse publicatii


ARTICOLE DIN “SCANTEIA”- JURNALUL NATIONAL

Cei 3 R şi locomotivele cu aburi

Proba de sacosa-viteza

Cravata rosie-sentimentul barbatiei

Bisnita in garsoniera confort II din Colentina

Beretele verzi si mastile de gaze

Carnea noastra cea de toate zilele

„Cobra” versus „Iarba verde de acasa”

ARTICOLE DIN “LUCEAFARUL”

Babelnet

Contingentul de aplaudaci

De la cultura de masa la incultura de salon


ARTICOLE DIN “LUMINA”

Merită?
Documentar Manastirea Cocos
Malformatii de fiecare zi
Despre relatia Biserica-societate
O vorba de duh, fara Duh
Jogging spre batranete
(Ne)simţirea noastră cea de toate zilele
Mă paşte stresul
Ne domnim ca-n Franţa, dar ne descălţăm în trenuri
Tarani si tarani
Oameni si caini
Praguri si capatani
Despre libertate si presa, cu dragoste
Paravanul de sticla
Imaginea glodului
Gay Fest

Babelnet
Luceafărul-12 dec. 2007

Anul 2007. Numai un click şi iată un Turn Babel în flăcări, unii sunt beţi la etajele inferioare, mulţi sar, urlând ca bieţii disperaţi de la World Trade Center, în timp ce alţii îşi lipesc aripi icariene, cu gândul zborului precaut spre un cer de hârtie, la care visează toţi. Din secolul al XV-lea, Zodia Gutenberg îşi tot naşte fiii. Cel mai bine te încredinţezi de asta la un târg de carte, bunăoară la Gaudeamus, abia încheiat într-un spaţiu plin de amintiri din cele mai diverse, de la expoziţiile prin care industria socialistă a României - care lua ca model, conform înţelepciunii cârmaciului de atunci, industriile URSS şi Chinei maoiste – complexa realizările Vestului, până la mulţumirile aduse minerilor pentru lecţiile de ikebana din faţa Teatrului Naţional.La fiecare pas, printre standurile de cărţi, mai vedeai un mare scriitor, un poet, un critic important. S-au purtat discuţii mai mult ori mai puţin literare, s-au vânat scaune prin localurile de la primul inel, s-au dus polemici, s-au împăcat ireconciliabili care se cunoşteau doar de pe site-urile şi blogurile literare. Am înţeles, încă o dată că literatura adevărată miroase a trup de copac albit şi întins pe sub literele unor oameni. În afara unor reviste general apreciate, cum ar fi varianta virtuală a “Dilemei Vechi”, în care Andrei Pleşu arată ce înseamnă a gândi; gândirea ca salahoreală de lux, cărăuşie a înţelesurilor spre subînţelesuri, profesiune, artă şi hobby totodată, nu doar corvoadă utilitaristă de birou, netul înseamnă mult prea mult o socializare perversă, pe jumătate sau sfert, care procură unele satisfacţii cu costuri interioare ascunse şi vizibile în timp, bovarism, can-can, balamuc, certuri, istericale, defulări scatologice, lături cu pretenţii, logică ovariană, nevricale testiculare. Doar ca o paranteză amuzantă spun că în revista amintită, alături de sublinierile tarelor noastre arhicunoscute, a neseriozităţii, snobismului şi amatorismului cu care sunt abordate toate lucrările, de la astuparea de gropi la tipărirea de opere, tronează un link “forum”, iar când intri…surpriză: forumul este suspendat. Adică, care va să zică, nu există. De ani buni, nu de ieri, de azi. Altfel spus, cel mai bun exemplu de treabă românească. Legătura cu pricina ar putea fi eliminată din site, de către administrator, în câteva secunde. Dar, fără îndoială, merge şi-aşa.Revin. Feed-beack-ul internautic, fenomen care dă, aparent, autorului unui text un plus de înţelegere cu privire la receptarea produsului său artistic de către omul pe care altfel nu îl poate întâlni decât preţ de câteva minute, la o lansare, şi cititorului o idee despre omul din spatele literelor pe care le absoarbe în fiinţa lui, este înecat în subiectivisme, umori de pubertate, interese hormonale, vâltori revanşarde, paraziţi anonimi. În spaţiul virtual, sub un text literar, niciodată nu ştii dacă un comentariu are la bază textul în sine sau cine ştie ce chestiuni oculte, poate ai criticat vreodată scrisul iubitei comentatorului tău de azi, care – curios lucru - nu vede nimic bun în creaţia ta, deşi e parte dintr-un volum băgat în seamă de critici importanţi ori poate omul are pur şi simplu o zi proastă sau o alcoolemie sănătoasă. Amestecul toxic de diletanţi, clone, trolli, anti-valori şi autori renumiţi face, de multe ori, din web-ul literar o adevărată ciupercărie, lesne provocatoare de iritaţii şi alergii. Dar să o luăm cu începutul. În 1999, Radu Herinean, un inginer, specialist în informatică, împătimit de poezie, a creat un site, www.senior.ro/poezie/ care a devenit, în foarte scurtă vreme, un fenomen. Numele a suportat mai multe schimbări: www.poezie.ro – martie 2001 > www.agonia.ro - aprilie 2003 > www.agonia.net - aprilie 2003 şi urmează www.edo.ro, cu intenţia de a se crea o zonă elitistă. Poezie.ro este şi astăzi cel mai mare site cu profil literar din România, ca număr de vizitatori, de multe ori, cam la jumătate din cel avut de ediţiile online ale celor mai importante ziare. Conform trafic.ro – vizitatori pe lunile decembrie şi noiembrie, Agonia 76.969, respectiv 378.251, Cotidianul - 153.681, respectiv 730.532, Gândul - 206.718, respectiv 1.007.882, România Liberă – 147.937, respectiv 705.359, Ziua – 154.130, respectiv 730.532. De Libertatea, primul ziar al revoluţiei române, pe care l-am ţinut în mâna de adolescent surescitat de căderea democraţiei pleaşcă peste noi, prin aerul afânat de gloanţe al unor pieţe, nu se poate apropia nimeni: 492.920 de vizitatori în luna decembrie şi 2.557.955 în noiembrie. Normal. Să nu subestimăm interesul oamenilor pentru previziunile sfârco-meteorologice, pentru pretextul de analize şi psihanalize furnizat de pagina 5 şi pentru mişcările vedetelor declarate astfel după ce au apărut de zece ori la televizor, mimând cântatul, maimuţărindu-se pe lângă nişte mese-catedre de unde ni se arată ce să mai gătim şi prin jurul unor oameni politici invitaţi la emisiuni relaxate ca să ne demonstreze cât sunt de umani, de apropiaţi de noi, de obişnuiţi, deci de înţelegători ai problemelor de zi cu zi ale cetăţeanului. Pornit ca un hobby, site-ul www.senior.ro/poezie/, devenit peste noapte un colos virtual, cerea, pe muteşte, dezvoltare, ramificare în lume, într-un cuvânt îşi revendica dreptul la viaţă în spaţiul oamenilor reali. Aici intervine un blocaj generat, pe de o parte, de refuzul lui Herinean de a închina site-ul politicului şi economicului în sensul lui cel mai brut şi fără legătură cu sfera culturii, de a-l pune în slujba cuiva important şi cu resurse, pe de alta din lipsa capacităţii de a crea nişte alianţe cu câteva edituri importante sau intrarea într-un circuit publicitar profesionist, pentru a exista şi o oarecare dezvoltare financiară, care să permită construirea unui stuff solid, format din nume grele ale literaturii şi câţiva specialişti în marketing virtual. Astfel, în echipa editorială care lucrează benevol şi fără nicio normă impusă, am putut vedea, în decursul timpului, alături de o personalitate de talia criticului şi scriitorului Felix Nicolau şi persoane cu un curriculum vitae bogat în spaţii albe, studenţi inimoşi, de viitor, dar doar atât, persoane care nu au confirmat “în afară”. Au existat câteva acţiuni constând în antologarea unora dintre autorii mai buni de pe site, dar efectele nu au trecut sticla monitorului, nu au creat nicio undă serioasă de interes, nicidecum de şoc în lumea literară. A mai fost un cenaclu, desfăşurat la Cafe Deko, dar cu toată dăruirea câtorva - a lui Felix Nicolau, Daniela Luca, Cosmin Dragomir, Paul Bogdan, Daniela Şontică - nu s-a reuşit niciodată un export de valori, o externalizare a logosului care se învârtea, practic, în cerc închis şi nici măcar păstrarea nivelului iniţial de exultanţă. Asta tot din pricina nearticulării colosului Agonia pe lumea “reală”.Discuţiile cu privire la dezvoltarea proiectului intrat demult în celebra încremenire liiceanistă se învârt pe marcajul fin al unor cercuri vicioase.O mult-dorită revistă nu se poate naşte din lipsa banilor şi din imposibilitatea de a strânge un colectiv de redacţie solid, la stuff e complicat de umblat, că ba atârnă greu unele prietenii, ba “or fi unii mai fără CV dar fac treabă”, o fundaţie deja înregistrată încă nu produce proiecte, pisica rămâne întreagă, neruptă, tocmai că se doreşte, uneori, prin procedeul marţial românesc hei-rup de care am mai vorbit, ruperea ei simultan din toate părţile. Iar conceptul (prea) generos de la care pleacă site-ul, de cultură de masă şi minimă cernere a valorilor nu este de natură să atragă nume sonore din sfera criticii şi nici scriitorime cu condei ferm. Un alt spaţiu literar virtual important este blogul http://hyperliteratura.reea.net, creat de poetul Marius Ianuş, celebrul coautor al Manifestului Fracturist, alături de poetul basarabean Dumitru Crudu. Celebru şi pentru că, fără voia lui, a creat zeci şi zeci de epigoni care se ţin cu dinţii şi unghiuţele rupte&murdare de fracturismul pe care Ianuş afirmă că l-a epuizat – “din 2000 caut o formulă prin care să mă desprind definitiv de fracturism (pe care mi se pare că eu l-am epuizat) şi am impresia că acum am descoperit-o. Îi spun lirism elementar şi mi se pare că vine în prelungirea ideilor facţiunii utilitariste a fracturismului.” Dorit dintru început ca spaţiu elitist, blogul este condus după un regulament aşa-zis al “democraţiei participative”, astfel că se poate ajunge membru numai pe baza votării textelor aspirantului de către membri. După un anumit algoritm eşti declarat “admis” sau “respins”. Prin vot se şi pierde calitatea de membru. Concept înălţător, eşti tentat să spui, scoţându-ţi cu zvâc pălăria, jobenul, şapca ori bandana. Da, dacă nu ar fi eşuat aproape total în lupte de culise, prietenii–coterii, plăţi de poliţe. Anomalia vine, de cele mai multe ori, din permisiunea nefirească de a se vota anonim. Astfel că un membru care are, să zicem, glorioasa vârstă de 18 ani şi nicio realizare literară poate da “nope” unui poet recunoscut, dacă pur şi simplu nu-i place de el sau respectivul e certat cu prietenii lui. Nu este obligat să comenteze textele supuse la vot, nici măcar să se ştie că a votat.Te-ai certat cu el în alt spaţiu virtual sau cu vreo prietenă ori nu eşti din aceeaşi gaşcă (fracturistă, douămiistă, post-postmodernistă neasumată, etc.) iei “nu” şi, dacă ai noroc, un emoticon care-ţi face în ciudă. Iată că principiile democraţiei nu pot fi grefate oriunde fără analize amănunţite, fără riscul de a apărea reacţii de incompatibilitate, amestecarea planurilor putând favoriza cadrul de înflorire a non-valorii, în timp ce se urmăreşte exact contrariul. Clubul literar al lui Claudiu Komartin - http://www.clubliterar.com - are la bază cam acelaşi concept elitist, dar o axare mult mai pregnantă pe text, lipsind video-poemele, care sunt la mare cinste pe rivala hyperliteratura. Lucru deloc rău, dacă stai şi te gândeşti că video-poemele de la noi, în majoritatea lor, sunt nişte biete înregistrări făcute cu telefonul şi, din păcate, în manieră telefonată, fără pic de ştiinţă a manevrării imaginilor, (îmi amintesc de un asemenea poem în care imaginea dubla perfect cuvintele, nu existau metafore regizorale, sugestie, nimic; în text era “m-am sculat”, vedeai personajul cum se scoală din pat, “m-am spălat”, desigur, trebuia să vezi omul cum se spală şi tot aşa) cu muzică pentru care nu există drept de utilizare şi de multe ori cu texte fade, clădite în jurul unei pretinse dezabuzări consumiste, foarte trendi.

În concluzie, partea literară a internetului românesc este un soi de struţo-crocodilo-cămilă de stepă, nici subsumată unor interese culturale ferme, nici articulată pe lumea “de afară”, nici privită doar ca vehicul de marketing, de cele mai multe ori cu pretenţii neonorate, nici mercantilizată măcar, ca să zici că există premizele financiare ale evoluţiei. Este mai degrabă un fel de poligon în care toată lumea trage cam în toată lumea, unii cred că e sărbătoare tot timpul, gloanţele sunt adesea confundate cu pocnitorile şi invers, confuzia e cool pentru mulţi care intră doar pentru o şuetă, trei vorbe zvârlite din goana mouse-lui, iar reuşitele unora de a-şi continua, prin cărţi, succesele volatile de pe net li se datorează aproape în totalitate, şi nu spaţiului din care doar au ştiut ce să aleagă.

Contingentul de aplaudaci

“Luceafărul”, 28.11.2007

Cu cât trece timpul, devine tot mai evident că fiecare cetăţean român are măcar centura neagră -1dan în hei-rup. Cu perseverenţă habsburgică o ducem din campanie stahanovistă în campanie stahanovistă, pentru orice, oricând, ajunge să ne dea cineva startul la crearea unei unităţi de monolit în jurul…, la asociere în vederea unei disocieri indignate şi ostentative de…
Ba “nu ne vindem ţara”, ba “muncim nu gândim”, “nu da şpagă”, “hai în NATO”, “hai şi-n UE”, “să facem poliţia animalelor”, “legea limbii”, dă-o-ncolo că e a lui Pruteanu, “votul uninominal”, “nu ucidem maidanezii” (mai ales pentru un pipernicit de japonez mort că n-a stat la el acasă cu sakeu-n nas), “jos cu Tăriceanu”, “ba jos cu Băsescu”, “embargo mediatic împotriva lui Becali”, apoi îl dăm numai pe Becali, “poduri de flori”, “rrom, nu ţigan”, “fabricat în România”, “Catedrala Neamului în Parcul Carol”, stai că nu e bine!, “Catedrala Neamului în altă parte”, “Catedrala Neamului deloc”, “marile demolări de caşcarabete” (pentru ca acum să te împiedici în tarabele pline cu ciorapi, chiloţi şi altele asemenea din staţia tramvaiului 32 de la Piaţa Unirii şi prin faţa unor bănci din apropiere). Cine mai ştie câte campanii au erupt, vezuvian, din uriaşa noastră dorinţă de a pune, brusc, ordine în lucruri? Ai fi tentat să spui “bine că oamenii se implică, iată, coeziunea socială nu a murit cu eticheta “golan” în piept, spiritul gregar ne poate da brânci şi spre schimbare” - acea schimbare fluturată prin toate campaniile electorale, pe post de steag nobil, neapărat cu gaură, în metamorfoză spre şosetă.
Campanii creionate pe genunchi, trâmbiţate fetişist, însă marcate de un libido mult prea mobil, atât de puţin vâscos încât obiectele investirii sunt schimbate de azi pe mâine.
Nici nu ai apucat să de dezmeticeşti bine, să te dumireşti de scopul unui hei-rup, să asculţi părerile analiştilor, ale experţilor în toate prinşi la drum de seară în câte-un talk-show jalonat de reclame anunţate cu stânjeneală mascată prin aplomb de moderatorii precis echidistanţi, că s-a şi trecut la alt pretext de îmboldire mediatică, de însufleţire civică, de asumare a rolului.
Totul într-un soi de montagne-russe din care ţipetele ne dau, dincolo de orice spaimă, angoasă, temere, senzaţia siguranţei prin număr şi scop unic, chiar dacă perisabil în cel mai înalt grad. Se pare că nu putem funcţiona decât angrenaţi într-o “revoluţie permanentă”, “troţki-smul” dâmboviţean slujind, fără voie, nu de puţine ori, interesele unor patibulari, dacă e să-i întrebaţi chiar pe unii din cei care se implică în campaniile pentru sau pentru contra.
Inconsistenţa argumentelor în favoarea unui hei-rup naţional sunt nebăgate în seamă, importantă e starea de turmă, adesea în luptă cu altă turmă, fiindcă, după toate legile luptei de clasă, mai mereu ne împărţim în cete care se uită chiorâş unele la altele, căutându-şi, parcă, temeiul ontologic în nimicirea părţii adverse. Care, absolut sigur, este împotriva interesului naţional, mânată de cercuri de afacerişti dubioşi, manipulată de trusturile de presă ale mogulilor, pe scurt, diabolizată după toate regulile servite pe pâine de la Gustave Le Bon încoace, de liderii mai charismatici sau mai conjuncturali.
Dacă primele campanii nouăzeciste purtau pecetea unui primitivism democratic şi, mai ales, comunicaţional, mulţi dintre vectorii cei mai importanţi de opinie fiind abia ieşiţi din contingentul de aplaudaci cu diplomă, care băteau cu limbile de lemn aceleaşi şabloane (re)cunoscute de urechile nedeprinse cu subtilităţile ale celor ce dădeau ok-ul pe opinia cuiva, acum asistăm la o sofisticare a raportării la evenimente, la un adevărat aikido informaţional, unde fiecare actor important încearcă să folosească energia negativă, periculoasă, a unui fapt pentru a-şi aduce în cont un vot, un avantaj de imagine, o măslină, ceva.
Marea frăsuială italo-(r)română, cu ramificaţii subterane şi supraterane spre cabinetele importante ale ţărilor membre UE, se reduce, până la urmă, la un alt spectacol de sunet şi lumini, cu perdele de fum, flash-uri, urlete şi luări de poziţii dintre cele mai diverse, de la demagogia musolinică a unora aflaţi în prag de campanie electorală, la dragostea şi durerea neţărmurită pentru problemele cetăţenilor români de etnie rromă, aflaţi departe, printre străinii cei neprimitori, care nu se îngrijesc să le asigure case, slujbe, maşini, bancomate nepăzite, străzi mai puţin luminate şi Dumnezeu mai ştie ce, sau poate ştiu frazeologii care apar la televizor cu tricouri imprimate cu mesaje de solidaritate pentru bieţii amărâţi care mai tâlhăresc şi ei câte un italian, doi, acolo şi căpuşează o societate, de bine, de rău, pusă pe picioare democratice - chiar dacă încercate uneori de fantome xenofobe - de nişte ani buni.
Ministerul de Externe şi Ministerul Culturii nu au, pare-se, niciun program serios de îmbunătăţire a imaginii românilor, nu acţionează pârghiile culturale care ar putea mişca şi ele lucrurile în direcţia calmării situaţiei, a receptării problemei actuale la un nivel superior, european, nerealizând că, nu peste mult timp, se poate să ajungem şi noi în stadiul de a vedea la marginea Bucureştiului grupuri de imigranţi ciuciţi pe sub cartoane, ajunşi cu calabalâcul în spate din cine ştie ce colţ al Continentului Negru, ori de prin Asia. Peste noapte, în ochii italianului de rând, imaginea ţării noastre s-a schimbat, nu mai este teritoriul maidanezilor şi al leagănelor-lagăre în care copiii nedoriţi sunt ascunşi de ochii publicului, ci zona crepusculară în care se formează cei mai periculoşi infractori, care, fără îndoială, nu au alt vis decât să locuiască, în barăci, la periferia oraşelor italiene şi să pândească momentul propice pentru a şoca opinia publică.
Şi aceasta modificare de opinie s-a petrecut, mai ales, cu ajutorul mass-mediei, care mânate de istericale pe bază de puncte de rainting şi fiţuici vândute au uitat orice minimă decenţă profesională şi au dat apă la moară câtorva politicieni în criză de popularitate.
Colac peste cucuveaua de la Cotroceni, pentru normalizarea situaţiei, cică din partea noastră s-a dus în Cetatea Eternă Corneliu Vadim Tudor – proaspăt decorat de papalitate - personaj recunoscut pentru calmul olimpian, pentru raportarea empatică la interlocutor, discursul echilibrat şi intoleranţa faţă de orice formă de extremism.
Cu această lovitură de imagine, poate îşi va îndeplini visul de a-l devansa în sondaje pe marele om politic care i-a calchiat mişcările de majoretă senatorială, bună de însufleţit orice paradă şi can-can, George Becali.
Mai asistăm la un alt hei-rup, împotriva ministrului de externe, la manevre politicianiste roase de atâta răsfolosire în bătălia palatelor – subiect permanent crăcit absolut indecent prin toate talk-show-urile - dar cultura nu e de găsit în această problemă tratată fie cu pumnii strânşi până la trecerea unghiilor prin palme, cu înfierbântare juvenilă, fie interesat, demagogic şi antidialogal, de pe poziţiile unei ignoranţe totale în privinţa etosului ţiganilor invitaţi la un lung voiaj prin zona piramidelor.
Tot mai des, instituţiile europene sunt puse în faţa provocării de a-şi asuma părţile slabe,
nearticularea legislativă pe noua situaţie generată de primirea rudelor sărace din est devine vizibilă, deranjantă, periculoasă şi cu un potenţial uriaş de speculare de către factorul politic, lucru remarcat şi de oficialii UE.
Partea română se găseşte în situaţia neplăcută, dar obişnuită, istoriceşte vorbind, de a (se)juca pe două fronturi, fiindcă nu dă bine în ochii electoratului majoritar să iei cu toată inima apărarea etniei rrome, iar în cei ai europenilor trebuie să te arăţi neapărat interesat de problema integrării sociale şi culturale a posibil viitorilor noştri majoritari.
Mă întreb cum avem curajul să vorbim de programe europene de intergrare a rromilor, de tratarea globală a problemei, din moment ce la noi acasă nu se aplică legile, alfabetizarea rromilor făcându-se facultativ, după bunul plac al fiecărei familii. O sumedenie de copii rromi leagă şcoala de gard după ce ştiu, cât de cât, să-şi scrie numele, iar părinţii nu pot, bineînţeles, decât să se supună voinţei progeniturilor, care de multe ori ajung izvor de bani prin cerşit, spălat parbrize vrei-nu vrei, ţinut tira prin autobuze celor mai mari, persuasiunea asupra foştilor colegi, având ca obiect nu pacheţelul cu mâncare ci telefonul mobil şi banii de buzunar.
Iar autorităţile competente (după cum sună formula clasică şi cu iz propagandistic) nu iau măsuri decât de ordin punitiv, în stil pompieristic şi nu cu miză profilactică şi bătaie lungă. Ne îngrijorăm puţin când vedem un reprortaj despre nesiguranţa din şcolile de cartier, unde copiii scăpaţi din mâna părinţilor fac legea pumului şi briceagului, apoi ne întoarcem la treburile zilnice, având senzaţia că până la urmă e un lucru firesc, doar aşa era şi pe vremea noastră. Toată lumea e mulţumită, cel mult mai apar încă vreo câteva cazuri asemănătoare, apoi “moda” trece, subiectul devine fumat, nu se merge spre cauze şi spre eventuale soluţii.
Poate nu ar fi rău ca o parte din seva noastră hei-rup-istă să se atomizeze, să se transforme în baza unei consecvenţe minime în urmărirea câtorva direcţii de interes naţional, stabilite printr-o sinergie a factorilor de decizie, care ţine, de la un punct încolo, de maturizarea ţesutului social, de înţelegerea corectă, până la urmă, şi a mecanismelor care dau succesul electoral, cel pentru care, de cele mai multe ori, acţiunea este înlocuită, nefericit, cu vehicularea unor forme goale, strâmbe şi care sună la fel, indiferent de goarna, trombonul, sau porta-vocea folosită.

Dar să nu fim naivi, urmează altă campanie, alt hei-rup, alte talk-show-uri, toate abia zgâriind suprafaţa realului, cât să nu ne mai oglindim, să nu ne mai vedem cum suntem, înfăşuraţi, fiecare, numai în drumul propriu, pe care calcă ceilalţi.

De la cultura de masa la incultura de salon

“Luceafărul” - 14.nov.2007

După ce, ani de-a rândul, am fost inseminaţi artificial cu zicala “românul s-a născut poet” şi culturalizaţi, cu anasâna, în masă, a venit şi vremea inculturii de salon, a prostului gust poleit şi prezentat, ostentativ, drept vârf de lance al unei noi societăţi în care, din păcate, bogăţia îşi târăşte cocoaşa spartă din care curge aur amestecat cu noroi. La noi, bunăstarea personală nu este urmată de un siaj de atribute apte să o facă intelectual manjabilă ori neutră sau măcar incapabilă să bolduiască lipsa de substanţă culturală pe care mult prea adesea o acompaniază, de un mecenat care să o ambaleze într-o aură de respectabilitate, metisajul dintre contul gras şi tupeul de rigolă creând un pattern comportamental care se ştanţează adânc în fiinţa celor tineri, care, pe de o parte, sunt oripilaţi – vezi doamne - de “bunele maniere” dâmboviţene omniprezente, pe de alta se poartă ca nişte fantoşe înregimentate în trendurile cool ale momentului.
Romgleza nu mai sperie pe nimeni, relativizarea gramaticii este la ordinea zilei (tot mai des te împiedici de i-uri în plus ori rămâi uitându-te lung acolo unde ar trebui să fie şi
nu-s – nu fii incult, fi băiat deştept), picătura chinezească a periferiei acţionează în văzul lumii, numai că la noi picătura chinezească înseamnă câteva ligheane de zoaie în plină faţă.
După un simplu tur televizionistic cu ajutorul telecomenzii poţi, fără riscul de a fi acuzat de conjecturare comodă, să creionezi câteva linii de forţă care sunt urmate de realizatorii show-urilor zilnice : dezbateri fastidioase, în care locuri comune sunt prezentate drept dezvăluiri (incendiare, după cum zice un clişeu) care demonstrează imparţialitate jurnalistică, fasoleală cu pretenţii educative (îmi amintesc de hei-rup-ul general – în care mass-media au fost cot la cot şi umăr la umăr în înfierarea capitalismului sălbatic - de ipocrita scremere naţională cu privire la moartea unei tinere din pricina muncii în exces, de parcă nu în toate trusturile media se merge pe acelaşi sistem – stai la serviciu cât zice şeful), circotecă sentimentală cu poşete regizate în capul trădătorilor nerecunoscători sau declaraţii pubertine de iubire veşnică şi necondiţionată şi, peste toate, câteva personaje care dau tonul în politică, pe voci subombilicale, cu decibeli impresionanţi care trebuie musai să escamoteze rahitismul argumentaţiei.
Oamenii cu bani ori investesc, ori dau pomeni televizate, plătesc facturile celor care fură de ani de zile curent; instituţia mecenatului nici nu are pusă piatra de temelie, confuzia termenilor serveşte interese meschine – sponsorizarea e înţeleasă ca act de cumpărare a unei personalităţi, mita e confundată cu bacşişul, şpaga cu comisionul - astfel, negrul curge în alb şi albul în negru, nuanţele de gri se împânzesc peste tot, ceea ce părea inacceptabil devine negociabil, pasabil, că doar oameni suntem, o mână spală pe alta şi amândouă obrazul, nu trebuie să fim mai catolici decât papa, vorba aia “las-o, bă, că merge aşa”.
Putem vedea, mult mai des decât ar fi oarecum justificabil prin interesul “marelui public”- argument forte pentru cei care vor să-ţi închidă gura când încerci să ceri mai mult decât pâine şi circ - pentru vulgarităţile cu turnuleţe şi sclipici, un Becali care vrea să ne conducă, dar smulge fire din barba preotului ca să coboare pronia divină asupra Stelei şi moartea peste capra de firmă a lui Borcea, bagă cu forţa bani în mâinile monahilor atoniţi care mănâncă o dată la câteva zile te miri ce, un Columbeanu care spune nişte banalităţi de preşcolar, cu aerul unui Kant măcinat între chingile aspre ale raţiunilor practice şi abstracţiunile contondente al raţiunilor pure, un Botezatu cu paiete pe piept, care suferă că nu e perceput cum trebuie, ca un om profund şi cu probleme reale.
Mai nou, divele care dau, periodic, lecţii de civism şi implicare ne oferă, involuntar, un spectacol insalubru care ar putea prefaţa un manual de demonologie imagologică, trăgându-şi preşul de sub picioare şi întinzând de trupuşorul bolnav al unei fetiţe.
Un fel de “hai să fim mai buni, dar dacă îndrăzneşti să fii mai bun ca mine îţi sparg faţa”!
Un spectacol cu sms-uri arătate opiniei publice, înfierări ca la uşa cortului, “maniheism” de mâna a şaptea, în care fiecare e bună de pus la rană, în timp ce adversara în lupta pentru (mai) bine este interesată doar de imaginea proprie.
Ceva aduce cu operele animate ale lui Disney, în care personajele, aflate pe poziţii obligatoriu ireconciliabile, îşi dau cele mai grozave lovituri, care pe moment le deformeză coşmaresc sau amuzant , dar fără logic implicitele modificări în structura internă, pentru ca imediat să revină la forma iniţială şi totul să meargă mai departe, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.


“LUMINA”


Merită promovat binele, la modul serios?
Dan CÂRLEA
Vineri, 15 February 2008

Prin fetişizarea raiting-ului, am reuşit să ajungem în situaţia în care numai spectacolul înseamnă viaţă, confundându-se sistematic strălucirea cu iradierea

Uitându-te în jur poţi ajunge la concluzia că prezentul respiră prin nişte oglinzi deformate după chipul şi asemănarea trecutului nostru recent. De ceva vreme încercăm, compulsiv, să îndreptăm nişte excese prin alte excese, nişte vicii grosiere prin unele mai subtile, tăcerea impusă vreme de jumătate de secol prin urlete care aplatizează orice (sub)înţeles. Orientaţi numai spre mecanisme curăţitoare a somei morale a naţiunii, bagatelizăm importanţa cultivării pozitivului, a sădirii binelui cu acelaşi patos cu care încercăm să smulgem buruienile ale căror rădăcini se întind prin câteva generaţii de români.
De ani buni, se încearcă scoaterea la suprafaţa constiinţei publice a ultimei verigi a lanţului roşu care contorsiona de durere, prin strângere, întreaga societate românească - informatorii, povestaşi de la gura sobei Securităţii Statului comunist. Lucru bun, nimic de zis, însă neurmat de accesul la treptele superioare ale răului şi, poate la fel de grav, neurmat de un interes la fel de mare pentru faţa luminoasă a celor care construiau atunci când alţii dărâmau.
Prin fetişizarea raiting-ului, am reuşit să ajungem în situaţia în care numai spectacolul înseamnă viaţă, confundându-se sistematic strălucirea cu iradierea. Şi cum, de la o vreme, a devenit un fel de axiomă faptul că firescul „nu dă bine la public“, orice malformaţie ajunge în minţile oamenilor, injectată în minţile din toate părţile.
Avem parte, în general, de lucruri destinate să ne şocheze, să ne lase paf. Acestea sunt cele care pot face de acum „istorie“, ele sunt cioacele şi elodiile noastre de fiecare zi.
Teoria despre gustul marelui public, cum că vezi-Doamne „asta se cere, noi punem accentul pe ce vor oamenii să vadă“, este inconsistentă şi sofistă, de vreme ce nimeni din marii jucători de pe piaţa mass-media nu a încercat să ofere în mod esenţial altceva şi prin nereuşită să ajungem la concluzia că binele nu merită promovat la modul serios. Din păcate, de multe ori, atunci când se încearcă prezentarea unor lucruri pozitive cu tentă creştină, ambalajul pare artificial, ostentativ, festivist ori lacrimogen şi prin asta prea puţin veridic, rezultatul fiind o telenovelizare a subiectelor lipsite de contondenţă şi în ultimă instanţă îndepărtarea unei părţi semnificative a auditoriului.
Pe de altă parte, din direcţia Bisericii se simte clar apariţia unui flux de pragmatism în abordarea problemelor care ţin de articularea pe social şi mai ales în ştiinţa comunicării, acest lucru văzându-se din ultimele iniţiative Bisericii Ortodoxe Române de a cristaliza un nucleu media eficient şi modern, concretizat în Centrul de Presă al Patriarhiei, „Basilica“.
Biserica a înţeles necesitatea folosirii metodelor de comunicare moderne, importanţa atragerii de profesionişti - fiind în curs translaţia de la maniera de lucru de tip ONG la profesionalizare - şi adaptarea limbajului la timpul în care trăim, fără ca esenţa doctrinară şi sensul ei soteriologic să aibă de suferit. Deşi aceste lucruri pot fi remarcate cu uşurinţă chiar şi numai intrând pe site-ul „Ziarului Lumina“, reflectarea în „presa mare“ a acestui nou modus operandi nu este nici pe de parte pe măsura importanţei lui. Fără îndoială, subiectul nu este suficient de senzaţional, de exploziv, de ofertant pentru o mulgere la ora de maximă audienţă, când (se presupune) fac furori ştirile cu maşini răsturnate, bătăi, ameninţări cu sinuciderea prin defenestrare din fostele case naţionalizate şi redate proprietarilor de drept, cu autoincendierea în piaţa publică sau cu tentativele de „bungee-jumping“ fără coardă, de pe macaralele ruginite de nefolosire.
Vreau să cred că dezinteresul momentan al marilor trusturi media pentru iniţiativa pozitivă şi oportună apărută în felul de a comunica al BOR cu societatea nu este dat de o proastă înţelegere a conceptului de concurenţă în economia de piaţă, ci pur şi simplu un rod firesc (până la un punct) al inerţiei perceptive. Unii văd doar ce s-au obişnuit să vadă.



Cocoş, mănăstirea cu aură de tei şi mireasmă de martiri
(documentar)
Dan CÂRLEA
Duminica, 17 February 2008

Două poveşti diferite ne vorbesc despre originea Mănăstirii Cocoş: prima spune că, pe dealul unde se află, s-a auzit, într-o noapte, cântecul unui cocoş sălbatic, însoţit de o bătaie de toacă. Călugării spun că acest cântec se mai aude, uneori, şi astăzi. A doua spune că, în 1833, trei călugări moldoveni care se întorceau de la Muntele Athos, îndreptându-se spre Mănăstirea Neamţ, au făcut un popas în Dobrogea. Noaptea, toţi trei au avut acelaşi vis:
un cocoş le-a poruncit să ridice o mănăstire pe locul unde dormeau.


Situată la 38 km vest de Tulcea, 18 km sud-est de Isaccea şi 6 km nord de Niculiţel, pe drumul modernizat Tulcea-Isaccea, această frumoasă mănăstire de călugări, vara, este învăluită într-o aură de tei, datorită pădurilor din apropiere. Se află pe locul unui vechi schit de sihaştri, din secolul XVII, fiind atestată documentar în 1679. Cei trei călugări care au ridicat-o se numeau Isaia, Visarion şi Gherontie. Venind aici de la Muntele Athos, ei au construit o mică biserică din nuiele, dar, din păcate, constrângerile exercitate de Înalta Poartă i-au determinat pe ctitori să nu ridice turle şi clopotniţă. Dar începutul bun fusese pus, iar schitul şi-a pornit viaţa duhovnicească chiar şi în aceste condiţii grele.

Declarată monument istoric, pentru a fi salvată de la demolare


După mai multe reparaţii, schitul a fost demolat în anul 1910, în locul lui fiind ridicată o troiţă. Între timp, călugărul Visarion ajunsese stareţul mănăstirii şi, în 1853, construieşte o biserică din cărămidă, cu ajutorul unui creştin ardelean, pe nume Ghiţă Poenaru, care s-a călugărit, donându-şi averea bisericii. După războiul de independenţă urmează construirea celor trei turle ale bisericii şi clopotniţa monumentală, care are înălţimea de 30 de metri. O serie de chilii vechi au fost demolate, fiind construite altele, cu o valoare arhitectonică deosebită, declarate, în anul 1959, monument istoric. De altfel, se ştie că multe obiective de mare interes spiritual au fost salvate de tăvălugul ateu comunist prin acest artificiu legislativ.
Temelia noii biserici s-a pus la 1 septembrie 1911 şi a fost lucrată de renumiţi pietrari italieni, după planurile arhitectului Toma Dobrescu (1862-1934), cel care a făcut planurile şi pentru biserica Mănăstirii Celic-Dere (alături de Dumitru Berechet), pentru Colegiul Naţional Carol I din Craiova, pentru biserica „Sf. Ioan Botezătorul“ din Brăila, pentru Liceul „Petru şi Pavel“ din Ploieşti şi pentru alte câteva obiective. În interiorul bisericii Mănăstirii Cocoş credincioşii pot admira picturi ale artistului italian F. de Biasse, mănăstirea având şi un muzeu cu obiecte de artă, ateliere şi arhondaric. În 1916, războiul împrăştie obştea mănăstirii, iar stareţul din acea perioadă, Roman Sorescu, moare la scurt timp, la vârsta de 45 de ani, în 1919.

Porţi deschise pelerinilor


Încercările nu au ocolit Mănăstirea Cocoş, ba chiar au întărit-o, greutăţile dând un examen vieţuitorilor ei, din care, fără îndoială, au ieşit biruitori şi mănăstirea îmbogăţită şi înfrumuseţată, după cum putem constata astăzi.
Astfel, după ce în 1926 şi 1929 s-a construit încă un frumos corp de clădiri, în dreapta clopotniţei, cutremurul din 1940 a avariat semnificativ biserica, iar în incendiul din 1946 a ars clopotniţa. Incendiul a fost atât de puternic, încât clopotele s-au topit.
În prezent, Mănăstirea Cocoş are o obşte compusă din 30 de vieţuitori, conduşi de protosinghel Stelian Coca. Pe lângă programul liturgic obişnuit - Sfântă Liturghie, Vecernie, Miezonoptică, Utrenie, Ceasul I, monahii împletesc rugăciunea cu munca, după tradiţia ortodoxă, participând la ample lucrări de restaurare a corpurilor de chilii, acţiune ce va avea ca finalitate şi modernizarea spaţiului destinat primirii de oaspeţi. Fiindcă, parcă mai mult ca niciodată, în aceste vremuri marcate de consumism, secularizare şi relativizare a valorilor, sunt necesare câteva zile de concediu petrecute în locurile marilor sacrificii ale primilor creştini de pe actualul teritoriu al României, locuri îmbibate de liniştea duhovnicească a rugăciunii. Iar părinţii sunt bucuroşi de oaspeţi, cum este peste tot în Biserica noastră deschisă spre om şi coagulantă de ţeluri înalte, fireşti.

Descoperirea moaştelor de la Niculiţel


Cu voia lui Dumnezeu, în plină „Epocă de Aur“ atee o minune a înfiorat lumea ortodoxă: în septembrie 1971 au fost ploi puternice, iar pârâul satului Niculiţel a ieşit din matcă. Pământul s-a surpat şi sub şosea a apărut o adâncitură, care s-a dovedit a fi intrarea într-unul din cele mai vechi morminte creştine în care au fost îngropaţi martiri. Cripta martirică era compusă din două mici încăperi supraetajate şi era construită din cărămidă. Înăuntru au fost descoperite patru moaşte întregi de martiri, capetele erau tăiate, trei dintre ele se aflau la locul firesc, iar unul era depus pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării erau scrijelite în limba greacă numele martirilor: Zoticos, Attalos, Kamasis, Filipos, precum şi „Martirii lui Hristos“, inscripţie care avea deasupra crucea monogramată HR.
Istoricii afirmă că martirajul s-a petrecut fie în perioada persecuţiilor ordonate de Diocleţian, între anii 303-304, fie în timpul împăratului Liciniu, între anii 319-324.
În 1973, Sfântul Sinod a hotărât ca moaştele sfinţilor martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip să fie duse în biserica Mănăstirii Cocoş, spre închinarea binecredincioşilor şi ca o mărturie despre credinţa neamului nostru. Ca o nouă minune, responsabilii politici din acele vremuri nu s-au împotrivit deciziei Sinodului, prin aceasta văzându-se voia lui Dumnezeu ca martirii lui Hristos să fie cunoscuţi şi cinstiţi de întreaga suflare ortodoxă.

Ieromonahul Cosma, o figură emblematică

Acest părinte vrednic de pomenire a fost vieţuitor în Mănăstirea Cocoş. Născut în judeţul Galaţi, în comuna Bujor, el a intrat în viaţa monahală în 1920 şi după câţiva ani a fost făcut preot. A avut o viaţă exemplară de monah şi, pentru osteneala lui, Dumnezeu l-a învrednicit de darul rugăciunii lui Iisus, pe care o practica ziua şi noaptea. Asemenea multor preacuvioşi părinţi ai noştri, ieromonahul Cosma Popa şi-a cunoscut ziua morţii. Astfel, în anul 1954, i-a spus duhovnicului: „Peste două zile, în vremea Vecerniei, mă duc la Hristos“. S-a spovedit, a luat Sfintele Taine, iar la rugămintea fraţilor de a le da cuvânt de învăţătură la despărţire, le-a spus: „Fraţilor, mai presus de toate, să aveţi răbdare, fără de care nu este posibilă viaţa călugărească“. I-a mai îndemnat la îndeplinirea pravilei călugăreşti şi în ultima zi n-a mai vorbit, ci s-a rugat tot timpul, făcându-şi semnul crucii.
La începutul Vecerniei a spus, cu faţa luminată: „S-a săvârşit! Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi“. Aşa şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, pe care smeritul monah Îl slujise toată viaţa.

Lumina din fotografie


În anul 2001, Dumnezeu a mai dăruit creştinilor un semn, în felul următor: în ziua Sfintei Treimi, de hramul mănăstirii Cocoş, s-a organizat un pelerinaj cu sfintele moaşte prin locurile martiriului, cu poposire la cripta în care a fost descoperită, în urmă cu 30 de ani, comoara duhovnicească a Dobrogei.
S-a săvârşit o Sfântă Liturghie pe malul Dunării, apoi s-a mers în cripta martirică unde s-au citit rugăciuni şi s-a privegheat, iar călugării de la Cocoş, Dervent şi de la alte mănăstiri din Dobrogea au citit neîntrerupt psaltirea. Până aici, nimic neobişnuit. La un moment dat, fratele Gelu, din obştea Mănăstirii Dervent, l-a rugat pe un frate care urma să-l schimbe la citirea Psaltirii să îi facă o fotografie, pentru a imortaliza acele clipe aparte, de mare încărcătură spirituală. Nimeni nu a realizat că în acel moment s-a petrecut ceva neobişnuit, dar la developarea pozei s-a observat o coloană de lumină descendentă, care venea din înalt şi trecea pe lângă monahul care citea rugăciuni în faţa intrării în criptă şi apoi „cotea“ pentru a intra în adâncul mormântului.
Fratele Gelu, impresionat de această întâmplare neobişnuită, l-a întrebat pe părintele arhimandrit Petroniu Tănase, de la schitul românesc Prodromu, din Muntele Athos, care ar putea fi înţelesul tainic al acestei întâmplări minunate. Păritele Petroniu i-a dat următorul răspuns: „Lumina nu a apărut că ai fost frăţia ta acolo, ci ea era şi mai înainte şi este şi acum şi a fost prinsă de aparatul de fotografiat în chip minunat, ca o binecuvântare dumnezeiască pentru evlavia şi cinstirea sfinţilor mucenici ce se facea atunci. Lumina care a apărut este Lumina Cerească în cinstea sfinţilor mucenici, care s-au reîntors la vechiul lor sălaş“.



Malformaţii de fiecare zi

Dan CÂRLEA
Vineri, 22 February 2008

Speculând cu abilitate regulile create pentru armonia socială, se poate ajunge la anomalii general acceptate, matriţe strâmbe în care, prin forţa precedentului, orice material turnat să ajungă, evident, hâd

Printre altele, o societate civilizată este caracterizată de seriozitatea instituţionalizării şi reglementării. Tot mai puţine aspecte ale vieţii sunt lăsate la voia întâmplării, la nivelul autoreglării cu baza în bunul simţ al membrilor comunităţii. Totul tinde spre algoritmizare, actele vectorilor societăţii sunt supuse procedurilor fixe, eliminării arbitrariului şi subiectivismului. Firesc, până la un punct. Artificializare agresivă dincolo de el. Conform principiului proximităţii extremelor, suspendarea regulilor sau nearticularea legislativă pe starea de facto are efecte destructurante, la fel ca şi excesul de reguli şi norme.
Orice avocat ştie că legile stufoase cresc posibilitatea interpretării lor, însă şi dorinţa excesivă de rigoare şi nuanţare a legiuitorului duce la efectul contrar.
Pe de altă parte, secularizarea excesivă a societăţii, considerarea planului spiritual drept a cincea roată la căruţă duce, treptat, la un soi de siliconare a comportamentului, în care ipocrizia ia, de multe ori, locul intenţiei oneste. Faţada tinde să fie mai importanţă decât structura, forma superioară fondului, exprimarea mai puternică decât intenţia. Speculând cu abilitate regulile create pentru armonia socială, se poate ajunge la anomalii general acceptate, matriţe strâmbe în care, prin forţa precedentului, orice material turnat să ajungă, evident, hâd.
Ne aflăm în situaţia în care drepturile omului au devenit un totem pe care nu-l pricepe nimeni, dar înconjurat de tabu-uri generatoare de spectacole groteşti. De pildă, în cazul deţinerii de animale de companie, e perfect acceptată mutilarea animalului prin castrare, dar nu şi cuparea. În cazul câinilor maidanezi, prinderea şi ţinerea lor în cuşti suprapopulate, hrănirea lor sub necesităţi este, astăzi, de preferat eutanasierii şi ajungerii la finalul unei probleme pentru care tot oamenii sunt vinovaţi, prin demolările criminale din anii cei mai negri ai ceauşismului, când locatarii au fost scoşi cu arcanul din case şi mutaţi la bloc, bietele animale rămânând să vagabondeze prin şantierele Epocii de Aur.
În acceaşi logică a „make-up-ului“ social se înscrie şi procedeul tabuizării anumitor cuvinte, încercarea hilară de a schimba realităţi prin înlocuirea termenilor care le semnifică.
Cuvântul „ţigan“ a căpătat potenţial exploziv fiind înlocuit cu artificialul „rrom“, „handicapatul“ s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit „persoană cu dizabilităţi“. E de prisos să spunem că orice abordare etimologică şi semiotică se loveşte de o încăpăţânată rezistenţă, care poate masca o compensare a unor trăiri inacceptabile în cadrul social actual. O înţelegere superficială a relaţiei dintre semnificat şi semnificant stă la baza acestor piruete lingvistice, neţinându-se seama de mecanismele de încărcare a cuvântului cu conotaţii diverse.
Spre exemplu, dacă o persoană rău-voitoare folosea cuvântul „handicapat“ în mod jignitor prin ton şi context, o poate face la fel, generând termenul „dizabilitic“. Poţi interzice oricâte cuvinte, dacă realităţile subiective, care stau la baza conotativităţii lor negative, nu sunt schimbate.
O proastă înţelegere a egalităţii de şanse şi a respectului pentru nevoile şi ethosul fiecărui grup etnic duce la anomalia prin care o minoritate poate ajunge în poziţie de forţă faţă de majoritate, discriminarea pozitivă fiind la fel de periculoasă pentru coeziunea socială, dacă nu mai periculoasă, decât discriminarea „clasică“. Aşa am ajuns să vedem ridicându-se din nimic problema eliminării icoanelor din şcoli, a religiei din programa de învăţământ, să asistăm la uitarea principiului european al unităţii în diversitatate. Sper să mă înşel când spun că Titu Maiorescu e mai viu şi mai european ca oricând, cu a lui critică a formelor fără fond.



Hristos a hrănit mulţimea, dar nu a deschis birou de ajutor umanitar
Dan CÂRLEA
Duminica, 24 February 2008

Pe tema mult prea generoasă a relaţiei dintre Biserică şi societate auzi tot felul de păreri emise sentenţios taman de oamenii care, după cum spune o mai veche glumă clericală, „de fiecare dată când merg la biserică, aud că se cântă «Hristos a înviat!»“.
Că ideile emise sunt, în fapt, nişte şabloane obosite, e de prisos să mai spunem, dar stai şi te întrebi cum de mecanismul schimbării planurilor şi al dublei-triplei-cvadruplei măsuri e totdeauna gata să slujească unor interese sau ignoranţei.
Ba se impută Bisericii un anumit imobilism şi o fixare permanentă pe sine şi nu pe „obiectul muncii“ - omul, ba se inflamează spiritele când se doreşte construirea unei catedrale pentru acelaşi om care se înghesuie, de sărbători, cu alţi o mie în biserica Patriarhiei, în vreme ce zece mii stau pe afară, ba s-ar vrea ca Biserica să dea cuvios după cuvios şi atunci când cauţi un sfânt să nu consumi nici un rezervor de motorină (că n-ai timp de pierdut, nu-i aşa?), ba ar suna modern ca Biserica să fie un soi de ONG.
Astfel, între Maria şi Marta, Biserica este trasă de toată mădularele ei deodată.
Într-o lume în care acţionalul atârnă tot mai greu şi a face e din start înaintea lui a fi, rolul Bisericii, instituţie divino-umană, este dificil de înţeles, mai ales atunci când emitenţii profesionişti de păreri la drum de seară nu sunt lămuriţi cu privire la rolul de centru de iradiere spirituală al Bisericii şi o confundă cu un minister.
Desigur, o aplecare exclusivă a instituţiei pe latura sacerdotală nu este posibilă şi nici dorită, dar de aici şi până la a pretinde indignat să vezi „preoţii în stradă“, după cum spune o vorbă seacă şi populistă, e cale lungă.
Hristos a dat de mâncare mulţimii, dar nu şi-a deschis birou de ajutor umanitar, cu filiale în tot Israelul şi reţele naţionale de distribuţie a peştilor şi pâinilor miraculoase. Unde mai pui că activitatea „umanistă“ a lui Iisus a fost mereu centrată pe relaţia omului cu Dumnezeu: „Mergi şi nu mai păcătui. Credinţa ta te-a mântuit“.
Pretenţia de plasare a Bisericii pe baze utilitariste poate fi pusă pe seama neînţelegerii rolului ei de îndrumător şi catalizator al binelui din fiecare om. A nu se concluziona că Biserica trebuie să fie ruptă de oameni, de viaţa lor zilnică „sub vremi“, să se plaseze ostentativ şi elitist în sfere de neatins pentru marea masă a populaţiei, dar nici să nu se aştepte cineva la apariţia Bisericii-ONG, care îşi pune monahii să lase pravila, isihasmul, contemplaţia şi ascultarea pentru a fi nişte funcţionari vrednici, 24 de ore din 24 numai în slujba mirenilor. Pe undeva, pretenţiile unora ca Biserica să preia îndatoririle umanitare ale tuturor îşi au originea în neextragerea bârnei din ochiul propriu şi, concomitent, în analizarea cu lupa a paiului din ochiul ei.
Într-un egoism mascat prin dorinţa de generalizare a binelui. Într-o aruncare a îndatoririlor proprii în cârca altora, care oricum fac mai mult. În biciuirea calului care trage. Un fel de „treaba voastră este să faceţi bine, a mea e să îl primesc“. Şi să comentez despre ce mai trebuia făcut, probabil. Se ştie că la politică şi fotbal se pricep toţi. Şi la problemele de credinţă, aş adăuga.
Biserica, în primul rând, ajută omul să se ajute, caută să-l înveţe să pescuiască, îl îndrumă să-şi (re)găsească echilibrul interior care să-l ducă în situaţia de a nu avea nevoie de sprijin material şi în acelaşi timp de a avea disponibilitatea de a ajuta pe alţii. Pâinea Bisericii este făcută tot din grâu, dar îl transcende, carnea ei nu este multă ci transfigurată, drumul ei milenar uneşte planurile existenţei, nu le desparte, trupul ei se mişcă pe pâmânt, dar inima bate în Cer şi pentru oameni.



O vorbă de duh, fără Duh
Dan CÂRLEA
Vineri, 29 February 2008

Dumnezeu nu te va ierta doar pentru că ai făcut la fel de puţin ca altul, de la care toţi, oameni, îngeri şi El, aşteptau mai mult

„Să faci ce spune popa, nu ce face popa“. Mulţumesc din suflet pentru măreaţa pilduire.
Rămân dator. Sau, mai bine, nu.
Această „învăţătură“ cu iz drăcesc a ajuns cunoscută de toată lumea şi, prin perversitatea construcţiei, reuşeşte să insinueze în subconştientul omului ideea că preotul nu face ce spune. Mai mult decât atât, absolutizează rolul de model uman al preotului, punând în planul doi modelul hristic. Asta fără a mai vorbi de persiflantul termen „popă“.
Chestiunea amuzantă este că mica parte pozitivă din măreaţa cugetare de mai sus, şi anume îndemnul de a pune în practică cele spuse de preot, nu este urmată cu foarte mult sârg (cel puţin asta văd privind conduita mea de creştin douămiist), dar partea din care rezultă că preotul nu trăieşte învăţăturile pe care le propagă nu este uitată de nimeni.
Da, domnule, preotul - sau hai să le facem pe plac unora - popa nu face mereu ce spune. Şi ce-i cu asta? De unde ideea că enoriaşii trebuie să se încoloneze la uşa preotului, să se uite pe gaura cheii şi să facă numai ce face el? Pe de o parte, vorba de duh fără Duh este construită în jurul unui potenţial proces de malpraxis duhovnicesc - ia, uitaţi cum preotul nu face acele lucruri pe care le pretinde altora - iar pe de altă parte se constituie într-o justificare a propriilor neputinţe. Parcă cineva a căutat cu lumânarea un motiv pentru care să nu se mai simtă vinovat pentru practicarea creştinismului doar din vârful buzelor şi l-a găsit în ce nu fac unii. Apoi, generalizarea a pus punctul pe i-urile de la nimic. Şi uite aşa, nici nu facem ce spune popa, că e cam greu, fiindcă popa ne spune ce a spus Hristos, iar învăţăturile Lui nu sunt uşoare, şi nu facem nici ce face popa, pentru că ne uităm numai la cazurile nefericite.
Concomintent cu îndemnul implicit al analizării, judecării şi condamnării preotului, vorba „Să faci ce spune popa, nu ce face popa“ ne oferă un bonus: atenuarea posibilului sentiment de vinovăţie cauzat de conştientizarea punerii în practică la nivel superficial a învăţăturilor creştine. Clivajul din fiinţă, despărţirea părţii interioare, care spune ce trebuie făcut, de cea care face este justificată prin false temeiuri exterioare, prin ce nu fac alţii.
Avem de-a face cu o plasare în sisteme de referinţă favorabile. Este vorba de căutarea piticului pe lângă care să părem uriaşi sau normali, pigmei fiind de multe ori. Pentru că nimănui nu îi dă mâna să se compare cu sfinţii, cu marii asceţi, cu uriaşele suflete care s-au jertfit pentru credinţă, cu figurile emblematice ale Bisericii de genul Dumitru Stăniloae, Nicolae Steinhardt, Ilie Cleopa, Sofian Boghiu şi atâţia alţii care au şi spus, au şi făcut, ne căutăm tot felul de justificări de grădiniţă de felul „dacă nu face Gigel pot să nu fac nici eu“. De parcă mântuirea ar fi o chestiune de referenţialitate, un produs al comparaţiei, un concurs, nu un examen. Mântuirea este o problemă personală în sens creştin, de coliniaritate a acţiunilor şi intenţiilor persoanei cu legile lui Dumnezeu. Mântuirea omului nu este condiţionată de ce fac şi ce nu fac alţii - de aici şi marea libertate interioară a creştinului practicant, care prin bine, iertare şi iubire topeşte răul şi nu se circumscrie lui -, ci de cum răspunde la ce fac ceilalţi.
Dumnezeu nu te va ierta doar pentru că ai făcut la fel de puţin ca altul de la care toţi, oameni, îngeri şi El, aşteptau mai mult.
Mai simplu spus, dacă ai doi copii şi ei fac o boroboaţă, ai următoarele posibilităţi: ori îi ierţi pe amândoi, ori îi pedepseşti pe amândoi, fie în mod egal, fie diferenţiat, dar în nici un caz nu îl vei pedepsi doar pe iniţiatorul acţiunii, pe cel care a dat exemplul negativ, în timp ce pe celălalt, pe imitator, să zicem, îl vei premia.



Jogging spre bâtrâneţe
Dan CÂRLEA
Miercuri, 05 Martie 2008

În campaniile electorale, toţi îşi aduc aminte că bătrânii sunt săraci, dar mulţi, creduli, temători de ziua de mâine şi gata să se agaţe de orice pai demagogic

„Cine nu are bătrâni să-şi cumpere!“. I-am cumpăra noi, dar sunt la ofertă?
De ani de zile asistăm sau participăm la marginalizarea persoanelor „în vârstă“. Şi mai grav este că segmentul de populaţie sus-amintit este cel de peste 50 de ani. Asta, privit prin prisma intereselor guvernate de principiile de marketing. Deci nu tocmai bătrâni toţi, dar din cauza puterii scăzute de cumpărare a majorităţii oamenilor din această categorie de vârstă, nu sunt interesanţi pentru cei angrenaţi în industria de publicitate. Pe cale directă de consecinţă, nu sunt băgaţi în seamă nici de mass-media, decât când e vorba de puţin circ pe marginea temei politice. Când „dă bine“ să spunem ce ştie toată lumea, şi anume că bieţii de ei au pensii mici, că sunt bolnavi şi singuri, că îi covârşeşte valoarea întreţinerii şi a coşului zilnic. În ultimii ani ai comunismului trăiau cu şapte flanele pe ei cocoţaţi în sicriele de beton îngheţat care se ridicau în ritm stahanovist, visându-şi căsuţa demolată abuziv, stăteau la cozi pentru copii, îşi puneau micile economii la CEC, mai mult pentru înmormântare şi nepoţi, decât pentru ei.
Mulţi şi-au văzut agoniseala devalorizată sau „FNI-zată“ peste noapte, cu banii strânşi pentru „telecolor“ sau o cură la Herculane (Dumnezeu s-o odihească! - s-a părăginit şi asta) şi-au luat la începutul anilor ’90 pantofii şi cizmele pe care le mai repară şi astăzi, spunând că nu se mai fac încălţări ca altădată, cu taplă de talpă. Totuşi, să nu fim nedrepţi, bieţii de ei au parte, periodic, de toată atenţia, cel puţin la nivel declarativ. În campaniile electorale toţi îşi aduc aminte că bătrânii sunt săraci dar mulţi, creduli, temători de ziua de mâine şi gata să se agaţe de orice pai demagogic. O dată la patru ani începe corul suspinelor de mila bieţilor pensionari; cu ceasuri de lux la mână şi abia coborâţi din SUV-uri de zeci de mii de euro unii se dau cu capul de pereţi şi condamnă lipsa de implicare a factorilor de decizie (oricare ar fi aceştia) în problemele amărâţilor bolnavi care fac ce ştiu mai bine: stau la coadă la medicamentele compensate. Şi la administraţiile financiare să-şi plătească primii dările către stat, motiv pentru care au ajuns subiect de băşcălie naţională, de miştoul puştilor care nu realizează că persoanele în vârstă au văzut multe şi nu îşi permit să rişte nimic. Nici măcar o creştere a tensiunii cauzată de cine ştie ce discuţie pe tema oportunităţii schimbării politicii fiscale de azi pe mâine.
Condamnaţi la uitare, pensionarii noştri îşi târăsc, visători, prin pieţe şi parcuri trecutul vast şi, în lungile popasuri pentru recăpătarea suflului, îl lustruiesc. Ei trăiesc în „ţara tinerilor“ sau cel puţin aşa li se dă impresia. Programele tv nu sunt pentru ei, muzica nu o mai pricep, tinerii sunt gălăgioşi, agresivi sau, în cel mai bun caz, miştocari. Puternicilor bărbaţi de acum treizeci de ani li se spune la coborârea din autobuz „mişcă-te azi, tataie“, femeilor cuceritoare din anii â50 li se bagă uneori, în curtea Bisericii, - singurul loc unde se simt bine - o hârtie de 1 leu în mână. Bâtrânii noştri, părinţii şi bunicii noştri merg prin prezent ca pe gheaţă şi noi alergăm pe lângă ei cu celularul la ureche, îi lăsăm să traverseze pe zebră doar de frica poliţistilor de la rutieră, şi pe cei mai în putere îi punem să stea cu copiii noştri în week-end.
Uităm cu prea mare uşurinţă că bătrânii sunt pentru noi, dincolo de tot şi de toate, un „demo“ al viitorului nostru, o icoană ciobită a ceea ce vom fi.
A ceea ce vom fi noi, cei care astăzi plecăm cu demaraj de la semafor, dăm muzica tare în apartamente, mâncăm şi trăim fast-food, mergem la sală şi facem jogging.
Jogging spre bâtrâneţe.



(Ne)simţirea noastră cea de toate zilele
Dan CÂRLEA
Miercuri, 12 Martie 2008

Ne-simţitul nu cunoaşte sentimentul de vinovăţie, el nu se poate apropia de pocăinţă şi îndreptare Dacă i se reproşează conduita într-o anumită situaţie, celălalt este neînţelegător, are ceva cu el, este egoist şi… nesimţit

Adesea folosim termenul de „nesimţire“, dar fără a lua în seamă sensul lui exact, acela de non simţire. După cum, în mod evident, a avea bun simţ înseamnă a simţi bine, a fi axat pe simţire, a fi conectat la spaţiul înconjurător, inversul, a acuza pe cineva de ne-simţire înseamnă a remarca şi considera deranjantă incapacitatea respectivului de a simţi. Ne-simţirea, ca deraiere de la înţelegerea şi acceptarea nevoilor celuilalt, pare o înşurubare în sine, o maladie ontologică, un dezechilibru major între ce se aşteaptă de la mine şi ce ofer şi, mai mult decât atât, între ce aştept eu de la ceilalţi şi ce le ofer în cursul schimbului subtil permanent, în negocierea tacită, neîntreruptă, dintre indivizi. O problemă a simţului tactil interior, o lipsă de permeabilitate la mediu. Adică un trai cu o pungă de plastic întinsă pe suflet, o sufocare lentă, în sine. Ne-simţitul tinde să se considere mai mult vrednic de a primi decât de a da, nu priveşte relaţia cu ceilalţi de pe poziţiile câştigului reciproc şi al satisfacerii nevoilor tuturor actorilor sociali cu care intră în interacţiune, nu vede procesul comunicării prin prisma schimbului. Simbolic vorbind, ne-simţitul inspiră fără a expira, consumă fără a elimina ceva benefic pentru exterior, se comportă ca un sistem digestiv fără excreţie, astfel încât se rupe de circuitul firesc al naturii (în psihosomatică, se cunoaşte legătura dintre tendinţa spre obezitate şi egoismul crescut al individului, dorinţa sa inconştientă de a acumula fără să cedeze-dăruiască nimic), omul se constituie în sistem închis, orientat numai spre acumulare, dezinteresat de punerea în comun cu ceilalţi a unei părţi din el. Ne-simţitul devine o împărăţie dezbinată în sine, un imperiu al necomuniunii, al neîmpărtăşirii, adică un duh necreştin. Ne-simţitul este rupt interior, nu este articulat chiar pe propria scară de valori. Apreciază oamenii parolişti, dar, de multe ori, el nu este parolist, aşteaptă respect, dar nu îl oferă sincer sau chiar deloc, vrea să fie (re)cunoscut, dar nu (re)cunoaşte, valorizat, dar desconsideră, acceptat, dar refuză, ascultat, dar nu ascultă. Ne-simţitul trăieşte în turnul de fildeş murdar al egoismului, nu-i priveşte pe ceilalţi decât ca pe posibile mijloace de atingere a scopurilor proprii, pentru el, oamenii sunt unelte, scule bune fiecare la o anumită treabă şi atât. Mai toţi am avut de-a face cu meseriaşi care ne-au lăsat baltă la jumătatea lucrului pe care trebuiau să-l facă, cu oameni care au promis că rezolvă ceva (eventual după ce iniţiativa le-a aparţinut în totalitate) şi, după ce am înroşit telefonul să le aducem aminte, ne-am lăsat păgubaşi, scârbiţi, am stat la câte-o întâlnire dincolo de sfertul academic, după care am aflat că persoana pe care o aşteptam „nu a putut ajunge şi tocmai vroia să ne anunţe“.
Ne-simţitul nu cunoaşte sentimentul de vinovăţie, el nu se poate apropia de pocăinţă şi îndreptare. Dacă i se reproşează conduita într-o anumită situaţie, celălalt este neînţelegător, are ceva cu el, este egoist şi… nesimţit.
Ne-simţitul nu reflectează asupra comportamentului propriu, fiindcă nu îl interesează ce dă, ci numai ce primeşte şi nu poate face legătura dintre ele.
Întărindu-şi aşteptările şi neasumându-şi nici o reciprocitate relaţională, el este aplecat şi spre judecarea celorlalţi.
Astfel, chestiunea cu bârna din ochiul propriu şi paiul din ochiul celorlalţi devine o problemă de structură interioară, care poate dărâma la un moment dat Biserica lăuntrică.


Mă paşte stresul
Dan CÂRLEA
Miercuri, 19 Martie 2008

Poate n-ar fi rău să ne aducem aminte că firescul şi adevărul, înţelese ca asumare şi conştientizare a ceea ce suntem în fiecare moment, reprezintă o terapie

Sunt stresat! Afară e prea multă linişte şi mă enervează, nu stau tot timpul în Bucureşti şi uneori e obositor să conduc, la semafor mă claxonează toţi şi mă înjură de mamă numai pentru că am „lămâia“ în geam, postul e greu, şi dacă îl ţin, sunt frustrat, dacă nu îl ţin, mă simt vinovat tot timpul.
Colac peste pupăză, Becali cică îi dă lui Costel Busuioc 10.000 de euro.
Vine Paştele şi la supermarket-uri n-o să mai poţi arunca un ac, acuşi începe agitaţia nebună prin magazine pentru întâmpinarea Învierii cu masa plină, de sărbători femeile au tot timpul treabă şi sunt stresate, stau cu gura pe bărbaţi, care devin stresaţi.
Şi Becali cică îi dă lui Costel 10.000 de euro. Din creierii munţilor până în Cartierul Primăverii, toţi ştiu una şi bună: sunt stresaţi, domâle. Ciobanul stă stresat în ghioaga transhumantă că UE a adus noi reguli şi nu-şi mai poate vinde brânza pe şanţ, lângă piaţă, ci trebuie musai s-o vândă „hoţilor de en-gros-işti“, care o îmbracă-n plastic şi-i triplează preţul, locatarul din Primăverii doarme iepureşte de frica spărgătorilor şi-a OTV-ului, cu puşca sub pat şi pit bull-ul sub pernă. Sau invers. De Paşti mergi la biserică ai, n-ai chef, dar nu se face să nu iei şi tu lumină alături de toţi creştinii pioşi sau care beau în curtea lăcaşului şi se grăbesc spre bairamuri cu stripteoze, apoi petreci în familie, adică în cercul de care ba ţi-e dor, ba ţi-e groază. Eşti stresat că ştii totul pe de rost, în creier ţi se învârte un DVD fierbinte: aceleaşi glume ale tatălui, la care trebuie să râzi moderat, să nu pară forţat, agitaţia mamei căreia parcă îi cresc farfurii din mâini, poveştile vânătoreşti sau pescăreşti ale unchiului, pe care le tot auzi de când erai copil.
Apoi sms-urile: „Hristos a-nviat! Multă sănătate şi tot ce-ţi doreşti!“, îţi scrie unul de care ştii precis că e ateu nedeclarat (plus că omul nu te-a mai căutat de 1 an). „Adevărat a-nviat!“, zici, plus „Paşte fericit!“, deşi ştii că formula e absolut idioată, dar s-a încetăţenit şi cine eşti tu să te pui cu folclorul urban? Îi urezi să pască fericit şi dai send, întrebându-te cum se face că mai toate cunoştinţele tale au telefoane în alte reţele decât tine. E clar, Murphy e un geniu.
Câteva zile, la televizor nu vei mai vedea echipele de descarcerare printre fiarele înnodate de pe şosele, orfelinatele din marile oraşe vor primi vizite pline de dragoste şi ajutoare de la administraţiile locale şi politicieni de la centru, lacrimile vor uda obrajii, televiziunile de ştiri vor organiza în coruri vip-urile care, de regulă, se duşmănesc şi se sapă, se vor intona, întru iubire generalizată, colinde. Sau asta e din alt film. Stresul este la modă, dacă nu eşti stresat înseamnă că eşti o leguminoasă, un prost, un limitat, unul care nu-şi pune probleme. Sau un sfânt, dar mai rar. Sărbătorile religioase coborâte în consumism şi orientate numai spre relaţionare ne agită, ne fac să nu mai percepem nimic dincolo de cumpărături, mâncare şi cadourile pe care trebuie să le luăm celor dragi.
Cum taina din miezul acestor sărbători nu este la îndemâna oricui, lucrurile au alunecat prea mult în direcţia socializării, a unei comuniuni demonstrative de faţadă, a trăirii momentului ca pe un start la plecarea într-o cursă de viteză.
Ni se dă semnalul la iubire în ritm stahanovist, prietenie, comuniune şi apoi, după trecerea sărbătorii, toate intră pe făgaşul de fiecare zi. Te întrebi dacă tot hei-rup-ismul afectiv din preajma Paştelui şi a Crăciunului nu are rolul să ascundă tocmai lipsa de substanţă a trăirii. O supralicitare a ceva ce, de fapt, nu prea există în viaţa de zi cu zi şi, mai mult decât atât, un simptom. Ca „te iubesc-urile“ şi drăgălăşeniile care, atunci când abundă într-o relaţie, sunt semnele problemelor ascunse.
A-mi aduce mereu aminte că de Paşti trebuie să fiu bun, e ca şi cum mi-ai spune că în rest sunt rău şi acum e cazul să demonstrez ce angelic pot fi. Adică o provocare copilărească. Poate n-ar fi rău să ne aducem aminte că firescul şi adevărul, înţelese ca asumare şi conştientizare a ceea ce suntem în fiecare moment, reprezintă o terapie. Firescul repară firea.


Ne domnim ca-n Franţa, dar ne descălţăm în trenuri
Dan CÂRLEA
Joi, 27 Martie 2008

Generaţia mea doarme pe o grămadă de mituri sfărâmate. Am fost crescuţi cu o istorie care nu avea legătură cu trecutul, cu o morală seacă şi ipocrită, cu minciuni pe care le purtam legate de gât cu toţii, ca pe nişte baloane publicitare. Românii erau buni, creativi, muncitori, cinstiţi şi, bineînţeles, ospitalieri. Păcat că nu se înghesuiau prea mulţi să ne vadă. Dacii fuseseră cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, dar citatul din Herodot era ciuntit şi nu se pomenea nimic de propensiunea spre şuteală şi degustarea repetată a vinurilor. Cucerirea de către romani era prezentată drept o firească şi dorită punere în comun a valorilor şi bogăţiilor, dacă stai să te gândeşti, o tendinţă spre ecumenismul consumist european de mai târziu. În treacăt fie spus, nu poţi să nu le fii recunoscător îndeosebi pentru cele câteva drumuri pietruite făcute de cuceriţii domesticiţi, drumuri care arată mai bine decât Calea Plevnei pietruită parcă înainte de era noastră şi pe care îţi muţi rinichii în esofag, cu viteza a treia.
De atunci, am mai făcut nişte războaie, ne-am bătut cu turcul până ce, în cele din urmă, a trebuit să-i dăm ciubuc-giugiuc românesc, numai să ne lase, cât de cât, în pace, să ne tragem sforile în stilul nostru, am fost convinşi că nazismul e bun şi comunismul e rău. Apoi invers. Am bătut fantoma lui Hitler în cap cu pipa lui Stalin, apoi, răposând tătucul răsăritului, gata, paradoxal, ne-am luminat: Stalin a fost rău şi Gheorghe Gheorghiu Dej bun. Dar - legea firii, sau a radiaţiilor - muri şi bietul Dej, cel în timpul căruia s-a petrecut cel mai satanic experiment de mutilare a personalităţii umane şi spălare a creierului prin tortură, numit de Virgil Ierunca „Fenomenul Piteşti“ şi de data asta ne-am lămurit definitiv: Dej a făcut şi greşeli, Ceauşescu este modelul. Toate bune, dar modelul muri împuşcat de noi în â89 şi gata, ne-am izbit de libertate cu toată viteza, atât de tare, că sufletul ne-a trecut dincolo de ea, ca printr-un parbriz pulverizat, ducând după el cioburile fostei existenţe. A urmat o semianarhie, ciomege în stradă, manipulare prin unicul post de televiziune existent pe atunci, lămpaşe, panseluţe în faţa Teatrului Naţional, mulţumiri, zâmbete. Turcii au reuşit cu pâinea pufoasă, blugii Pyramid şi datul din buric ce n-au reuşit, în secole, cu sabia. Angela Similea, Corina Chiriac şi co. au dispărut şi să vezi Minune: Adi e cu noi. Ne-am manelizat cât ne-am manelizat, dar „orice acţiune produce o reacţiune“, zice ori Newton, ori bătrânul „fizician“ Troţki (nu mai reţin exact), făcându-ne cu ochiul: a venit şi vremea să se simtă nevoia de altceva. Şi cum între timp am întors definitiv spatele Estului - aşa de repede încât nici gazele sub presiune nu ne mai ajung cu uşurinţă - începu să curgă mierea pe conducta de la Vest. Pseudosfântul Valentin îl snopeşte în fiecare an pe bietul Dragobete cu o inimă de burete în cap, ne domnim ca-n Franţa, dar ne descălţăm în trenuri, avem televiziuni fără număr, dar spargem seminţe la colţul blocului, suntem colegi de UE cu elveţienii dar dăm cep la porc lângă ghenă.
Se pune problema dacă e moral ca preoţii să candideze pentru a fi consilieri la primării, dar nu şi dacă e moral ca omul politic să nu fie om politic, cu şcoală făcută la timpul ei, cu viziune largă, contextuală şi principială deopotrivă, depărtat prin educaţie şi autoeducaţie de adevăratul strămoş al omului (sâc, Darwin), cameleonul.




Ţărani şi ţărani…

Dan Cârlea
09.Aprilie 2008

De multă vreme avem o imagine distorsionată a ţăranului. Pe vremea comunismului, după colectivizarea forţată, lucrătorul pământului ne era prezentat drept un tip neapărat înţelept, hâtru, cumpătat, cu faţa luminată de idealuri, din care cel mai de seamă era munca în comun pentru binele tuturor. Sămănătorismul ideologic ne era impus încă din primele clase, descoperirea realităţii era pentru fiecare un crud test al maturităţii ruginite de atmosfera pernicioasă a Epocii de Aur. Prin '50, ţăranul obişnuit de la împroprietărirea de după primul război mondial să-şi lucreze propriul pământ, s-a trezit şantajat şi ameninţat pentru a-şi "dona" bruma de avere statului. Ca urmare a colectivizării am avut parte de o pătură ţărănească deşirată, slăbită, de oameni care au schimbat secera pe ciocan, munca în grădina şi pe tarlaua proprie cu salariul sigur de la fabrica din cel mai apropiat oraş. Cei care, totuşi, au continuat să muncească la colectiv au început să se lovească de lipsuri tot mai mari, banii pe care îi primeau erau absolut insuficienţi, produsele puţine, drept care unii au deprins meşteşugul furtului sau al "luatului" de pe terenurile CAP-ului. Cele care, moralmente, le aparţineau de drept. Cei mai vrednici, pe lângă munca la câmp, făceau diverse articole cum ar fi măturile sau covoarele manuale pe care le vindeau cum puteau prin pieţele marilor oraşe. A venit Revoluţia din '89 şi locuitorii zonelor rurale s-au trezit asaltaţi de laturile cele mai umbroase ale libertăţii şi economiei de piaţă. Tinerii care învăţau pe la liceele din oraşe au venit cu manelele, blugii contrafăcuţi, adidaşii de plastic şi aerele de şmecheri cu freza plină de gel; muncitorilor li s-a trezit dorinţa de a avea case tot mai mari, cu multă gresie, marmură, termopane cât cuprinde şi măcar o maşină străină în curte.
Cu timpul, visele au devenit realitate şi iată-ne în situaţia de a nu mai găsi ţărani autentici, care să mănânce ţărăneşte, să se îmbrace ţărăneşte, să muncească, să gândească şi să aibă vise ţărăneşti, decât în urma unor cercetări istovitoare prin cine ştie ce munţi ai Ardealului sau Bucovinei.
Dacă e să mă refer la zonele pe care le ştiu cel mai bine, cele din jurul Bucureştiului pe o rază de 40-50 de km pot afirma că ţăranii sunt o marfă rară. Metehnele din mahalalele oraşului au pătruns adânc şi fără oprelişte, dar bruma de civilizaţie a centrului, evident, nu. La capitolul verbal, dacă mergi cu transportul în comun spre aceste zone, mai ales seara când navetiştii dezinhibaţi de oboseală şi bere la pet se întorc acasă, auzi cuvântul "dracu'" în fiecare propoziţie şi adesea de câte două ori. Se vorbeşte mult, tare, porcos şi agramat.
Manelele pe telefon sunt nelipsite, se vorbeşte fără perdea, se face atmosferă. La capitolul religie altă problemă: oricât de vrednic ar fi preotul (şi cunosc un asemenea preot care face la parohie slujbe de parcă ar fi la mănăstire şi mai are şi activităţi sociale) în Biserică predomină tot băţuţele. Nu am văzut tinerii din sat pe la biserică, bărbaţi puţini şi în general bătrâni.
La ţară se bea mult, se bea enorm, se bea mai tot timpul. Orice muncă se face cu băutură. Dacă angajezi nişte oameni la treabă nu ajunge să îi plăteşti şi peste preţul zonei, să le dai mâncare, trebuie neapărat şi băutură. Dacă nu le dai, după o jumătate de oră de treabă ţi se cer nişte bani în avans şi unul fuge să ia o tărie care nu ştii din ce e făcută. Dar nici nu vrei să afli. Noţiunea de ajutor e pe cale de dispariţie: totul se face contra cost, niciun serviciu între vecini nu mai e de conceput.
În unele curţi sunt scoase afară boxele şi manelele răsună în tot satul, atmosfera de melanj nefericit dintre rural şi mahala pluteşte peste toate lucrurile ca ceaţa peste faţa mlaştinilor. Adevăraţii ţărani sunt rari şi bătrâni. În 20 de ani satele vor fi populate exclusiv de cei care astăzi ascultă muzică ţigănească, beau şi au atitudine de speculanţi. Excrescenţele citadine monstruoase, tumorile marilor noastre oraşe cu străzi şi oameni încâlciţi s-au întins prin trupul şi pe chipul satelor. Nu pot să scriu idilic despre "ţăranii" pe care îi văd şi nici n-ar servi nimănui să bag brutal bisturiul în realitate ca s-o refac la dimensiunile din poveştile de odinioară. Nu pot, pentru că ţin la ţăranii autentici care nu vorbesc agramat şi murdar, deşi au puţină şcoală. Prin sate sunt rari, în general îi găsim în literatură, amintiri şi albume. Ni-i amintim acum, când trăim efervescent şi ne dizolvăm pe fundul fiecărei zile. Ne e dor de ei ca de vremurile când eram foarte tineri şi feţele lui Dumnezeu pocneau în noi ca mugurii.


Oameni şi câini
Dan CÂRLEA
Miercuri, 16 Aprilie 2008

„Vă putem poza câinii şi să punem pozele pe site-ul nostru. Poate îi adoptă cineva“

Într-o seară, pe neaşteptate, o ştire se loveşte sec de pereţii camerei: „O fetiţă a murit muşcată de câini, pe un câmp din apropierea porţii de acces numărul 9 din Portul Constanţa.“
Mi-am adus pe loc aminte de păţania mea din urmă cu o lună şi ceva, când am încercat să fiu bunul samaritean şi să salvez nişte pui de câine. Plimbându-mă cu maşina pe lângă pădurea din apropierea satului în care locuiesc, am văzut pe marginea drumului câţiva pui de câine înşiraţi ca mărgeluţele printre gunoaie. Zona respectivă joacă rol de groapă de gunoi, adică fiecare vine şi aruncă pe jos, între lutărie şi lizieră, tot ce are de aruncat. Norme europene, civilizaţie, amenajări? Să nu ne batem capul cu fleacuri. Am coborât, printre resturi menajere, fiare însingurate care odinioară erau maţele unor fiinţe cu nume ciudate: aragaz, frigider, maşină de spălat; hârtii, pungi care se mişcau în vânt de parcă erau vii şi spuneau lucruri greu de auzit. Unul dintre căţei, zgribulit ca un subînţeles tainic, era la numai un metru de cadavrul vechi de vreo câteva zile al unei căţele.
Am cules ca pe fructe micile vietăţi, le-am dus, una câte una în cojoc până la maşină, le-am pus jos, în spate. Proastă idee. După două minute m-am trezit cu cele patru mogâldeţe fără vină jucându-se printre picioarele mele, între frână, acceleraţie şi ambreiaj. Am avut o viziune în care un copil sare în faţa maşinii şi eu îl salvez strivind căţelul cu fierul rece al frânei. Am pus câinii în portbagaj, acasă le-am dat lapte şi i-am cazat într-o cutie căptuşită bine cu pulovere vechi, lângă centrala care fornăia fierbinte, ca un teuton în luptă. Totuşi, aveam o stare de nelinişte şi gândul că poate am ratat un câine care acum trage să moară între gunoaie nu-mi dădea pace. M-am întors şi în câteva minute l-am găsit şi pe al cincilea. Am reîntregit familia din cutie şi, plin de încredere, cu sentimentul că sunt o fiinţă rară, un Salvator, un Bruce Willis al javrelor fără stăpân, m-am pus pe scotocit netul. Site-urile câtorva asociaţii de protecţie a animalelor mi-au bătut ochii în lacrimi. „Ce oameni, domnule, uite ce fac ei pentru fiinţele aflate în nevoie, şi eu mă urc pe un piedestal pentru o chestie singulară…“ mi-am dat repede şuturile de rigoare în partea cea mai de jos a spatelui.
M-am hotărât asupra unei asociaţii pe care o ştiam activă. Doar e prima la toate scandalurile, pardon, talk-show-urile pe tema „maidanezi vs criminalii care vor să rezolve problema o dată pentru totdeauna“!
A doua zi era soare, primăvara se prăvălise peste oamenii grăbiţi care nu ştiau că în Loganul roşu care se băga obraznic pe unde putea ca să ajungă mai repede la Primăria sectorului 6 erau cinci vieţi care pulsau în luptă cu vibraţiile amortizoarelor.
Neştiind bine zona în care era sediul asociaţiei, am cerut ajutorul unei prietene, angajată la primăria din Plevnei.
M. a fost foarte amabilă, ca de obicei, şi-a lăsat treaba şi a venit să îmi asculte problema. Nici ea nu ştia cum se ajunge pe strada de care se legau speranţele mele, aşa că a apelat la un coleg, care şi-a lăsat şi el treaba şi a mers cu noi. După câteva figuri prin aglomeraţia de la Buzeşti şi o intrare pe „interzis“, iată-ne la locul dorit. Am urcat împreună cu M., cu braţele pline de cutia mişcătoare şi ne-am sfătuit. „Să lăsăm cutia pe prag şi să plecăm, apoi să sunăm la telefon cu vestea cea bună «am salvat 5 câini, îi aveţi la uşă, ne-am gândit să trecem peste formalităţi şi hârtii…». Nu, nu e civilizat. Sunăm şi vorbim ca oamenii.“
A urmat un circ care l-ar fi făcut KO şi pe Kafka.
„Noi nu avem locuri, nu avem ce face cu ei“, zicea o domnişoară dintre cele patru femei care se învârteau printr-un apartament generos. „Dacă îi lăsaţi aici, vă facem plângere penală pentru abandon!“ ne ameninţă cu hotărâre, postându-se în uşă, cu braţele încrucişate pe piept, ţinându-ne ostatici. „Păi sunteţi asociaţie de protecţie a animalelor, nu?“, întreb pe de o parte stupid, pe de alta cu frustrare inabil ascunsă. A urmat o poliloghie din care a rezultat că de fapt ei nu fac, practic, nimic.
„Vă putem poza câinii şi să punem pozele pe site-ul nostru. Poate îi adoptă cineva“, spune femeia cu amabilitate extraordinară.
„Şi eu ce sa fac până una-alta?“, zic prostit.
„Păi… să îi ţineţi“.
Las la o parte bruma de diplomaţie de care sunt capabil şi le-o trântesc:
„Şi deci dumneavoastră ce faceţi aici? Care este activitatea pe care o desfăşuraţi, pentru care luaţi salarii şi cereţi sponsorizări făcându-ne inimile praf cu imagini cu căţei maltrataţi şi subnutriţi de oamenii răi, şi cu povestiri pline de candoare, în care lumea se împarte în îngeri şi diavoli, oameni care salvează şi oameni care omoară? Puneţi nişte poze pe un site? Asta o pot face eu gratis.“
Răspunsul a venit iute şi cinic: „Mulţumim“.
A urmat o ceartă în toată regula, în care eu le tot spuneam că nu e normal să mă trimită cu câinii acasă şi ele spuneau că… nu au ce face.
Am pretins, dacă nu pot să ţină câinii, măcar să se ocupe să pot să-i las la un adăpost, să dea telefoane, să mă trimită la un om capabil să rezolve situaţia.
La un moment dat, una dintre dudui, care nici nu a avut curajul să se prezinte, mi-a spus că „mă ajută“ cu numerele de telefon ale unor asociaţii şi adăposturi.
Fiind băiat cu o brumă de şcoală a vieţii, dar şi mânat de dorinţa de a le face cunoştinţă cu feţele pe care şi le ascund, sistematic, sub fardul ipocriziei, am sunat pe loc la numerele respective şi am ţinut telefonul departe de ureche, în aşa fel încât să se audă tot. Am primit exact aceleaşi răspunsuri: nu au locuri, nu au ce face, dacă vreau, ei îmi pun pozele câinilor pe site-urile lor şi eu îi ţin, poate avem noroc şi îi adoptă cineva.
Am plecat de acolo cu pumnii strânşi sub bax-ul de viaţă şi gura plină de cuvinte necuvioase care se refereau la anatomie şi ipocrizia umanist-democratică a unora. A prea multora. După un timp am redeschis site-ul asociaţiei care protejează animalele prin poze: „Hai să salvăm animalele cu blană, interzicând fermele de chinchila şi nutrii“ era ultima găselniţă hei-rup-istă.
Imediat mă alătur. Numai staţi puţin, să mă scarpin în urechea stângă cu degetul mic de la piciorul drept.



Praguri şi căpăţâni
Dan CÂRLEA
Miercuri, 23 Aprilie 2008

Mergem, când bătrâneşte, când în pas vioi, pe urmele altora, cu aerul că descoperim noi teritorii

Una din dorinţele mai mult sau mai puţin conştientizate ale părinţilor este să-şi ferească urmaşii de greşelile pe care le-au făcut ei.
Să-i protejeze. Să le transplanteze maturitatea şi experienţa lor, să-i facă înţelepţi încă din şcoala generală. Eşecul acestui demeres este de notorietate şi totuşi trecem toţi prin asta, suferim când cei mici dau cu capul direct în aceleaşi praguri în care am dat şi noi, sau în altele, mai moderne. La nivel social, se vede treaba că se întâmplă taman la fel ca în planul individual. Ţinem cu tot dinadinsul să mergem aproape fix pe urmele altora care au făcut, acum 30-50 de ani, ce facem noi astăzi. Nu putem arde etapele, trebuie să le parcurgem, chiar dacă ştim rezultatele fiecăreia în parte.
În materie de capitalism, ceea ce s-a petrecut după revoluţie a semănat binişor cu ceea ce numim capitalism sălbatic, epuizat de zeci de ani în ţările dezvoltate. Şi nici în prezent nu s-a trecut complet de etapa aceasta. E drept, nu li se mai dau greviştilor gloanţe ca în anii â30, dar mulţi angajaţi ai marilor corporaţii, bănci şi firme de succes beneficiază numai pe hârtie de dreptul de a lucra doar 8 ore pe zi. În fapt, mulţi tineri pleacă la serviciu la ora 8 şi vin acasă la ora 21.
În materie de învăţământ, ce să mai spunem, de atâtea ori s-a schimbat sistemul, încât am pierdut şirul. Ba cu o treaptă, ba cu două, ba cu note, ba calificative, ba Dumnezeu mai ştie cum. Nu s-a înţeles necesitatea ca fiecare copil să fie canalizat spre şcoala potrivită funcţie de aptitudinile lui, să i se facă dosar psihologic şi încă de la prima clasă de liceu să o ia în direcţia în care are şanse maxime de dezvoltare. O dată la câţiva ani, e câte-o facultate la modă: a fost Medicina, a fost Dreptul, a fost ASE-ul, a fost Psihologia, a fost Jurnalismul. Acum se pare că este SNSPA-ul. Toate fetişoarele timide se duc la SNSPA, visând să ajungă lideri politici sau mari funcţionari UE. Tot e bine, până acum vreo câţiva ani vroiau să se facă modele, să se plimbe botoase, ostenite de succese şi inaccesibile (hei, până la un punct, să nu exagerăm) pe podiumurile caselor de modă şi să învârtă banii cu lopata în reşedinţele din Milano, New York şi câte două săptămâni pe an să iasă la fiţe prin Bucureşti.
Când vine vorba de alimentaţie, alt dezastru. Ce contează că lumea cu pretenţii din vest s-a deşteptat şi a mai lăsat fast-food-urile, noi abia le-am descoperit. În SUA, de la un nivel financiar şi de cultură în sus, te duci la sală, faci jogging, saună, mănânci controlat şi adecvat consumului şi metabolismului propriu, ieşi la aer curat. La noi, cum ai dat de bani nu te mai dai jos din jeep, în week-end îţi duci copiii la Mc. sau te lipeşti de grătarul cu ceafă şi mici, în curtea de 400 de mp a casei tip ANL dintre blocuri, pe care, cu mândrie, o numeşti vilă.
La capitolul mass-media, tabloidizarea a pus stăpânire pe mai toate ziarele şi televiziunile. Vedem un amestec de amatorism şi kitsch, opus principiului ultraspecializării după care funcţionează lucrurile în ţările spre care ne uităm cu admiraţie. Nu e vorbă, au şi ei parte de porţia zilnică de panaramă, de concursuri cu adulţi care se târăsc prin tuburi de plastic şi aleargă pe saltele care plutesc în piscine sau fugăriţi de câte-un bouţ de care nu au cum să se apere decât prin cocoţarea pe gardurile din spatele cărora publicul urlă în delir, dar au şi publicaţii deosebit de serioase, unde fiecare ştie ce spune. La noi, analiştii sunt nişte inşi deştepţi şi suficient de curajoşi încât să se pronunţe în orice subiect sunt solicitaţi. Şi chiar dacă nu sunt întrebaţi. Rar vezi pe câte-o problemă să apară un tip care să fie specialist, limitându-se numai la respectivul domeniu. Şi pe care să nu-l vezi apărând şi mâine, şi poimâine, la alte discuţii, de la politică internă la economie, de la fotbal la cultură. Şi, probabil, dacă lucrurile ar fi prea specializate şi dezosate de orice structură circărească, s-ar plictisi marele public. Aşa că, mergem, când bătrâneşte, când în pas vioi, pe urmele altora, cu aerul că descoperim noi teritorii.



Despre libertate şi presă, cu dragoste
Dan CÂRLEA
Miercuri, 30 Aprilie 2008

Vechea cenzură comunistă, care avea un singur sens şi pe care îl ştia toată lumea, a fost înlocuită cu adecvarea

Am crescut în vremurile când a vorbi liber te putea duce în situaţia de puşcăriabil. Pe tine sau pe părinţii tăi. Copiii erau de mici instruiţi cum să nu vorbească, ce subiecte să omită, cum să răspundă în anumite situaţii. Personalitatea fiecăruia, mare ori mic, trebuie să sufere o operaţie de schizoidizare controlată, prin separarea drastică a planurilor în care omul vieţuia şi prin crearea capacităţii de a suporta informaţii antagonice, fără conflicte de conştiinţă majore.
Aflai că într-un fel poţi vorbi cu părinţii tăi despre comunism şi subiectele adiacente şi în cu totul alt fel în societate, pricepeai că deşi acasă se asculta Vocea Americii şi Europa Liberă, în public, aceste lucruri trebuiau ascunse, trebuia să accepţi ca pe o normalitate faptul că Partidul te iubea, Ceauşescu te iubea şi te creştea, dar că îţi puteau băga părinţii la închisoare (şi asta spre binele tău, fiindcă ei te stricau) dacă vorbea gura fără tine. Adică liber. Partidul ne vroia aliniaţi, cu opiniile xeroxate. Partidul era-n toate, după cum spunea o poezie proletcultistă, asemeni unui idol. Partidul se urcase pe soclu, se înconjurase cu tabuuri, luase locul lui Dumnezeu. Sau aşa credea.
Cu timpul, fiecăruia îi devenea clar că are deplină libertate de gândire, dacă gândeşte ce trebuie. Erai făcut Şoim al Patriei, Pionier, UTC-ist, fără să ţi se ceară consimţământul, fără să ţi se dea şansa de a trăi o alternativă. Miliţia te tundea, dacă, bărbat fiind, aveai părul mare, dacă aveai barbă însemna că eşti contra.
Sistemul schizoid comunist nu era consecvent cu propriile legi prin care, spre exemplu, oricine putea pune la îndoială şi critica pe oricine şi îşi creştea copiii exact în acelaşi spirit. Astfel că toţi păream nişte plimbăreţi monstruoşi printr-un parc de oglinzi strâmbe. Fiecare ştia ce gândeau ceilalţi şi nu au voie să spună, fiecare ştia că toţi ceilalţi ştiu că şi el trăieşte în fals. Sau în falş, după cum pronunţa înţeleptul Cârmaci cu câteva clase mai mult ca trenul, care devenise specialist în toate, de la agricultură la avionică, de la maşini la arhitectură şi cinematografie.
A venit 1989 şi mecanismul defulării s-a manifestat din plin. Poate dintr-un complex de vinovăţie şi din nevoia de echilibrare, presa a trecut brusc de la limbajul de lemn unidirecţionat la cele mai trăznite sf-uri, cu găini care năşteau pui vii, cu violuri prezentate în cele mai mici detalii, dar şi la calomnii înfiorătoare şi scriitură de gang.
Anii au trecut, societatea s-a schimbat, averile s-au închegat şi au apărut trusturile de presă. Vechea cenzură comunistă, care avea un singur sens şi pe care îl ştia toată lumea, a fost înlocuită cu adecvarea. Cu plierea pe mediu, cu adaptarea la conjunctură, cu congruenţa subînţelesurilor.
Asta ca să fiu solidar cu un personaj care spunea, cinic, într-un film: „Nu este vorba numai de semantică“?
Da, de semantică este vorba şi mai ales de ce stă la baza nevoii de a abuza de ea.




Paravanul de sticlă
Dan CÂRLEA
Miercuri, 07 Mai 2008

Iată cum este înţeleasă reglementarea audio-vizualului românesc în acest moment. Am priceput: deci explicitul trebuie mascat pe jumătate, în aşa fel încât să-l subliniem, şi implicitul îngrozitor să-l amplificăm

Este cert că, într-o societate civilizată, orice activitate care priveşte mai mult decât un individ trebuie reglementată, însă discuţia începe de la modalitatea de a reglementa. Ai deplină libertate, pe de o parte, în forul tău interior şi, pe de altă parte, în camera ta, singur, cu jaluzelele trase, atâta timp cât ceea ce faci nu deranjează pe alţii.
Dacă stabilim ca firească reglementarea raporturilor dintre minimum doi indivizi, atunci cu atât mai mult trebuie să acceptăm controlul comunicării prin mass-media. Până aici, toate bune. Problemele apar când devin tot mai evidente şubrezimile bazei etice şi psihologice pe care sunt fundamentate regulile de funcţionare ale mass-media. Să luăm, de pildă, televiziunea: de la o vreme, există obligaţia ca peste fiecare ţigară pe care şi-o aprinde o persoană care este filmată să fie aşezată la montaj o pată de ceaţă numită blur. Pată care nu numai că nu ascunde actul, nu numai că este total împotriva oricăror estetizări regizorale, dar mai şi subliniază ceea ce se întâmplă. Adică, în loc să se vadă o persoană care fumează, cum poţi vedea peste tot, remarci o persoană care ar trebui împiedicată să fumeze, care este arătată cu un deget dojenitor, de blur. Adică le spui copiilor, căci presupun că ei sunt vizaţi de acest act cu valenţe educative atât de adânci şi complexe: uitaţi-vă copii, nenea sau tanti asta fumează, dar voi nu trebuie să vedeţi tot, că e interzis şi urât, ei fac un lucru ruşinos, care trebuie ascuns. Adică aduci şi atingere imaginii oamenilor, sugerând că ei fac ceva reprobabil. Ei sunt răi că fumează, noi suntem buni, că nu fumăm. Aceasta este sugestia subtilă. Despre eficienţa metodei, ce să mai vorbim…
Cine sunt geniile care au conchis că difuzarea filmării unui om care fumează este mai dăunătoare pentru formarea tinerei generaţii decât cearta permanentă dintr-un cuplu şi ameninţările cu diverse obiecte agricole este greu de aflat.
Cert este că la o emisune în care, vezi-doamne, un consilier matrimonial (care până mai ieri, la o altă emisiune, era specializat în copii) trebuie să găsească pârghiile de armonizare a soţilor, cei doi îşi vorbesc absolut mizerabil, atât de rău încât se aude un bip la câteva propoziţii. Şi când nu se aud bip-uri se folosesc termeni ca „fă“, „român spurcat“ - care, apropo, văd că nu are valenţă rasistă în accepţiunea nimănui - „mă-ta“, şi tot felul de alte jigniri domestice împănate cu ameninţări cu sapa şi grebla. Dar se pune blur pe ţigara bărbatului care zvârle cu bulgări de pământ după soţia care îl provoacă tot timpul - că doar se filmează, nu? Circul grotesc dintr-o familie nu este considerat vătămător pentru dezvoltarea unui tânăr, ţigara e problema. Iată cum este înţeleasă reglementarea audio-vizualului românesc în acest moment. Am priceput: deci explicitul trebuie mascat pe jumătate, în aşa fel încât să-l subliniem, şi implicitul îngrozitor să-l amplificăm. Adică ai voie să mă înjuri, să mă spurci jumătate de oră, toată ţara să vadă asta, dar la fiecare vorbă din lista cu interzise să pui bip şi să blurezi ţigara fumegândă. Foarte interesant.
De fapt, toată logica după care sunt făcute regulile cărora se supun cei din presă - în cazul nostru presa care goneşte după rating - răspunde unei nevoi preventiv defensive: de a se putea da ce vrea vulgul, dar de a nu putea fi tras nimeni la răspundere morală


Imaginea glodului
Dan CÂRLEA
Miercuri, 14 Mai 2008
Preocuparea excesivă pentru ambalajul oricăror mărfuri, poate fi indiciul clar al inconsistenţei valorice a acestora

Am văzut un reportaj incredibil: locuitorii satului Glod, din judeţul Dâmboviţa, sat care apare în celebrul film „Borat“, cică sunt nemulţumiţi de prejudiciile de imagine aduse. Am putut vedea câteva grupuri de rromi, din cei cu casele într-o rână şi cu copiii aproape în zdrenţe, foarte interesaţi de imaginea lor în lume. La momentul filmărilor, au fost cu toţii de acord cu suma de bani plătită pentru figuraţia făcută şi pentru restul de deranj, dar acum, când au aflat că filmul a avut încasări uriaşe, probabil au realizat ce deservicii de imagine li s-au făcut.
Nu că nu ar avea dreptul oricine la nealterarea propriei imagini, dar poate, înainte de preocuparea pentru cum eşti perceput, ar trebui să fie aceea pentru ce faci. Mulţi dintre copiii din familiile de rromi de prin sate, şi nu numai, ajung în situaţia de a întrerupe şcoala şi părinţii nu fac tot ce ar trebui pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Autorităţile, de asemenea, nu se interesează de pricina pentru care copii de şcoală sunt toată ziua pe străzi, prin intersecţii, cu buretele în mână pe la geamurile maşinilor.
Adesea este invocată sărăcia, dar niciodată lipsa de planificare a vieţii, niciodată lipsa de educaţie, acea minimă educaţie care ar trebui să te facă să analizezi dacă poţi să creşti un copil aşa cum se cuvine, aşa cum merită. Acum îmi aduc aminte de cuvintele Mântuitorului: „Lăsaţi copiii să vină la Mine“ şi de atenţionarea că, până nu vom deveni curaţi şi nevinovaţi ca pruncii, nu vom intra în împărăţia cerurilor. Deci, în loc să dăm copiilor ce e mai bun, în sensul şanselor reale de dezvoltare, în loc să ne gândim la atmosfera în care trăiesc, la ce aud şi la ce văd zi de zi, ne punem probleme de imagine. Ferească Dumnezeu să aibă câştig în instanţă cei din satul Glod şi să primească nişte „despăgubiri“ serioase, că atunci fiecare sat va constata lipsa unui PR capabil şi a unui avocat de top. Stânile vor trebui păzite de paparazzi, camerele de supraveghere vor atârna, curioase, de colţurile caselor de paiantă. Problema poate fi discutată şi din perspectiva învăţăturilor pe care şi le-au însuşit oamenii noştri despre libertate. Ei pot să-şi vorbească de rău ţara cu orice prilej, dar nu pot accepta din partea altora o satiră, o parodiere a năravurilor pe care şi le recunosc, de altfel, cu mare uşurinţă, în discuţiile relaxate, între noi. Curios este faptul că filmul împricinat nici nu este o parodie la adresa noastră, ţinta fiind Kazahstanul. Kazahstanul mai degrabă ca simbol, decât ca stat. Simbolul unei zone cu valorile amestecate şi bulversate de comunism, simbolul unui loc nici în prezent, nici în trecut şi cu un viitor slab conturat. Este vorba de un discurs cu privire la ţările cu discrepanţe uriaşe între categoriile sociale, de ţările în care o mână de magnaţi fac legea peste oamenii care-şi numără bănuţii. Dacă sărim aşa când se face la noi un film care parodiază o altă ţară - dar în care ne regăsim slăbiciunile - nu vreau să mă gândesc la ce s-ar întâmpla dacă ar fi vorba într-un asemenea film chiar de România.
Dacă facem noi un film în care râdem de noi înşine este foarte amuzant, dacă îl fac străinii ne strică imaginea. Preocuparea excesivă pentru ambalajul oricăror mărfuri poate fi indiciul clar al inconsistenţei valorice a acestora. Prea mult fard întotdeauna ascunde ceva. Pieptul prea înainte strigă, pentru cei ce ştiu să audă: hei, aici e o mare problemă ascunsă, nu ai de făcut decât să o descoperi.
Ţăranii spuneau asta mai inteligent şi mai plastic: chelul îşi pune mâna în cap.

Epilog: În Rusia, filmul a fost interzis. Deh, democraţia adevărată se învaţă în sute de ani. Poate un răspuns bun ar fi fost realizarea unei parodii despre viaţa americanului obişnuit. Sigur se poate găsi destul material.



De ce deranjează „Gay Fest“
Dan CÂRLEA
Miercuri, 21 Mai 2008

Pe român nu-l interesează ce face vecinul lui în casa proprie, în patul lui, sau cu cine se plimbă în parc. Românul nu are exces de spirit civic, nu este un tip implicat în social

Zilele acestea este în plină desfăşurare pomposul „Gay Fest“. Nu trebuie să fii un geniu ca să poţi prevedea ce se va petrece. În fiecare an e cam la fel. Vreo două sute de oameni îmbrăcaţi ţipător, machiaţi, surescitaţi şi cu atitudine teribilist-demonstrativă vor merge prin centrul Bucureştiului, câţiva puşti vor zvârli nişte ouă de la balcon, unii mai nervoşi vor arunca şi cu câteva pungi cu apă, homosexualii vor transmite poporului pupicuri prin camerele de luat vederi, rujându-le, spre disperarea cameramanilor, se vor victimiza, va urma o contramanifestaţie, totul se va încheia cu talk-show-uri pe tema drepturilor pe care cică nu le au homosexualii în România. Vor fi vehiculate aceleaşi şabloane, aceleaşi sofisme pe care le auzim în fiecare an: că poporul român e creştin, dar nu e tolerant - fără să se spună clar ce înţeleg homosexualii prin toleranţă. Câteva televiziuni vor profita de tensiunea produsă de subiect pentru a-şi mai creşte audienţa.
Toată problema asta cu homosexualitatea în România mi se pare o gogoaşă umflată, un fetiş de cauciuc în care suflă oricine vrea să fie cunoscut prin scandal. Dacă e să vorbim de toleranţă, să avem pardon, dar cred că nu se poate găsi o mai mare dovadă a existenţei ei decât că nimeni nu se ia de homosexuali înainte de „Gay Fest“ şi nici după, nu sunt căutaţi, vânaţi, oprimaţi, daţi afară din servicii şi din unităţile de învăţământ. Întrebaţi un eşantion reprezentativ de români ce îi deranjează la homosexuali şi veţi afla un răspuns de un bun simţ năucitor: ostentaţia. Care poate juca rol de publicitate în măsură să-i afecteze copiii. Asta e în mintea fiecăruia.
Pe român nu-l interesează ce face vecinul lui în casa proprie, în patul lui, sau cu cine se plimbă în parc. Românul nu are exces de spirit civic, nu este un tip implicat în social.
Ne-au trebuit zeci de ani de comunism, foamete, frig şi batjocură pe toate planurile ca să ni se încingă mămăliga şi să explodeze. Şi atunci tot cu ajutor din alte părţi, zic unii. Pe român îl deranjează agresiunea ostentaţiei, lipsa de respect pentru valorile în care crede şi în care au crezut bunicii şi străbunicii lui. Nu ce face fiecare în intimitate şi nici chiar în public, dacă e făcut firesc. Garantez că nimeni nu va agresa două fete dacă se plimbă pe bulevard de mână. Dar dacă se vor urca pe o maşină şi vor începe să se sărute, să sufle în fluiere, să agite pampoane colorate, probabil că da.
Dacă este să punem problemele numai din punct de vedere legal, ajungem la disoluţia societăţii, fiindcă relaţiile interumane înseamnă mult mai mult decât respectarea strictă a unor legi. Este ilegal să parchezi maşina în faţa casei unde este un mort pe masă şi să asculţi muzică şi să râzi? Fără îndoială, nu. E doar lipsit de bun simţ, ofensator, inuman.
Este ilegal să te duci la mire, atunci când iese de la Starea Civilă cu soţia la braţ, şi să-i spui: „Stimate domn, opinia mea, a cărei libertate e garantată de Constituţie, este că soţia dumitale e cam urâţică şi cu o privire vegetală“?
Nu cred că este ilegal nici asta. E mojicesc şi, fără îndoială, periculos. Îi poţi acuza pe nuntaşii care ţi-ar aplica o corecţie fizică? Poţi să arunci în cârca provocatului responsabilitatea provocatorului?
Este ilegal să te uiţi insistent în ochii unei femei în metrou până se simte prost şi îşi schimbă locul sau coboară? Nu.
Atunci de ce să nu facem toate astea dacă nu încălcăm legi?
Aşa şi cu „Gay Fest“-ul lor. Dacă ştii care este opinia majoritară, dacă observi că nimeni nu se ia de tine pe stradă, deşi se vede clar că eşti un băiat mai vesel decât majoritatea, dacă nu intră nimeni peste tine în casă şi nu îţi dictează cu cine să mergi la teatru, de ce ţii să provoci? De ce eşti ostentativ, lipsit de respect pentru sentimentele celorlalţi şi neelegant?
Dacă ar fi vreun caz în care o persoană de orientare homosexuală ar aduce dovezi că a fost dată afară din serviciu pentru această orientare atunci da, se poate discuta pe această temă şi pe respectivul caz şi lua măsurile necesare. Dar aşa, reîncălzirea periodică a subiectului gay e o zgâire tâmpă la drobul de sare. Care dacă nu a căzut până acum nu va cădea niciodată. Sau poate totul nu e decât o imensă afacere. O sumedenie de ong-uri trăiesc din discuţiile pe tema homosexualităţii, unii au baruri unde se întâlnesc oameni cu acest „dar“, alţii organizează spectacole pentru petrecerile minorităţilor sexuale. Deci problema care nu există trebuie inventată şi ţinută vie.
Din perspectiva discriminării, iertaţi-mă, dar se poate vorbi de aşa ceva când unul dintre reprezentanţii cei mai de seamă ai comunităţii gay este mai prezent pe micile ecrane decât mulţi oameni de cultură?
Eu văd destul de des homosexuali la televizor, dar poeţi foarte rar. Aproape niciodată. Dar nu organizez un marş al poeţilor discriminaţi prin ignorare. Nu m-a chemat nimeni, nicăieri, după ce mi-am lansat prima carte. Şi nici pe confraţii mei, colegi de debut, şi nici pe cei foarte cunoscuţi nu îi invită nimeni. Cred că trebuie să ne punem funde colorate în cap, fuste, dacă suntem bărbaţi, să ne scoatem sutienele, dacă suntem fete, şi să facem un marş cu tărăboi şi pancarte cu versuri. Dacă luăm vreo două ouă în freză de la cei care au lucrat de noapte avem şi deschidere media importantă. Ne victimizăm, facem ong-uri - „Salvaţi poeţii de inculţi!“ - şi gata. Mulţumim comunităţii gay pentru că ne învăţă cum se face. Să bem în cinstea lor. Până la ultima picătură*!

*finalul original era "până la fund", dar redacţia a considerat cu pudibonderie că e o formulă inacceptabilă şi a înlocuit-o.


Proba de sacosa-viteza

Epoca de Aur îşi călea în fiecare zi cetăţenii prin întreceri şi concursuri felurite, a căror miză era una singură: supravieţuirea. Ani de zile am asistat la un minunat concurs care ar merita din plin numele de sacoşă-viteză. Cele mai puternice concurente de la noi din bloc erau Tanti Dana şi Tanti Tanţa, fiecare având alături câţiva copii. Aceste două vecine locuiau la parter, una de o parte a scării de intrare, una de cealaltă, cu geamurile spre strada pe unde treceau camioanele care aprovizionau magazinele de la blocul din faţă.
Strategia era următoarea: în bucătărie, fiecare avea pregătite sacoşe şi bani, permanent exista un planton care urmărea apariţia camioanelor. Când maşina apărea la colţul străzii plantonul slobozea un strigăt războinic, înhăţa sacoşele şi banii şi fugea să ocupe un loc cât mai apropiat de uşa de fier din spatele magazinului, unde se forma coada. Nu se stătea la coadă în magazin, iar marfa care se vindea era nici jumătate din cantitatea adusă. Restul era păstrată pentru relaţiile vânzătoarelor, care aveau un statut privilegiat în societatea comunistă, multilateral dezvoltată. Practic, o vânzătoare de alimentară era o doamnă. Când ajungeai la stadiul ca doamna Nuţi să-ţi oprească ceva însemna că ai urcat o treaptă, erai deja cineva.
Proba de sacoşă-viteză necesita reale calităţi, care pot fi împărţite în două clase, funcţie de momentul competiţiei: în prima fază erau necesare mai cu seamă spiritul de observaţie, pentru a nu rata apariţia camionului cu marfă, viteză pentru depăşirea adversarilor şi isteţime, pentru a găsi cele mai bune culoare de fugă, altfel te-ai fi împiedicat în puradeii altor competitori, şi ei bine pregătiţi, iar în partea a doua, când trebuia menţinut locul la coadă până la apariţia întăririlor din familie, erau necesare coatele de fier, echilibrul pe picioare, forţa psihică pentru a rezista intimidărilor de tipul „tu nu erai, băi, aici, ia ieşi din rând”.
Funcţie de bioritm, astre, noroc sau Dumnezeu mai ştie ce, locul întâi era adjudecat ba de Tanti Dana, ba de Tanti Tanţa.
Deci, cetăţenii României socialiste erau pregătiţi pentru viaţă cu toată atenţia de către organele de partid şi de stat, şi încă asta nu e tot.
În afară de acest gen de concursuri se mai dădea un soi de bătălie unde inteligenţa trecea pe primul plan. Să mă explic: tot la noi în bloc locuia o familie înstărită pentru acele vremuri. Erau cei mai pricopsiţi din tot cvartalul, asta însemnând că nu le lipsea nici unul din simbolurile prosperităţii vremurilor ceauşiste: telecolor, video, Dacia 1310 cu îmbunătăţiri, dublu radiocasetofon, pick-up cu boxe, nu cu un singur amărât de difuzor cum aveam eu, maşină de spălat cu program, acces la „Shop” – magazinele speciale pentru străini, de unde se cumpărau mărfuri numai pe valută şi unde erai filat de Securitate de cum intrai, iar dacă nu puteai justifica valuta se lăsa cu puşcărie. De la „Shop” avea familia A tot soiul de bunătăţi nemaivăzute pe vremea aceea, cum ar fi bere la cutie, ciocolată Toblerone, alune, fistic, dar şi pixuri străine, casete AGFA şi BASF, şepci, brichete, brelocuri, telefoane cu claviatură şi câte şi mai câte prostioare care pe vremea aceea mă încântau.
Aveau covoare persane, gresie şi faianţă, calorifer electric nemţesc, cu termostat, pe când noi făcusem rost de un calorifer artizanal, o adevărată comedie. Era greu de abia îl mişcai, nu se oprea singur nici un moment, oricât îl opăreai, consuma enorm şi chiar după ce l-am ţinut în priză o iarnă întreagă vopseaua galbenă de pe el tot emana un miros greţos.
Doamna A suferea din cauza unor probleme de sănătate, drept care avea nevoie de oarecare ajutor pentru cumpărături, curăţenie, gătit, cărat lucrurile de la maşină în casă. Şi nu în ultimul rând avea nevoie de companie pentru discuţiile delicioase la un ness şi un kentan. Astfel că bătălia dintre Tanti Dana şi Tanti Tanţa se muta din spaţiul străzii pe tărâmurile insondabile ale minţii şi relaţiilor interumane. Fiecare încerca să-şi adjudece o poziţie mai bună decât cealaltă în preferinţele doamnei A, fiecare trebuia să se arate mai utilă, mai pe fază, mai simpatetică.
Aici era adevărata măiestrie, să subminezi adversarul din întâmplare, să bârfeşti ca şi cum ai povesti ceva neutru, să lauzi ca să trezeşti invidia şi opoziţia, să foloseşti psihologia inversă, să prinzi adversarul pe picior greşit, să ieşi în întâmpinarea stării de spirit a ţintei. Un adevărat manual de manipulare se putea scrie urmărindu-le pe Tanti Tanţa şi Tanti Dana, în războiul lor crud pentru câştigarea doamnei A.
Acum protagoniştii luptelor pentru supravieţuire de altădată au îmbătrânit, doamna A era să moară la Elias, camioanele cu marfă alunecă, singuratice, spre aceeaşi uşă de fier, copacii din faţa blocului s-au făcut groşi cât trunchiurile copiilor care alergau ca-n joacă după o bucată de salam şi 200 de grame de vis în plus.


Cravata rosie – sentimentul barbatiei

Când mă gândesc la acele timpuri îmi spun că a fost o copilărie frumoasă, ca toate copilăriile, cu pegas verde, cico şi savarine la „Indiana”, în Drumul Taberei, elefănţei cu apă, ţevi cu cornete, lanţuri, cartoane, oglinjoare prinse între şireturi ca să vedem sub fustele colegelor, radio Ric, mersul pe tampon sau pe scară spre şcoală, Elena de la patru şi prima ţeapă la cinematograf.
M-aş falsifica şi aş fi ridcol dacă aş spune: am suferit. Părinţii nu au permis asta. Era frig în casă, dar era cald în camera mea, cu costuri uriaşe la curent; nu se găsea mâncare, dar se făcea rost, nu ştiu cum, incredibil, poate nu mă credeţi, dar se trăia.
Alţii, nu eu, au suferit cu adevărat. În închisori şi aresturi miliţieneşti, la cozi interminabile pentru pâinea cea de toate zilele, visată de ţărani când le creştea grâul prin vise. Noi, copiii, aveam de partea noastră sufletul încă fraged, plin de putinţa de a se bucura pentru orice fleac: o minge, trei caramele bulgăreşti sau două banane verzi de pe dulap, pe care le aşteptam să le aurească becul.
Da, mi-aduc aminte ca azi de bananele verzi pe care le făcea Moş Gerilă rost în preajma sărbătorilor de iarnă.
Au suferit alţii, eu doar am fost pregătit de sistem să duc tradiţia suferinţei mai departe. Cum aş fi putut crede atunci când am fost făcut pionier că acea bucurie imensă arma dezamăgirea de mai târziu?
Era prin anul 1980. Trimestrul I al clasei a II-a l-am făcut la şcoala „Livada cu Nuci”, de la Ozana, cartierul Titan al Bucureştiului. Astăzi livada nu mai există, retrocedările au adus cu securea dreptatea între blocuri.
Am plecat cu clasa către un loc de poveste pentru noi: Închisoarea Doftana, locul unde Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a suferit pentru popor.
Pe drum nu mi-am dezamăgit colegii, am vomitat de suficient de multe ori încât veselia să fie maximă. Aşa păţeam de fiecare dată când mergeam în celebrele excursii de o zi, în care dacă nu m-aş fi dus aş fi bolit de supărare. Mica mea problemă nu mă putea opri să răcnesc cu toată gura, pe drumul de întoarcere, alături de colegi celebrul şlagăr:
Foaie verde de piper
Să trăiască domn şofer,
Că ne-a dus şi ne-a plimbat
Şi nu ne-a accidentat!
La Doftana, circul era pregătit când am ajuns noi. Nişte militari stăteau înşiraţi pe lângă un zid, la intrarea într-o celulă un gradat era în poziţia de salut, lucru care ne-a impresionat teribil, mai ales că nu ştiu cum a ajuns pe la urechile noastre (dez)informaţia că zi şi noapte stă câte un militar aşa, în semn de respect pentru suferinţele îndurate acolo de Tovarăşul.
Asta nu putea să ne lase indiferenţi, şi mulţi dintre noi am vărsat chiar şi câteva lacrimi. Ni s-au arătat şi instrumente de tortură, din care îmi amintesc un soi de bulane de miliţian, doar că nu erau din cauciuc, ci din fier. M-am întrebat cum de le foloseau, de vreme ce chiar şi pentru un copil în clasa a doua era foarte clar că o lovitură cu acel fier ar fi însemnat aproape sigur sfârşitul. Totuşi, cea mai logică explicaţie era că bărbaţii mari, ca Tovarăşul, rezistau şi la nişte bulane de fier după cap.
Momentul trecerii de la stadiul de şoim pârlit la cel de pionier, deci aproape bărbat, a fost teribil. Am sărutat cravata roşie, mi-am privit inelul de plastic strălucitor, şi am realizat că niciodată nu voi mai fi la fel. Ceva fundamental se schimbase: eram pionier. Depusesem un jurământ. Practic, participasem la o iniţiere, îmi crescuse nivelul, nu mai eram un mucea, un pici.
Nu mai ştiu tot ce am zis acolo, dar era ceva cu jur credinţă patriei, partidului şi Tovarăşului. Când m-am întors l-am rugat pe şofer să mă lase la colţul străzii, să nu mă mai ducă până la şcoală, că mă duc singur acasă. „Mă duc” era un fel de a spune, căci am fugit ca un nebun, fericit şi cu cravata fluturând la gât ca o prelungire a sângelui meu tânăr şi neînceput.
Când am ajuns acasă, mama a jucat un teatru excelent, s-a bucurat pentru cravata mea cum numai o mamă ştie să facă.
Şi mi-am purtat cravata cu mândrie, o perioadă. Exact până a început să-mi fie clar că este o piedică în calea afirmării bărbăţiei mele în formare. După ce am văzut că fetele apreciază bărbaţii curajoşi, nu pe fătălăii care nu ies din şabloane şi interdicţii, marea provocare era să reuşesc să stau la ore fără cravată. Apoi fără matricolă. Apoi fără tunsoare scurtă, regulamentară. Apoi să stau la ore fără să stau la ore. Lucru care mi-a deschis ochii asupra unei chestiuni, şi anume că de fapt fetele pentru care făcusem atâtea acte de curaj şi ieşire din front nici nu meritau efortul, de vreme ce erau lipite de bancă şi nu chiuleau deloc. Nişte proaste!


Bisnita in garsoniera confort II din Colentina

Era iarnă. Împreună cu mama şi o colegă a ei cu soţul urma să mergem acasă la Tanti Lizica.
Tanti Lizica era fochistă la întreprinderea la care lucrau ai mei. Asta scria pe cartea ei de muncă, dar adevărata Tanti Lizica nu era cunoscută de toată lumea. Ci doar de cei care meritau, care se ridicau la nivelul puterii să ţină un secret teribil. Dacă aveai nevoie de câteva săpunuri FA pentru asistentele de la spital, Tanti Lizica îţi aducea. Dacă voiai ness pentru doctoriţă, tot ea te servea. Putea fi văzută mergând liniştită pe holurile lungi cu o găleată jegoasă în care era o cârpă. Dar sub cârpă aşteptau plasarea confidenţială, după toate regulile conspirativităţii, bunătăţi care deschideau uşi, salvau vieţi sau doar satisfăceau mici vicii de cafegiu şi fumător. Kent, cafea naturală, ciocolată chinezească în două variante, cea mare cu fagure de miere şi cea mică, cu peştişori, bomboane de pom, deodorante. Uşa biroului se deschidea şi Tanti Lizica intra cu capul plecat. Îşi făcea puţin de lucru pe lângă coşul de gunoi şi câteva priviri pe sub marginea trasă spre ochi a baticului spuneau esenţialul: marfa sosise. Mama se scula de la maşina de perforat cartele în ritm stahanovist, aranja nişte cutii cu hârtie şi absolut indiferentă îşi lua cana de cafea şi ieşea pe hol. Tanti Lizica mai stătea puţin, întreba ceva fără importanţă, cineva mârâia un soi de răspuns şi se trecea la faza a doua a operaţiunii: plasarea obiectelor.
În umbra uşii de la toaletă, banii, neapărat potriviţi, erau trecuţi în mâna murdară a bişniţăresei. Apoi, cu un gest de Coperfield, Tanti Lizica făcea să apară comanda din găleata-joben. Deja mama ajunsese pe un loc fruntaş în întrecerea socialistă pentru câştigarea simpatiei Lizicăi şi avea parte de onoarea să intre în casa ei, pentru a ridica o comandă serioasă.
Garsoniera magică era undeva prin Colentina. Domnul G a tras maşina la colţul blocului şi a spus: „Vă aştept aici”.
Fără îndoială, dacă afară n-ar fi bătut un vânt năpraznic şi domnul G n-ar fi fumat în maşina ca un turc aş fi fost lipsit de plăcerea de a o vedea pe Tanti Lizica în toată măreţia ei comercială.
Am urcat încet, după indicaţii şi mama a sunat scurt. Vizorul s-a umbrit, apoi uşa s-a deschis de un lat de palmă, opridu-se cu icnet în lanţ:
- V-aţi întâlnit cu cineva pe scări?
- Nu, spuse mama în şoaptă, speriată.
După ce ne măsură din cap până-n picioare, deschise uşa de o jumătate de metru.
- Intraţi mai repede.
Holul era întunecos, dar vocea poruncitoare ne trase după ea:
- Haideţi! Nu vă dezbrăcaţi, să terminăm repede.
În cameră avea o masă cu patru scaune, un televizor cu lămpi, o mică vitrină plină de bibelouri şi un recamier uriaş. Ne aşezarăm şi listele cu comenzi apărură pe masă.
- Începem cu tine, zise Tanti Lizica spre mama. Spune!
- Doi pui, o ciocolată...
- Stai! Pe rând. Deci doi pui. Tanti Lizica ieşi pe hol, se auzi o uşă de congelator şi apăru cu doi pui în mână. Bagă-i în sacoşă şi dă banii.
- Păi, la final, toţi odată, nu? făcu mama cu glas rugător.
- Nu, că ne încurcăm! Dă banii.
Mama scoase banii şi Tanti Lizica începu să numere. Apoi dispăru în bucătărie şi veni cu un borcan cu mărunt şi un portofel. Dădu restul şi zise:
- Mai departe, o ciocolată, da?
- Da, de fapt două că vrea şi Carmen una.
- Am spus pe rând, mârâi Tanti. Dispăru în hol şi dintr-o debara veni cu ciocolata. Banii!
Aşa, din diverse cotloane, de pe balcon, din debara, din lada recamierului, ciocolata chinezească, puii, cafeaua,deodorantul, săpunurile au ajuns în prima sacoşă a mamei care era lac de apă. A doua sacoşă se umplu cu orez, zahăr, ulei. A treia, mai mică, cu ouă. Urmă colega mamei, după acelaşi model: ia marfa, dă banii, na restul.
La final veni încercarea hârtiei igienice. Cum să iei câteva zeci de suluri de hârtie când ai mâinile ocupate cu sacoşe burduşite? Tanti Lizica a poruncit:
- Dă cordonul!
Mama, siderată, îşi scoase cordonul paltonului şi i-l dădu. Tanti a înşirat sulurile pe cordon, ca pe nişte mărgele uriaşe, apoi a atârnat de gâtul mamei această bijuterie superbă.
A urmat ieşirea, organizată profesionist de Tanti. După o analiză atentă a holului prin vizor, a crăpat uşa şi a făcut cercetarea în adâncime. Apoi a luat o mătură de lângă uşă, a ieşit pe hol şi a început să măture preşul, scrutând toată scara.
- E liber, puteţi ieşi. Nu vorbiţi cu nimeni!
În micul VW broscuţă plin de fum ne-am îngrămădit cum am putut cu sacoşele pe noi şi hârtiile igienice în cap.
- Ce-aţi stat, mă, atâta? făcu domnul G.
Am început să râdem ca nişte descreieraţi. Din gură mi-a s-a prelins o picătură de ciocolată pe pulover, în dreptul inimii. Apoi mi-am tras sufletul, am lăsat capul pe spate. Pe pieptul meu de copil ciocolata părea o urmă de glonţ.


Beretele verzi si mastile de gaze

Niciodată nu m-a încântat ideea de a mă lupta cu un soldat din trupele de comando americane Beretele Verzi, ori cu sovieticii de la Spetsnaz, dar dacă râul şi ramul ar fi fost în pericol trebuia s-o facem şi noi, pionierii şi uteciştii patriei. Despre asta aflai la orele de PTAP – Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei. Ca mai toate lucrurile care se făceau pe vremea aceea, şi acest program cu nume pompos era o parodie. Orele la care am participat, puţine la număr, fiindcă se considera, totuşi, că greul luptei va fi dus de soldaţii în termen, vajnici culegători de porumb şi constructori de hidrocentrale, erau ţinute de un profesor foarte dedicat misiunii, altfel un specialist în judo, domnul Fratzei. Domnia sa îşi lua rolul foarte în serios, dar cu cât se străduia să ne convingă de grozăvia unui atac nuclear, cu atât pe noi ne amuza mai tare, fiindcă era evident că măsurile care ni se cerea să le luăm erau foarte departe a ne da vreo şansă. Programul era gândit prost, o combinaţie de explicaţii cu privire la armamentele avansate ale americanilor şi ruşilor, care, conform scenariilor vremii, aveau toate şansele să se lupte, şi o amărâtă de schiţă a metodelor de supravieţuire în condiţii vitrege. Întâi ni s-a explicat în ce va consta prima fază a războiului: „Americanii au baze de rachete în Europa. Dacă începe un război între Statele Unite şi Uniunea Sovietică, ei vor trage cu rachete spre teritoriul sovietic. (aici profesorul omitea să ne spună că, în acest caz, simultan ar fi fost atacate toate ţările din Tratatul de la Varşovia) Dar în timp ce rachetele se întreaptă spre URSS, ruşii le observă prin sateliţii lor militari şi cu ajutorul bazelor de radare, apoi le atacă cu rachete anti-rachetă. Aşa că resturi pot cădea şi pe teritoriul României.”
Cu cât explicaţiile avansau, cu atât ne venea mai greu să înţelegem cum ne putem lupta cu focoasele nucleare care cad din cer. Dar profesorul ne lumina, repetând cu convingere: „În caz de explozie nucleară, trebuie să faceţi aşa: nu vă uitaţi în lumină, căci puteţi orbi, vă aruncaţi la pământ cu picioarele spre ciupercă şi vă acoperiţi capul cu mâinile”. Era clar: eram salvaţi. Eu mă aflam în culmea veseliei, dar dintr-un motiv cu totul altul decât ora de PTAP şi anume războiul hormonal declanşat de prezenţa la numai două scaune de mine a Magdei, căreia ţineam cu tot dinadinsul să-i arăt cât sunt de viteaz şi nu mă tem eu de o pocnitoare americană sau o petardă sovietică rătăcită prin Bucureşti. Magdei îi luceau ochii într-un fel nuclear şi curajul meu lua avânt: „Domn profesor, dacă e, eu iau ciuperca la şuturi”, strigam şi colegii izbucneau în râs. Profesorului i se injectau ochii: „Mă nenorociţilor, nu pricepeţi că dacă mâine începe un război mondial nu veţi şti ce să faceţi? O să muriţi ca proştii”, urla din toţi rărunchii.
„Eu ştiu, domn profesor: mă arunc la pământ şi-mi acopăr capul cu picioarele”. Oricum, nu ne întreceam cu gluma, fiindcă la orele de PTAP era prezentă şi arma secretă a profesorului Fratzei - un profesor de atelier, fost boxer, care atunci când te vedea că faci vreo boacănă avea o metodă unică de a te cuminţi: “Băi, ia vino încoace”. “Da, domn profesor.” “Strânge dinţii.” “Cum?”, făceai zăpăcit. “Strânge dinţii tare!” Îi strângeai şi profu zdrang, îţi altoia un pumn în barbă, suficient de încet să nu te pună jos, dar suficient de tare încât să-ţi treacă accesele juvenile pentru câteva ore, mai ales că din cauze necunoscute (curioasă coincidenţă!) te şi durea capul deodată. Ni s-au mai prezentat nişte chibrituri-minune care cică luau foc pe un vânt oricât de puternic, dar nu ni s-a spus şi de unde se face rost de aşa ceva. Probabil în caz de război ar fi avut parte de ele doar o mână de militari. Desigur, trasul cu arma era marea atracţie a PTAP-ului, activitate pe cât de aşteptată pe atât de dezamăgitoare.
Arma cu care trăgeam era de calibru foarte mic, nu ni s-a dat şi noua un AK, aşa cum credeam, avea un grăunte de glonţ care probabil s-ar fi oprit în coasta unui bărbat vânjos. Fiecare din noi trăgea doar câteva focuri, şi asta după atâtea explicaţii şi măsuri de protecţie că pur şi simplu abia aşteptai sa termini şi să te cari la un fotbal.
Noi, intoxicaţi de filmele cu Rambo, proaspete pe vremea aceea, filme văzute la video, acasă la câte-un coleg mai înstărit, ne aşteptam ca după un scurt instructaj să tragem ca la nuntă, o după-amiază întreagă.
Am fost instruiţi şi în privinţa măştii de gaze, modelul „ursuleţ”. Un coleg a păţit-o rău, poate mai rău ca în timp de război după un atac chimic. Abia îşi prinsese el bine „ursuleţul” pe moacă, şi un altul mai şmecheraş se furişează în spatele lui şi pac, îi trage pantalonii jos în plină cinstită adunare. Căci era acolo aproape toată şcoala, aşa se făceau orele de PTAP, nu pe clase. Priveliştea era fantastică: un ursuleţ în chiloţi. Masca de gaze ne era foarte utilă datorită genţii în care era păstrată şi benzilor de cauciuc cu care se prindea pe cap. Destul de repede o grămadă de băieţi aveau praştii făcute cu acele zgârciuri, cum le spuneam noi. Anii au trecut şi genţile de la măştile de gaze au intrat în graţiile liceenilor. Pe verdele de camuflaj numele formaţiilor KISS, METALLICA, ACDC, scrise cu pixul, se vedeau superb şi spuneau o poveste abia terminată despre orele pentru apărarea unei patrii sărace şi nişte copii care se grozăveau în prezenţa primei iubiri, de care nici nu ştiau.
De Magda n-am mai aflat nimic.



Carnea noastra cea de toate zilele

Republica Socialistă România avea două monede naţionale: leul şi carnea. O mare parte din viaţa noastră se învârtea în jurul cărnii: „nu mai avem carne”, „s-a băgat carne”, „ia-mi şi mie carne”. Carne, carne şi iar carne.
Cărniţa putea fi folosită pentru rezolvarea problemelor de sănătate, pentru achiziţionarea de benzină, putea fi dată la şcoală dacă cei mici făceau năzbâtii şi profesorii le puneau gând rău. Carnea putea fi oferită oricui, de la maistru la director, de la asistentă medicală la ministrul sănătăţii, de la comandant de pluton la general. Doar că unii aveau faţă de un pui, alţii de doi, ăia mai mari erau de curcan şi cei mai de sus de căprioară, mistreţ sau urs.
Dar tot de carne era vorba.
Într-o zi, vărul meu H., student la TCM pe vremea aceea, primeşte de la maică-sa o misiune secretă, de mare importanţă pentru familie: să se întâlnească în oraş cu o persoană cu greutate, un soi de VIP al vremii. Un domn care lucra la un abator. Acesta urma să-i dea o cantitate mai mare de carne proaspătă şi transferul mărfii trebuia făcut departe de privirile curioase şi pofticioase ale oamenilor. Tipul nu putea risca să fie văzut de vreun securist, urmărit şi dat în gât la Partid. Ar fi fost posibil să-şi piardă poziţia care îi asigura resursele construcţiei unei viluţe superbe tocmai sus, pe Copou. Poate din graba cu care i-a fost predată sarcina sau cine ştie din ce motiv, H. a fost ţinut în beznă informaţională, exact ca în misiunile serviciilor secrete. I s-a spus doar ce era strict necesar să ştie: locul de întâlnire, ora, şi faptul că un domn bine, grizonat şi îmbrăcat la costum, îl va contacta. Cu jumătate de ceas înainte de momentul X, văr-meu se plimba aparent meditativ, pe aleea care dădea exact la Teiul lui Eminescu. Arăta ca un poet visător, dar sufletul lui era încordat ca un arc pentru a nu rata importanta întâlnire carnală, în cel mai culinar sens al cuvântului. Deşi locul fusese bine ales, Parcul Copou nefiind aglomerat la acea oră de prânz, totuşi ghinionul îşi făcu apariţia sub forma unui beţiv care se legăna între marginile aleii. Şi asta nu era tot. În urma beţivului venea un alai de câini vagabonzi. Întâlnirea cu domnul de la abator putea fi compromisă. H. se dădu puţin mai încolo şi se aşeză pe o bancă. Nu era cazul să rişte o conversaţie interminabilă cu beţivul. Degeaba. Tipul se opri în dreptul lui şi începu să se încline periculos, într-un fel care nu avea nimic de-a face cu amabilitatea. Geanta pe care o avea în mână atingea pământul şi câinii se apropiară şi mai mult. Unul mai curajos se aruncă înainte şi trase din ea o halcă de carne. Fugi urmat de haita furioasă. Omul răcni câteva înjurături şi apoi spuse: „Tu eşti H.? Ia de ici. Las’ că vă mai aduc.”
Întâlnirea s-a terminat repede, beţivul a rămas legănându-se cu ochii spre florile de tei şi H. a luat-o la picior urmărit de maidanezii fără şuncă şi noroc.
Tot H. îmi povestea că în sat la bunică-sa dinspre tată era unul care păţise o chestie ca-n filme. Fusese la socru-său, om important în zonă, să ia un viţel pentru un botez. Socrul avusese curaj să taie viţelul - deşi prin anii ‘80 sacrificarea vitei era infracţiune - datorită relaţiilor pe care le avea cu şeful de post şi preşedintele CAP-ului. Omul nostru umplu porbagajul Daciei cu carne şi foarte sigur pe el porni spre oraş.
„Gicule, spuse nevastă-sa prevăzătoare, dacă ne opreşte miliţia ce facem?”
„N-are nimica, fă, n-am 300 de lei la mine? Îi dăm şi gata. Da’ nu ne opreşte nimeni”.
Când mai aveau vreo 20 de km de mers, opriră pentru necesităţi fiziologice. Gicu scoase maşina în afara drumului, dar nu chiar total. Doar nu era să noroiască roţile. Într-o secundă s-a produs tragedia. O căruţă se hurducăia pe gropile de la marginea sensului opus, din spate venea un camion şi Dacia fu lovită în spate. Noroc că Gicu şi nevastă-sa erau în porumb. Într-o secundă, pe toată şoseaua era numai carne împrăştiată, resturile maşinii pline de sânge şi oase. Şoferul camionului începu să se bată cu pumnii în cap şi să urle. Gicu era un om cu simţul umorului şi găsi cea mai potrivită răzbunare pentru Dacia distrusă: se aruncă la pământ printre resturile de viţel şi începu să urle: „Copiii mei, copilaşii mei!”
Bietul şofer o luă la goană peste câmp, nefiind găsit nici până în ziua de astăzi.



„Cobra” versus „Iarba verde de acasa

De curând am revăzut la televizor un film care m-a emoţionat profund. Nu, nu este vorba de vreo capodoperă, ci este primul film pe care l-am văzut în viaţa mea la video. „Cobra”, o prostioară comercială care la 13-14 ani, cât aveam când l-am văzut la prietenul Marius acasă m-a impresionat. Era cu totul altceva decât aveam parte de la televizor. Nu era cu iarba verde de acasă, nici cu CAP-uri şi stagiari amuzanţi, nici cu lupta antifascistă. Nu legionari îngrozitori, nici comunişti înflăcăraţi de idealuri nobile, nu comisari şarmanţi şi incoruptibili.
În „Cobra” era cu sânge, mult sânge, cuţite cu muchia zimţată, sute de pumni în gură, picioare, motociclişti şi obişnuitul psihopat care a sfârşit atârnat cu ceafa într-un cârlig, de pozitivul dar periculosul Cobra – Sylvester Stallone.
Un film bun, se spunea pe vremea aceea.
Ţin minte de parcă a fost ieri: am văzut filmul într-o dimineaţă, abia plecaseră părinţii lui Marius la serviciu. Am urcat la el şi de cum am intrat mi-a zis mimând indiferenţa: „Ne-am luat video”. „Să mori tu!” nu mi-a venit să-mi cred urechilor. „Mda. Hai să vezi un film”.
Am stat cu sufletul la gură, părându-mi că asist la o vrajă. Pe acelaşi ecran de Telecolor pe care seara se bâlbâia Cârmaciul vedeam acum o lume cu totul nouă, plină de neprevăzut, bătaie ca la cei mai înrăiţi hoţi de cai, urmăriri, suspans şi vreo câteva femei cum nu vedeai în tramvaiul 41, cel albastru şi cu două capete.
După film m-am dus la şcoală absolut răvăşit. Le-am povestit colegilor ce văzusem şi nu m-au crezut.
„Băi, erau unele care dansau goale într-un bar”, mă agitam dând din mâini. „Hai, bă, pleacă de aici!”
Din acel moment, pentru o lungă perioadă de timp, cea mai mare dorinţă a vieţii mele a fost să am video. A durat până am descoperit-o pe Raluca şi gleznele ei superbe, dar asta e din alt „film”.
În scurt timp a apărut o adevărată cultură video. Se schimbau casete între prieteni, se făcuseră adevărate filiere, apăruseră chiar persoane care închiriau casete, bineînţeles la negru, unii îşi făcuseră din case mini-cinematografe. „Dădeau video”, cum se spunea pe atunci.
Era o întreagă isterie, se pierdeau nopţi la video, în fumăraie, cu navetele de bere pe balcon. O formă de a scăpa din încorsetarea dictaturii, formă care îmbrăca aspecte jalnice şi hilare în acelaşi timp. Fiindcă, în proporţie covârşitoare, filmele care se urmăreau erau proaste şi foarte proaste.
În principal se vedeau filme aşa numite „de groază”, filme de acţiune, majoritatea cu soldaţi americani în Vietnam, comedii, sf-uri şi filme XXX, mai rare, pe care le-am descoperit ceva mai târziu. (Mulţumesc, Jane! Habar n-ai ce-am păţit din cauza ta.)
Într-o după-amiază, băteam mingea în spatele blocului când un prieten mi-a spus că se duce seara la unii care „dau video”. Într-o secundă m-am hotărât să nu pierd aşa o ocazie, drept care pe la ora 21 ne-am făcut apariţia la adresa indicată. Am bătut la o uşă scorojită de la parterul unui bloc aflat chiar pe strada mea şi ne-a deschis o ţigancă.
Am dat banii la intrare, apoi ne-am croit drum prin fum în sufrageria plină de scaune şi tipi dubioşi. Am primit un pumn de seminţe de la ţigancă, şi tot filmul m-am întrebat dacă nu cumva erau date prin pipi, căci aşa se vorbea pe atunci că fac unii, ca să economisească sarea. După câteva minute a început filmul. Doamnelor şi domnilor, abia atunci am înţeles ce înseamnă un film tare! Bietul meu „Cobra”, care mă dezvirginase cinefilic, fusese o glumiţă pentru preşcolari. Acum era cu burghie în cap, drujbe, membre sărind de la locul lor, cuie bătute oriunde numai în lemne nu, stomatologi nebuni şi tone de ketchup.
„Wow, să moară mă-sa, ce i-a făcut!”, urlă deodată un ţigan la vederea sfredelului care intra în capul unuia. „Taci, bă, că te ard!”, îl puse altul la punct. „Băi, tăceţi toată lumea că vă sparg”, se auzi un glas dogit dintr-un colţ.
Brusc, am început să apreciez camerea mea aerisită din casa părinţilor mei cuminţi.
M-am făcut mic în scaun şi la finalul filmului m-am ridicat.
„Ce, pleci?”, mă întrebă gazda agresivă. „Nuuu, făcui foarte convins. Mai aduc un prieten.” Femeia dădu din cap mulţumită şi eu tuleo.
Nici după acest episod nu am renunţat la visul de a avea video. Drept care i-am pisat pe părinţi să ia, deşi era clar să nu au cum. Un video player costa la vremea aceea 40.000 de lei iar tata avea salariul cam de 3.000. Dar eu simţeam că nu mă pot dezvolta cum trebuie dacă nu am acces la cultura timpului meu. Degeaba, am rămas tot la mâna prietenilor care aveau video şi părinţi înţelegători.
La Sergiu vedeam mai mult comedii. Era înnebunit de Academia de Poliţie, deşi pentru mine era mult prea soft. Nu burghie, nu picioare, nu nimic. Ce să vezi? Un negru care cică imită tot felul de sunete? Era în filmul acela un negru care făcea ca elicopterul, sirena de poliţie, mitraliera şi multe altele, şi Sergiu se contrazicea la infinit că e chestie reală. Eu susţineam că totul e un trucaj, dar el nu şi nu.
La playerul lui „Funai” l-am văzut pentru prima oară pe Jackie Chan. (Cichi Cian, cum propunţam eu cu convingere). Tot Sergiu, băiat deştept, pedant, serios la învăţătură şi de familie bună, a reuşit să-mi dezlege misterul pasajelor traduse de Irina Nistor prin „du-te dracului”, „idiotule”, etc. Vedeai pe câte unul că zbiară cu spume la gură nişte chestii şi Irina, la final, cu ton flegmatic, „traducea”: „du-te dracului”.
De circăriile lui Cichi Cian m-am săturat definitiv când am fost invitat în taină, de Jan, la un film porno.
Eeee, atuci am înţeles eu cum e cu femeile şi cum se poartă un bărbat adevărat.
Văzând eu că în film nu e nimic cu vreo cofetărie, plimbare prin Herăstrău, glumiţe şi excursii la Turnul Chindiei, mi-am zis că maniera directă e calea spre inima unei femei.
Înfierbântat, am conchis că trebuie să aplic reţetele îndrăzneţe cu prima ocazie. Doar femeile atâta aşteaptă, am văzut eu la video.
A doua zi după filmul văzut la Jan, în curtea şcolii intru în vorbă cu o colegă. Ea, flirtând, îmi spune că a stropit-o o maşină şi-mi arată ciorapul alb pătat. Gata, era momentul!
I-am propus, cât în glumă, cât în serios, s-o şterg. „Bine, râde ea!” Şi am şters eu pe la gambe şi am tot urcat, căci treaba trebuia făcută cu simţ de răspundere, nu să se ducă fata murdară acasă, şi deodată poc! O palmă de puteam să jur că-n urechea dreaptă mi se mutase postul Europa Liberă. Prost prins. Jan cu tâmpeniile lui...

Cei 3 R şi locomotivele cu aburi

Când eram copil se bătea monedă toată vremea pe recondiţionare, refolosire şi re-numaiştiuce. „Acţiunea celor 3R”, cum spunea propaganda.
Toată suflarea ţării ar fi trebuit, teoretic, să fie implicată în lupta pentru strângerea materialelor refolosibile. Aveam plan de hârtie, sticlă, fier şi castane.
La un semn, toţi copiii din şcoală trebuiau să lase totul şi s-o ia, precum furnicile, după orice.
Partea amuzantă era că te porneai după fier şi pe drum te împiedicai de câteva sticle de bere lăsate de nişte harnici muncitori aflaţi într-o binemeritată pauză de masă şi normal că nu te îndurai să le laşi acolo. Drept care luai sticlele şi le cărai cum puteai, alături de doi-trei elemenţi de calorifer, un colac de sârmă ruginită şi ce mai puteai târî după tine. O activitate care ar fi trebuit să ne dezvolte simţul civic, sentimentul responsabilităţii şi alte calităţi indispensabile unui bun comunist, fie el şi în miniatură.
Mie o excursie după fier mi-a dezvoltat cu totul altceva, şi anume un zâmbet aparte.
Era o zi de vară superbă, când împreună cu Cristi am hotărât că e un moment bun pentru o misiune după reciclabile. Întâi şi-ntâi ne-am aşezat pe scările din spatele blocului, lângă ghenă, şi am început să facem strategia. Pentru sticle, cea mai bună zonă în care puteam ajunge uşor era Grozăveştiul. Căminele studenţeşti erau înconjurate de sticle de BRRC (cod pentru „bere rece” – băutură pe care o vindeau băieţii cu simţul economiei de piaţă dezvoltat). Dar era o mică problemă: Cutiuţă, cel mai mare duşman al nostru în materie de sticle goale, pornise şi el spre Grozăveşti. Deci, timp de vreo săptămână, era imposibil să mai găseşti sticle prin zonă.
Cutiuţă era un băiat mult mai mare ca noi, în jurul a douăzeci de ani, cu un oarecare handicap mintal. Un borderline. Dar să te ferească Dumnezeu de borderline-ul plin de muşchi. Şi Cutiuţă era cât dulapul. Băiatul avea un vis, că nu-i frumos să-i spunem obsesie chiar în văzul lumii, deci vis pe care îl declarase în gura mare într-o zi, în scara blocului:
„Eu strâng sticle goale, borcane, le vând, pun banii la CEC, îmi iau casă şi maşină, apoi mă însor”. Nu ştiu ce a mai făcut (gurile rele din zonă spuneau prin ’91 că s-a ales praful de banii lui din pricina devalorizării), dar eu sper din toată inima că şi-a luat casă, şi nu i-au mai ajuns de maşină, căci era tare aprig la mânie. Şi unii cercetători afirmă că mânia unui borderline la volan nu e sănătoasă pentru nimeni.
Deci după sticle n-avea rost să mergem şi Cristi mi-a dat, în şoaptă, pontul cel mare:
„Băi, să nu spui la nimeni, da’ pe la Orhideelor, pe unde lucrează mă-ta, îs câteva locomotive de alea vechi cu abur, părăsite pe o linie moartă şi în jur o grămadă de fier. Să mor dacă te mint!”.
Locurile bune pentru fier trebuiau ţinute secrete, erau nişte locaţii strategice care nu era în regulă să fie aflate de toţi adversarii. Altfel, dacă nu-ţi ţineai gura, ei îşi făceau norma şi tu ajungeai în situaţia să te duci cine ştie unde după câteva kile de fier bun. Fierul bun era pentru noi principala ţintă. Prin fier bun înţelegeam fierul neruginit, de care nu te murdăreai prea tare. Căci mamele noastre aveau o problemă, cică să nu venim acasă cu hainele pline de rugină, că ne rup cu bătaia. Fixuri femeieşti!
Ajunşi acolo, am strâns noi tot ce puteam căra, am pus fieroteniile lângă locomotive şi ne-am tras sufletul.
„Băi Cristi, hai să ne urcăm în locomotive, să vedem cum e”, îi zic după ce ne-am odihnit niţel.
„Nu, bă, că sunt paznici”. Cristi era mai cuminte de felul lui, dar pe mine nu mă putea speria un amărât de paznic.
„E, na, eu mă urc. Treaba ta.”
Zis şi făcut, m-am urcat în locomotivă şi am început inspecţia. Bineînţeles, Cristi nu a rezistat mult şi în scurt timp eram doi conducători de locomotivă prin Far West, atacaţi de indieni. Eu cică băgam cărbuni şi el trăgea de la geam în nemernici.
„Trage bă Cristi în ei. Ne ajunge ăla cu pene roşii!”
„Pac, pac, l-am luat pe ăsta, hai mai repede că ne ajung!”
Atacul părea că va fi respins când deodată indienii închipuiţi au primit un ajutor nesperat:
„Ce faceţi mă acolo! Las’ că vă prind eu!” se auzi o voce puternică. Paznicul venea în fugă spre noi.
Mi s-a făcut negru în faţa ochilor, am uitat şi de indieni şi de Cristi şi de fier, am luat-o la fugă şi m-am oprit abia la bloc.
Noaptea am dormit agitat şi de a doua zi, pentru vreo două luni, am avut un zâmbet ciudat, într-o parte. Doctorii îi spuneau pareză facială, dar Cristi a zis că nu e mare brânză. Cică semăn cu Elvis.


Dan CÂRLEA

17 iunie 2008

regulamentul de aplicare a OUG 195 din 2002 privind circulatia pe drumurile publice

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

CAPITOLUL II
Vehiculele

SECTIUNEA 1
Starea tehnica a vehiculelor si controlul acesteia

SECTIUNEA a 2-a
Înmatricularea si înregistrarea vehiculelor

SECTIUNEA a 3-a
Obligatiile proprietarilor sau detinatorilor de vehicule

CAPITOLUL III
PERMISUL DE CONDUCERE

CAPITOLUL IV
Semnalizarea rutiera

SECTIUNEA 1
Semnalele luminoase

SECTIUNEA a 2-a
Indicatoarele

SECTIUNEA a 3 – a
Semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata

SECTIUNEA a 4-a
Marcajele

SECTIUNEA a 5-a
Semnalizarea limitelor laterale ale platformei drumului si a lucrarilor

SECTIUNEA a 6-a
Semnalele politistilor si ale altor persoane care dirijeaza circulatia

SECTIUNEA a 7-a
Semnalele utilizate de conducatorii autovehiculelor cu regim
de circulatie prioritara si obligatiile celorlalti participanti la trafic


CAPITOLUL V
Reguli de circulatie

SECTIUNEA 1
Reguli generale

SECTIUNEA a 2-a
Utilizarea partii carosabile

SECTIUNEA a 3-a
Reguli pentru circulatia vehiculelor
# 1. Pozitii în timpul mersului si circulatia pe benzi
# 2. Semnalele conducatorilor de vehicule
# 3. Depasirea
# 4. Viteza si distanta între vehicule
# 5. Reguli referitoare la manevre
# 6. Intersectii si obligatia de a ceda trecerea
# 7. Trecerea la nivel cu calea ferata
# 8. Oprirea, stationarea si parcarea
# 9. Alte obligatii si interdictii pentru conducatorii de autovehicule si tramvaie
# 10. Circulatia vehiculelor destinate transportului de marfuri sau transportului public de persoane
# 11. Remorcarea
# 12. Zona rezidentiala si pietonala

SECTIUNEA a 4-a
Reguli pentru alti participanti la trafic
# 1. Circulatia bicicletelor si a mopedelor
# 2. Însotirea animalelor
# 3. Circulatia vehiculelor cu tractiune animala
# 4. Circulatia pietonilor

SECTIUNEA a 5-a
Circulatia pe autostrazi

CAPITOLUL VI
Circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite ori
care transporta marfuri sau produse periculoase


# 1. Circulatia autovehiculelor cu mase si/sau dimensiuni de gabarit depasite
# 2. Transportul marfurilor sau produselor periculoase

CAPITOLUL VII
SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE SI
MASURI TEHNICO-ADMINISTRATIVE


SECTIUNEA 1
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale

SECTIUNEA a 2-a
Masuri tehnico-administrative
# 1. Retinerea sau retragerea permisul de conducere
# 2. Retinerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare si a placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare
# 3. Anularea permisului de conducere

SECTIUNEA a 3-a
Sanctiuni contraventionale complementare
# 1. Aplicarea punctelor de penalizare
# 2. Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie
# 3. Confiscarea bunurilor
# 4. Imobilizarea vehiculului

SECTIUNEA a 4-a
Restituirea permisului de conducere si reducerea perioadei de suspendare
a exercitarii dreptului de a conduce


CAPITOLUL VIII
Dispozitii tranzitorii si finale

ANEXE




HOTARÂRE
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta
a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicata, si al art.135 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata
Guvernul României adopta prezenta hotarâre.
Art. 1. – Se aproba Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, prevazut în anexa nr.1.
Art. 2. – Anexa la ordonanta de urgenta mentionata la art.1 se modifica si se înlocuieste cu anexa nr.2 la prezenta hotarâre.
Art. 3. – Anexele nr.1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarâre.
Art. 4. – (1) Prezenta hotarâre intra în vigoare la data intrarii în vigoare a Legii nr.49/2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.
(2) Pe aceeasi data Hotarârea Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 31 ianuarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga.

PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU TARICEANU

Bucuresti,
Nr.
Anexa nr.1
Regulament de aplicare a Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. – Participantii la trafic sunt obligati sa respecte regulile de circulatie si semnificatia mijloacelor de semnalizare rutiera, precum si celelalte dispozitii din prezentul regulament.
Art. 2. – În sensul prezentului regulament, termenii si expresiile de mai jos de mai jos au urmatoarea semnificatie:
1. declivitate – înclinarea unui drum pe o portiune uniforma fata de planul orizontal;
2. viabilitatea drumului – starea tehnica corespunzatoare a partii carosabile, constând în practicabilitatea permanenta a acesteia potrivit reglementarilor specifice sectorului de drum, lipsa obstacolelor si existenta amenajarilor rutiere si a mijloacelor de semnalizare, care sa asigure fluenta si siguranta circulatiei;
3. cortegiu – grup de persoane care se deplaseaza pe drumul public însotind o ceremonie;
4. grup organizat – doua sau mai multe persoane care au un conducator si se deplaseaza sau stationeaza pe drumurile publice în baza unei autorizatii eliberate de administratorul drumului public cu avizul politiei rutiere
5. retinerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare ori a dovezii înlocuitoare a acestora – masura tehnico-administrativa dispusa de politia rutiera constând în ridicarea documentului din posesia unei persoane si pastrarea lui la sediul politiei rutiere pâna la solutionarea cauzei care a determinat aplicarea acestei masuri;
6. retragerea permisului de conducere – masura tehnico-administrativa dispusa de politia rutiera în baza unui certificat medico-legal prin care titularul a fost declarat inapt medical, constând în retinerea documentului si interzicerea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie;
7. retragerea certificatului de înmatriculare – masura tehnico-administrativa dispusa de politia rutiera constând în retinerea documentului si interzicerea dreptului de a pune în miscare pe drumurile publice vehiculul respectiv;
8. retragerea placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare – masura tehnico-administrativa dispusa de politia rutiera constând în demontarea placutelor de pe vehicul si pastrarea lor la sediul politiei rutiere pâna la încetarea cauzelor care au dus la aplicarea acestei masuri;
9. seful serviciului politiei rutiere – ofiterul de politie rutiera care îndeplineste atributiile functiei de sef al serviciului politiei rutiere din structura unui inspectorat judetean de politie sau al Brigazii de Politie Rutiera din cadrul Directiei General de Politie a Municipiului Bucuresti;
10. urgenta – situatia de criza sau de pericol potential major care necesita deplasarea imediata pentru prevenirea producerii unor evenimente cu consecinte negative, pentru salvarea de vieti omenesti sau a integritatii unor bunuri ori pentru limitarea afectarii mediului înconjurator;
Art. 3. – (1) Administratorul drumului public este obligat sa asigure viabilitatea acestuia.
(2) În scopul desfasurarii în conditii de siguranta a circulatiei pe drumurile publice, administratorul drumului public trebuie sa realizeze amenajari rutiere pentru a determina participantii la trafic sa respecte semnificatia semnalizarii rutiere.
(3) Administratorul drumului public este obligat sa instaleze, la intrarea si la iesirea din localitate, indicatoare cu aceste semnificatii.
(4) Proprietarul sau administratorului drumului de utilitate privata, deschis circulatiei publice, este obligat sa instaleze la intrarea pe acesta indicatoare de reglementare si panouri aditionale cu intervalul de timp în care este permis accesul vehiculelor si pietonilor.
(5) La intrarea pe un drum care nu este deschis circulatiei publice, proprietarul sau administratorul acestuia este obligat sa instaleze, în loc vizibil, indicator cu semnificatia „Accesul interzis” si panou cu inscriptia „Drum închis circulatiei publice”.
Art. 4. – (1) Închiderea sau crearea de restrictii pentru circulatia vehiculelor ori a pietonilor pe drumurile publice se poate face numai pentru limitarea intensitatii traficului, pentru protectia unor sectoare de drum sau pentru executarea unor lucrari, în conditiile stabilite de lege.
(2) În cazul unor evenimente rutiere sau în situatia în care siguranta traficului rutier este periclitata datorita unor fenomene naturale, politia rutiera sau administratorul drumului public, cu avizul politiei rutiere, poate dispune restrictii temporare de circulatie, informând participantii la trafic cu privire la interdictie, durata acesteia si rutele ocolitoare de deplasare.
Art. 5. – (1) Administratorul drumului public este obligat sa ia masuri de înlaturare imediata a cauzelor evenimentelor rutiere datorate configuratiei, starii sau dotarii tehnice necorespunzatoare a acestuia.
(2) În cazul producerii unor evenimente rutiere, administratorul drumului public este obligat sa îl curete, sa înlature obstacolele aflate pe partea carosabila si sa readuca drumul la starea initiala.
Art. 6. – (1) Traseele pe care se efectueaza servicii regulate de transport public local de calatori, cu exceptia celor care efectueaza transport în regim de taxi, se stabilesc de catre autoritatile administratiei publice locale.
(2) Statiile mijloacelor de transport public de persoane, inclusiv locurile de asteptare a clientilor pentru transportul în regim de taxi, se stabilesc de catre autoritatile administratiei publice locale, cu avizul politiei rutiere.
(3) Pe drumurile din afara localitatilor, administratorul drumului public este obligat sa amenajeze alveole pentru statiile mijloacelor de transport public de persoane.
(4) Administratorul drumului public este obligat sa delimiteze statiile mijloacelor de transport public de persoane care nu sunt prevazute cu alveole, prin aplicarea marcajului „Statie autobuz, troleibuz”.
(5) Pe sectoarele de drum cu risc sporit de accidente, de pe drumurile cu o latime mai mare de 7 m, administratorul drumului public este obligat sa amenajeze în zona de separare a sensurilor de circulatie, pe trecerile pentru pietoni, refugii pentru acestia, semnalizate corespunzator.
(6) Statiile mijloacelor de transport public de persoane situate în apropierea intersectiilor, se amenajeaza la cel putin 50 m înainte sau dupa acestea.
(7) Daca în localitati traseele mijloacelor de transport public de persoane traverseaza calea ferata la acelasi nivel, în ambele parti înainte de trecere trebuie sa existe statii de oprire la cel putin 50 m de aceasta.
Art. 7. – (1) La intersectia unei cai ferate cu un drum public, administratorul caii ferate este obligat sa asigure planeitatea trecerii la nivel, iar împreuna cu administratorul drumului public, sa stabileasca, sa instaleze, cu acordul politiei rutiere, si sa întretina mijloacele de semnalizare ale acesteia, potrivit competentelor.
(2) La trecerea la nivel cu calea ferata, administratorul acesteia si cel al drumului public, împreuna cu detinatorii terenurilor învecinate sunt obligati sa înlature obstacolele si sa interzica amplasarea de panouri, afise, instalatii, precum si constructii care ar diminua vizibilitatea din zona în care conducatorul de vehicul este obligat sa se asigure.
(3) La intersectia unui drum public cu o cale ferata industriala, administratorul si/sau utilizatorul acesteia este obligat sa asigure prezenta unui agent de cale ferata pentru oprirea traficului de vehicule si pietoni pâna la trecerea vehiculului feroviar.
(4) Daca la trecerea la nivel cu calea ferata fara bariere nu se pot asigura cerintele prevazute la alin. (2), administratorul drumului public împreuna cu cel al caii ferate, cu acordul politiei rutiere, iau masuri, dupa caz, pentru:
a) instalarea de bariere manuale sau dispozitive automate, în ordinea urgentei stabilite de aceste autoritati;
b) desfiintarea trecerii cu devierea circulatiei rutiere pe alta trecere la nivel cu calea ferata învecinata, cu vizibilitate asigurata sau prevazuta cu bariera manuala;
c) separarea fluxurilor de circulatie rutiera, respectiv feroviara, prin construirea unor pasaje subterane sau supraterane.
Art. 8. – (1) Lucrarile în zona drumului public se executa, în conditiile stabilite prin autorizatie, de administratorul drumului ori al caii ferate, cu avizul politiei rutiere.
(2) Executantul de lucrari în zona drumului public este obligat sa realizeze amenajarile rutiere aprobate în proiect, pentru a permite circulatia în siguranta a participantilor la trafic.
(3) Când lucrarile se efectueaza pe trotuar si împiedica circulatia pe acesta, executantul lucrarilor este obligat sa construiasca pasaje pentru pietoni, separate de partea carosabila si protejate corespunzator.
(4) Executantul lucrarilor este obligat ca, la terminarea acestora, sa aduca drumul la starea initiala sau la cea stabilita prin proiect.
(5) Administratorul drumului public sau al caii ferate este obligat sa verifice si sa receptioneze lucrarile executate în zona drumului public numai daca acestea corespund normelor de calitate prevazute de lege si avizelor obtinute anterior începerii lucrarilor.

CAPITOLUL II
Vehiculele
SECTIUNEA 1
Starea tehnica a vehiculelor si controlul acesteia
Art. 9. – (1) Pâna la înmatriculare sau înregistrare, vehiculele pot circula pe drumurile publice, fara inspectie tehnica, în baza unei autorizatii provizorii pentru circulatie, eliberata de autoritatea competenta, daca îndeplinesc normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere.
(2) Se inspecteaza din punct de vedere tehnic, înainte de a fi repuse în circulatie, autovehiculele, tramvaiele sau remorcile carora le-au fost efectuate reparatii în urma unor evenimente care au produs avarii grave la mecanismul de directie, instalatia de frânare sau la structura de rezistenta a caroseriei ori a sasiului.
§ 1. Conditiile minime de iluminare, semnalizare luminoasa si avertizare sonora pe care trebuie sa le îndeplineasca autovehiculele, tramvaiele, remorcile, tractoarele folosite în exploatari agricole si forestiere si vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrari
Art. 10. – Autovehiculele, tractoarele folosite în exploatari agricole si forestiere si vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrari, tramvaiele si remorcile trebuie sa fie dotate, prin constructie, cu instalatii de iluminare, semnalizare luminoasa si avertizare sonora, omologate, care sa corespunda conditiilor tehnice stabilite de autoritatea competenta.
Art. 11. – Autovehiculele destinate exclusiv transportului copiilor trebuie sa aiba montat pe caroserie, în fata si în spate, indicatorul „Copii!”.
Art. 12. – Autovehiculele care depasesc masa si/sau gabaritul trebuie echipate cu urmatoarele dispozitive suplimentare de semnalizare:
a) o placuta de identificare fluorescent-reflectorizanta, având fondul alb si chenarul rosu, montata la partea din stânga fata;
b) marcaje fluorescent-reflectorizante aplicate la partea din spate a autovehiculului sau încarcaturii, cât mai aproape de marginile laterale, formate din benzi alternante albe si rosii, descendente catre exterior, daca latimea autovehiculului depaseste 2,5 m;
c) unul sau mai multe dispozitive speciale de avertizare luminoasa de culoare galbena, montate astfel încât lumina emisa de acestea sa fie vizibila din fata, din spate si din ambele parti laterale, precum si dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare galbena montate pe partile laterale la distanta de 1,5 m între ele;
d) lumini montate pe partile laterale ale încarcaturii ori vehiculului care depaseste latimea de 2,5 m, care trebuie sa functioneze concomitent cu luminile de pozitie, precum si un dispozitiv fluorescent-reflectorizant.
Art. 13. – Se interzice montarea la autovehicul, tractor folosit în exploatari agricole si forestiere si vehicul pentru efectuarea de servicii sau lucrari, tramvai sau remorca a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare, decât cele omologate.
§ 2. Conditiile tehnice minime pe care trebuie sa le îndeplineasca bicicletele, mopedele, vehiculele cu tractiune animala si cele trase sau împinse cu mâna
Art. 14. – În circulatia pe drumurile publice, bicicleta trebuie sa fie:
a) prevazuta cu dispozitiv de frânare eficace;
b) prevazuta cu un sistem adecvat, functional, de directie;
c) dotata cu sistem de avertizare sonora; se interzic echiparea si folosirea sistemelor de avertizare sonora specifice autovehiculelor;
d) echipata în fata cu lumina de culoare alba sau galbena, iar în spate cu lumina de culoare rosie si cu cel putin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeasi culoare;
e) echipata cu elemente sau dispozitive care, în miscare, formeaza un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spitele rotilor.
Art. 15. – Remorca atasata unei biciclete trebuie sa fie echipata, în partea din spate, cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare rosie, iar daca lumina din spate a bicicletei este obturata de remorca, aceasta trebuie sa fie echipata si cu o lumina de culoare rosie.
Art. 16. – (1) În circulatia pe drumurile publice, mopedul trebuie sa fie echipat cu:
a) instalatie de frânare eficace;
b) sistem de avertizare sonora;
c) instalatie de evacuare a gazelor de ardere care sa respecte normele de poluare fonica si de protectie a mediului;
d) lumina de culoare alba în fata, respectiv lumina si dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare rosie în spate;
e) lumini de culoare galbena pentru semnalizarea schimbarii directiei de mers, în fata si în spate;
f) placuta cu numarul de înregistrare, amplasata la partea din spate a mopedului fara a obtura vizibilitatea sistemului de iluminare si semnalizare.
(2) Se interzice montarea la moped a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare, decât cele omologate.
Art. 17. – (1) Vehiculul cu tractiune animala trebuie sa fie dotat în fata cu doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare alba, iar în spate cu doua dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare rosie, omologate, montate cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.
(2) Placutele cu numarul de înregistrare se amplaseaza în locuri unde se asigura permanent vizibilitatea acestora, una pe partea stânga si una la partea din spate a vehiculului.
(3) Atunci când ploua torential, ninge abundent sau este ceata densa ori în alte conditii meteorologice care reduc vizibilitatea, precum si pe timpul noptii vehiculul cu tractiune animala trebuie sa fie dotat în plus, în partea laterala stânga cu cel putin o lumina de culoare alba sau galbena, situata mai sus de nivelul rotilor.
(4) Mijloacele de semnalizare prevazute la alin.(1), precum si dispozitivul care asigura lumina de culoare alba sau galbena conform prevederilor alin.(3) trebuie mentinute curate si intacte, iar vizibilitatea lor sa nu fie obturata de elementele constructive ale vehiculului sau de încarcatura transportata.
(5) Conducatorul vehiculului cu tractiune animala trebuie sa aplice pe harnasamentul animalului tragator materiale reflectorizante pentru ca acesta sa fie observat cu usurinta de catre ceilalti participanti la trafic.
Art. 18. – Vehiculul tras sau împins cu mâna trebuie sa fie prevazut, în fata si în spate, cu câte un dispozitiv fluorescent-reflectorizant omologat, de culoare alba, respectiv rosie.

SECTIUNEA a 2-a
Înmatricularea si înregistrarea vehiculelor
§ 1. Înmatricularea si înregistrarea vehiculelor
Art. 19. – Autoritatile competente pentru înmatricularea si radierea autovehiculelor si remorcilor sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor, sub coordonarea Directiei regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor.
Art. 20. – (1) La înmatriculare, autovehiculului sau remorcii i se atribuie placute cu numarul de înmatriculare si se elibereaza certificat de înmatriculare.
(2) Placutele cu numarul de înmatriculare trebuie sa aiba fondul reflectorizant de culoare alba si literele si cifrele, în relief, de culoare neagra, albastra sau rosie.
(3) În certificatul de înmatriculare se înscriu, obligatoriu, numarul de înmatriculare atribuit, precum si numarul de identificare al autovehiculului sau remorcii
Art. 21. – (1) Autovehiculul, tramvaiul, remorca sau mopedul ce nu poate fi identificat din cauza lipsei, alterarii sau distrugerii elementelor de identificare poansonate sau stantate de constructor, precum si autovehiculul sau remorca asamblat din piese ce nu pot fi identificate sau cele pentru care nu se poate stabili identitatea unuia sau mai multor detinatori ori proprietari succesivi nu pot fi omologate în vederea admiterii în circulatia pe drumurile publice. Se excepteaza autovehiculul si remorca pentru care politia poate stabili provenienta legala a acestuia.
(2) Autovehiculele si remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în strainatate si date în urmarire de Inspectoratul General al Politiei Române nu se înmatriculeaza.
Art. 22. – La înregistrare, vehiculelor li se atribuie placute cu un singur numar de înregistrare, care trebuie sa aiba:
a) fondul reflectorizant de culoare galbena, iar literele si cifrele, în relief, de culoare neagra, pentru vehiculele înregistrate la consiliile locale;
b) fondul reflectorizant de culoare alba, iar literele si cifrele, în relief, de culoare neagra, pentru autovehiculele care se înregistreaza la Ministerul Apararii, Ministerul Administratiei si Internelor sau, dupa caz, la Serviciul Român de Informatii.
§ 2. Numerele de înmatriculare sau de înregistrare, cele provizorii si de probe ale autovehiculelor sau tramvaielor
Art. 23. – (1) La înmatriculare, fiecarui autovehicul si fiecarei remorci li se atribuie câte un numar de înmatriculare compus din indicativul judetului sau al municipiului Bucuresti, numarul de ordine, format din cifre arabe, si o combinatie de trei litere cu caractere latine majuscule.
(2) Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor si remorcilor apartinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic, care îsi desfasoara activitatea în România sunt compuse din indicativul CD, CO sau TC, dupa caz, si numarul de ordine.
(3) În cazul numarului de înmatriculare temporara, la indicativul judetului sau al municipiului Bucuresti si numarul de ordine se adauga luna si anul în care expira valabilitatea înmatricularii.
(4) La autorizarea provizorie a circulatiei autovehiculului sau remorcii se atribuie un numar compus din indicativul judetului sau al municipiului Bucuresti si numarul de ordine.
(5) La înmatricularea pentru probe a autovehiculului sau a remorcii se atribuie un numar compus din indicativul judetului sau al municipiului Bucuresti, numarul de ordine si înscrisul "PROBE".
(6) La data înmatricularii, înregistrarii sau autorizarii pentru circulatie se elibereaza si placutele cu numarul atribuit.
Art. 24. – (1) Numerele de înmatriculare se atribuie la rând, în ordine crescatoare.
(2) La înmatriculare, proprietarul vehiculului poate solicita, cu plata tarifelor în vigoare, atribuirea unei combinatii preferentiale a numarului de înmatriculare.
(3) Nu pot fi atribuite combinatiile de litere care pot avea o semnificatie obscena sau cele care pot conduce la asocierea cu denumirile unor autoritati publice, daca acestea solicita în scris autoritatii emitente restrictionarea atribuirii unei anumite combinatii a numarului de înmatriculare. Persoanele care detin deja vehicule înmatriculate cu numere restrictionate ulterior, pot utiliza în continuare numerele în cauza, dar numai pâna la înstrainarea vehiculului.
(4) La transferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul, numarul de înmatriculare si placutele aferente se transfera automat fara plata noului proprietar, daca acesta are domiciliul sau sediul în acelasi judet cu fostul proprietar si daca fostul proprietar nu a optat pentru pastrarea combinatiei numarului de înmatriculare respectiv. Noul proprietar poate solicita atribuirea unei combinatii preferentiale a numarului de înmatriculare, cu plata tarifelor în vigoare.
Art. 25 – (1) Numarul de înregistrare al vehiculelor înregistrate la consiliile locale se compune din denumirea localitatii si denumirea abreviata a judetului, scrise cu litere cu caractere latine majuscule, precum si dintr-un numar de ordine, format din cifre arabe.
(2) Numarul de înregistrare al autovehiculelor înregistrate la Ministerul Apararii, Ministerul Administratiei si Internelor si, dupa caz, la Serviciul Român de Informatii se compune din abrevierea denumirii institutiei, scrisa cu litere cu caractere latine majuscule, precum si dintr-un numar de ordine, format din cifre arabe.
Art. 26. – (1) Proprietarul sau detinatorul legal trebuie sa fixeze placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare în locurile special destinate, la partea din fata si din spate a autovehiculului sau tramvaiului, dupa caz, iar la motocicleta si la remorca, numai la partea din spate.
(2) Se interzice circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu au montate placutele cu numarul de înmatriculare sau, dupa caz, de înregistrare, în locurile stabilite.
SECTIUNEA a 3-a
Obligatiile proprietarilor sau detinatorilor de vehicule
Art. 27. – (1) Proprietarul de autovehicul sau remorca, cu domiciliul, sediul sau resedinta în România, este obligat:
a) sa declare autoritatii emitente pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de înmatriculare, în cel mult 48 de ore de la constatare;
b) sa depuna imediat, la autoritatea emitenta, originalul certificatului de înmatriculare, daca, dupa obtinerea duplicatului, a reintrat în posesia acestuia;
(2) Persoanele juridice detinatoare de vehicule au, pe lânga cele prevazute la alin. (1), si urmatoarele obligatii:
a) sa verifice starea tehnica a vehiculelor, sa faca mentiuni despre aceasta în foaia de parcurs sau ordinul de serviciu si sa nu permita iesirea în circulatie a celor care nu îndeplinesc conditiile tehnice;
b) sa elibereze foaie de parcurs sau ordin de serviciu pentru vehiculele care se deplaseaza în cursa;
c) sa nu permita conducerea vehiculului de catre persoane care nu poseda permis de conducere corespunzator sau atestat profesional;
d) sa nu permita conducatorilor de vehicule sa plece în cursa sub influenta bauturilor alcoolice, a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora ori într-o stare accentuata de oboseala;
e) sa tina seama de observatiile facute de politisti sau de conducatorii de vehicule în foaia de parcurs;
f) sa anunte imediat politia despre orice accident de circulatie în care sunt implicati conducatorii de vehicule proprii care nu poseda documente de constatare a acestuia;
g) sa verifice respectarea timpilor de repaus si de odihna, precum si a regimului legal de viteza, prin citirea înregistrarilor aparatelor de control al timpilor de odihna si a vitezei de deplasare;
h) sa verifice existenta autorizatiei speciale de transport si respectarea conditiilor înscrise în aceasta.
Art. 28. - (1) Detinatorii de vehicule pot monta pe acestea sisteme sonor antifurt.
(2) Durata semnalului emis de sistemul prevazut la alin.(1) nu trebuie sa fie mai mare de un minut, iar intensitatea acestuia nu trebuie sa depaseasca pragul fonic prevazut în reglementarile legale în vigoare.
(3) Se interzice montarea pe vehicule a sistemelor sonore antifurt care se declanseaza la trecerea, în imediata apropiere, a altui vehicul.

CAPITOLUL III
PERMISUL DE CONDUCERE
Art. 29. – (1) De la data aderarii României la Uniunea Europeana, pentru a fi înscris la o unitate autorizata în vederea pregatirii teoretice si practice pentru obtinerea permisului de conducere, solicitantul trebuie sa faca dovada ca este apt din punct de vedere psihologic.
(2) Înainte de a urma cursurile practice de învatare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul trebuie sa faca dovada pregatirii teoretice, într-o unitate autorizata, în vederea obtinerii permisului de conducere.
(3) Pregatirea practica a persoanei prevazute la alineatul (2), în vederea obtinerii permisului de conducere valabil pentru oricare dintre categoriile A, B, BE si subcategoriile A1 si B1 se poate efectua si de catre un instructor auto atestat în conditiile legii, care a încheiat un contract cu unitatea autorizata în care solicitantul a efectuat pregatirea teoretica.
(4) Pot efectua cursurile practice de învatare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice si persoanele care nu au înca vârsta minima prevazuta de lege pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia.
(4)
Art. 30. – Permisul de conducere se elibereaza pentru una sau mai multe dintre urmatoarele categorii si subcategorii de vehicule:
a) CATEGORIA A: motocicleta cu sau fara atas;
b) CATEGORIA B:
1. autovehiculul a carui masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 kg si al carui numar de locuri pe scaune, în afara conducatorului, nu este mai mare de 8;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
3. ansamblul de vehicule a carui masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 kg, format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca, a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste masa proprie a autovehiculului tragator;
c) CATEGORIA BE: ansamblul format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca a carei masa totala maxima autorizata depaseste 750 kg, iar masa totala maxima autorizata a întregului ansamblu depaseste 3.500 kg;
d) CATEGORIA C:
1. autovehiculul, altul decât cel din categoria D, a carui masa totala maxima autorizata este mai mare de 3.500 kg;
2. ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
e) CATEGORIA CE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul tragator din categoria C si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg;
f) CATEGORIA D: autovehiculul destinat transportului de persoane având mai mult de 8 locuri pe scaune, în afara locului conducatorului. Autovehiculului din aceasta categorie i se poate atasa o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
g) CATEGORIA DE: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul tragator din categoria D si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg. Remorca nu trebuie sa fie destinata transportului de persoane;
h) CATEGORIA Tr: tractor, masini si utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrari;
i) CATEGORIA Tb: troleibuz;
j) CATEGORIA Tv: tramvai;
k) SUBCATEGORIA A1: motocicleta cu o capacitate care nu depaseste 125 cmc si o putere care nu depaseste 11 kW;
l) SUBCATEGORIA B1: autovehiculul cu trei sau patru roti având masa proprie peste 400 kg, dar nu mai mare de 550 kg, si echipat cu un motor cu ardere interna cu capacitate cilindrica mai mare de 45 cmc sau cu orice alt motor cu o putere echivalenta ori cu viteza prin constructie mai mare de 50 km/h;
m) SUBCATEGORIA C1: autovehiculul, altul decât cel din categoria D, a carui masa totala maxima autorizata este de peste 3.500 kg, dar nu mai mare de 7.500 kg. Autovehiculului din aceasta categorie i se poate atasa o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
n) SUBCATEGORIA C1E: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul tragator din subcategoria C1 si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg, cu conditia ca masa totala maxima autorizata a ansamblului sa nu depaseasca 12.000 kg, iar masa totala maxima autorizata a remorcii sa nu depaseasca masa proprie a autovehiculului tragator;
o) SUBCATEGORIA D1:
1. autovehiculul destinat transportului de persoane având cel putin 9 locuri pe scaune, dar nu mai mult de 16, în afara locului conducatorului;
2. ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul tragator din subcategoria D1 si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg;
p) SUBCATEGORIA D1E: ansamblul de vehicule constând dintr-un autovehicul tragator din subcategoria D1 si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg, cu conditia ca masa totala maxima autorizata a ansamblului sa nu depaseasca 12.000 kg, iar masa totala maxima autorizata a remorcii sa nu depaseasca masa proprie a autovehiculului tragator. Remorca nu trebuie sa fie destinata transportului de persoane.
Art. 31. – Traseele pe care se poate învata conducerea unui autovehicul sau tramvai ori, dupa caz, se poate sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere, se stabilesc de catre politia rutiera.
Art. 32. – (1) Autoritatile competente care examineaza persoanele în vederea obtinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor din cadrul institutiei prefectului pe raza caruia candidatii îsi au domiciliul sau resedinta.
(2) Membrii misiunilor diplomatice, ai oficiilor consulare si ai reprezentantelor internationale acreditate în România, se pot prezenta la examen în vederea obtinerii permisului de conducere în conditiile stabilite prin protocol de catre Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Examinarea la probele teoretice si practice pentru obtinerea permisului de conducere poate fi efectuata si în alte localitati decât în municipiul resedinta de judet în care candidatii îsi au domiciliul sau, în cazul cetatenilor straini, resedinta, în baza ordinului prefectului unitatii administrativ-teritoriale respective.
Art. 33. – (1) Persoana care solicita examinarea în vederea obtinerii permisului de conducere trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba vârsta de cel putin 16 ani împliniti, pentru subcategoriile A1 si B1;
b) sa aiba vârsta de cel putin 18 ani împliniti, pentru categoriile A, B, BE, C1, C1E si Tr;
c) sa aiba vârsta de cel putin 21 de ani împliniti, pentru categoriile C, CE, D, DE, Tb si Tv, precum si subcategoriile D1 si D1E;
d) sa fie apta din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoriile si subcategoriile pentru care solicita examinarea;
e) sa nu fi fost condamnata, prin hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, tâlharie sau de furt al unui autovehicul;
f) în cazul în care a fost condamnata printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva, pentru una din infractiunile prevazute la lit. e) sa faca dovada ca îndeplineste conditiile prevazute de art.116 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, republicata pentru prezentarea la examen în vederea obtinerii unui nou permis de conducere.
g) sa fie apta din punct de vedere psihologic pentru a conduce autovehicule sat tramvaie pe drumurile publice.
(2) Conditia prevazuta la litera g) a alin. (1) opereaza pâna la data aderarii României la Uniunea Europeana.
Art. 34. – (1) Pentru programarea la examen în vederea obtinerii permisului de conducere, dosarul personal al solicitantului trebuie sa contina urmatoarele documente:
a) cererea-tip, semnata de solicitant;
b) fisa de scolarizare în care se consemneaza si avizul medicului „apt pentru conducerea vehiculelor” din categoria sau subcategoria pentru care se solicita examinarea. Fisa medicala se pastreaza la unitatea autorizata care a pregatit candidatul;
c) certificatul de cazier judiciar;
d) copia actului de identitate;
e) chitantele de plata a taxelor aferente obtinerii permisului de conducere.
(2) Programarea la primul examen a candidatilor pentru obtinerea permisului de conducere se efectueaza de catre unitatile autorizate la care acestia au urmat cursurile de pregatire teoretica si practica.
(3) Titularul unui permis de conducere care solicita obtinerea de noi categorii sau subcategorii, trebuie sa depuna la dosarul de examinare, pe lânga documentele prevazute la alin.(1) si o copie a permisului de conducere.
(4) Cetateanul român cu domiciliul în strainatate care solicita obtinerea permisului de conducere trebuie sa depuna la dosarul de examinare pe lânga documentele prevazute la alin.(1), o declaratie autentificata la notar din care sa rezulte ca nu mai poseda un alt permis de conducere eliberat de o autoritate straina, dreptul de a conduce nu i-a fost suspendat sau anulat, precum si documente din care sa rezulte ca are o locuinta detinuta în proprietate sau închiriata în România.
Art. 35. – (1) Examenul pentru obtinerea permisului de conducere consta în:
a) proba teoretica, de cunoastere a reglementarii circulatiei rutiere, a notiunilor elementare de mecanica si a notiunilor de prim ajutor;
b) proba practica de conducere a autovehiculului în traseu, corespunzatoare categoriei de permis solicitat, cu exceptia categoriei A si subcategoriei A1 pentru care se verifica numai îndemânarea în conducere în poligoane special amenajate.
(2) Persoana cu handicap fizic poate sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoriile A si/sau B daca autovehiculul utilizat la examinare este adaptat infirmitatii acesteia.
(3) Examinarea candidatilor care solicita obtinerea permisului de conducere pentru mai multe categorii sau subcategorii se va efectua în zile diferite, pentru fiecare categorie sau subcategorie în parte.
Art. 36. – (1) Rezultatul examinarii la proba teoretica si la proba practica se consemneaza prin calificativul „admis” sau „respins”.
(2) Persoana declarata „admis” la proba teoretica dar care nu se prezinta la proba practica de conducere a vehiculului în traseu, într-un termen de cel mult un an de zile de la data absolvirii cursurilor este declarata „respins”, urmând sa efectueze un nou curs de pregatire.
(3) Persoana declarata „respins” se poate programa la un nou examen dupa cel putin 15 zile de la data la care a fost declarata „respins”, dar nu mai târziu de un an de zile de la absolvirea cursurilor, în caz contrar urmând sa efectueze un nou curs de pregatire.
Art. 37. – Permisul de conducere se elibereaza de catre serviciile publice comunitare regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor la care candidatii au sustinut examinarea, potrivit art.32.
Art. 38. – (1) Posesorul permisului de conducere pentru categoria A are dreptul sa conduca o motocicleta cu o putere care depaseste 25 kW sau un raport putere/greutate care depaseste 0,16 kW/kg ori o motocicleta cu atas cu un raport putere/greutate care depaseste 0,16 kW/kg, numai daca are o experienta de minimum 2 ani pe o motocicleta cu specificatii tehnice inferioare sau daca persoana are 21 de ani si promoveaza un test specific de cunostinte si comportament.
(2) Posesorul unui permis de conducere valabil numai pentru categoria Tr are dreptul sa conduca si un ansamblu de vehicule format dintr-un tractor si una sau doua remorci.
(3) Posesorul permisului de conducere valabil pentru una dintre categoriile B, C sau CE are dreptul sa conduca si vehicule din categoria Tr.
(4) Posesorul unui permis de conducere valabil pentru categoriile D sau DE are dreptul sa conduca si vehicule din categoria Tb - troleibuz.
Art. 39. – (1) Persoana care solicita examinarea în vederea obtinerii permisului de conducere valabil pentru categoriile C sau D ori subcategoriile C1 sau D1,trebuie sa fi obtinut anterior dreptul de a conduce autovehicule din categoria B.
(2) Persoana care solicita examinarea în vederea obtinerii permisului de conducere pentru categoriile BE, CE, DE ori subcategoriile C1E sau D1E trebuie, sa fi obtinut anterior dreptul de a conduce autovehicule din categoriile B, C, D ori subcategoriile C1 sau D1, dupa caz.
Art. 40. – (1) Permisul de conducere valabil pentru o categorie da dreptul de a conduce si autovehiculele din subcategoria pe care aceasta o include.
(2) Permisul de conducere valabil pentru categoriile CE sau DE este valabil si pentru conducerea ansamblului de vehicule din categoria BE, daca titularul acestuia poseda si permis pentru categoria B.
(3) Permisul de conducere valabil pentru categoria CE este valabil si pentru categoria DE, daca titularul acestuia poseda si permis pentru categoria D.
(4) Permisul de conducere valabil pentru subcategoria C1E este valabil si pentru subcategoria D1E, daca titularul are vârsta de cel putin 21 ani împliniti.
(5) Permisul de conducere pentru subcategoriile D1 sau D1E este valabil si pentru conducerea vehiculelor din subcategoriile C1 sau, respectiv, C1E.
Art. 41. – (1) Autovehiculele destinate învatarii conducerii, cu exceptia motocicletelor, vor fi dotate cu dubla comanda pentru frâna si ambreiaj.
(2) Autovehiculele prevazute la alin. (1) vor fi echipate cu o caseta având inscriptia „Scoala”, cu dimensiunile si caracteristicile prevazute în actele normative în vigoare. Fac exceptie autobuzele, troleibuzele si tramvaiele, care vor avea inscriptia „Scoala” aplicata pe partile laterale, în fata si în spate.
Art. 42. – Permisul de conducere eliberat de o autoritate straina se preschimba, în conditiile legii, de catre serviciul public comunitar regim permise de conducere si înmatriculare a vehiculelor din cadrul institutiei prefectului pe raza careia titularul are domiciliul sau, în cazul cetatenilor straini si al cetatenilor români cu domiciliul în strainatate, resedinta.
Art. 43. – Titularul permisului de conducere trebuie sa declare pierderea, furtul sau distrugerea acestui document autoritatii emitente, în cel mult 48 de ore de la constatare, si sa solicite eliberarea unui nou permis de conducere.
Art. 44 – (1) Eliberarea unui nou permis de conducere se efectueaza, în conditiile legii, în baza urmatoarelor documente:
a) fisa detinatorului permisului de conducere;
b) originalul si copia actului de identitate;
c) dovada platii contravalorii permisului de conducere si a taxei de eliberare a acestui document;
d) permisul de conducere a carui preschimbare se solicita, în original, daca acesta exista.
e) fisa medicala tip din care sa rezulte ca este apt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, daca solicitarea preschimbarii s-a facut dupa expirarea valabilitatii administrative a permisului de conducere.
(2) Pe lânga documentele prevazute la alin.(1) solicitantul trebuie sa prezinte:
a) în cazul schimbarii numelui- documentul care atesta acest lucru, în original si copie;
b) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii- dovada publicarii anuntului prevazut la art.43;
(3) În situatia cetatenilor români care au domiciliul în România si se afla temporar în strainatate, eliberarea unui nou permis de conducere se poate face prin intermediul altei persoane, pe baza de procura speciala, autentificata de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României ori, daca a fost data în fata autoritatilor straine, sa îndeplineasca conditiile de supralegalizare prevazute de lege sau sa aiba aplicata apostila conform Conventiei cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanta Guvernului nr.66/1999, aprobata prin Legea nr.52/2000, cu modificarile ulterioare. Mandatarul va prezenta documentele prevazute la alin.(1), în urmatoarele conditii:
a) fisa detinatorului permisului de conducere trebuie sa fie semnata de titularul permisului de conducere în fata unui functionar diplomatic;
b) actul care atesta starea de sanatate, precum si doua fotografii de data recenta ale titularului, din care una aplicata pe procura speciala eliberata mandatarului, iar a doua pe fisa detinatorului permisului de conducere, trebuie sa fie vizate de misiunea diplomatica;
c) declaratia pe proprie raspundere a titularului, în fata functionarului diplomatic, din care sa rezulte ca nu mai detine un alt permis de conducere national, cu exceptia celui depus pentru preschimbare.
Art. 45. – Permisul de conducere al conducatorului auto decedat se preda de catre persoana care îl detine, în termen de 30 de zile, autoritatii emitente.

CAPITOLUL IV
Semnalizarea rutiera
Art. 46. – (1) Semnificatia, precum si dimensiunile mijloacelor de semnalizare rutiera, forma, simbolul, culoarea si conditiile de executie, amplasarea, instalarea si aplicarea acestora se stabilesc în conformitate cu standardele în domeniu.
(2) Semnalizarea rutiera în tunele sau pe viaducte se asigura, se realizeaza si se întretine de catre administratorul acestora.
SECTIUNEA 1
Semnalele luminoase
§ 1. Semnalele luminoase pentru dirijarea circulatiei vehiculelor
Art. 47 – (1) Semnalele luminoase sunt lumini albe sau colorate diferit, emise succesiv, continuu sau intermitent, de unul sau mai multe corpuri de iluminat care compun un semafor.
(2) Dupa numarul corpurilor de iluminat, semafoarele sunt:
a) cu un corp de iluminat, cu lumina intermitenta de avertizare;
b) cu doua corpuri de iluminat, pentru pietoni si biciclisti;
c) cu trei corpuri de iluminat, pentru vehicule;
d) cu patru sau mai multe corpuri de iluminat, pentru tramvaie.
(3) Semafoarele se monteaza în axul vertical al stâlpului sau pe consola, pe portal ori suspendate pe cabluri, succesiunea culorilor lentilelor, de sus în jos, fiind urmatoarea:
a) la semaforul cu trei culori ordinea semnalelor este: rosu, galben, verde;
b) la semaforul cu doua culori ordinea semnalelor este: rosu, verde;
c) la semaforul pentru tramvaie sunt dispuse trei pe orizontala la partea superioara si unul la partea inferioara, toate cu lumina alba.
Art. 48. – (1) Semafoarele care emit semnale luminoase pentru dirijarea circulatiei în intersectii se instaleaza obligatoriu înainte de intersectie, astfel încât sa fie vizibile de la o distanta de cel putin 50 m. Acestea pot fi repetate în mijlocul, deasupra ori de cealalta parte a intersectiei.
(2) Semnificatia semnalelor luminoase pentru dirijarea circulatiei vehiculelor este valabila pe întreaga latime a partii carosabile deschise circulatiei conducatorilor carora li se adreseaza. Pe drumurile cu doua sau mai multe benzi pe sens, pentru directii diferite, delimitate prin marcaje longitudinale, semafoarele se pot instala deasupra uneia sau unora dintre benzi, caz în care semnificatia semnalelor luminoase se limiteaza la banda sau benzile astfel semnalizate.
Art. 49. – Pe lampile de culoare rosie sau verde ale semafoarelor pot fi aplicate sageti de culoare neagra care indica directiile de deplasare corespunzatoare acestora. În acest caz interdictia sau permisiunea de trecere impusa de semnalul luminos este limitata la directia sau directiile indicate prin aceste sageti. Aceeasi semnificatie o au si sagetile aplicate pe panourile aditionale ce însotesc, la partea inferioara, semafoarele. Sageata pentru mersul înainte are vârful în sus.
Art. 50. – (1) Semafoarele pentru tramvaie au forma de caseta cu patru corpuri de iluminat de culoare alba, dintre care trei sunt pozitionate orizontal si una sub cea din mijloc, însotite de panouri cu semne aditionale.
(2) Semnalul de libera trecere pentru tramvaie este dat de combinatia luminoasa a lampii inferioare cu una dintre cele trei lampi situate la partea superioara pentru indicarea directiei.
(3) Semnalul de interzicere a trecerii tramvaiului este dat de iluminarea concomitenta a celor trei lumini din partea superioara a casetei.
Art. 51. – (1) Semnalul de culoare verde permite trecerea.
(2) Când semaforul este însotit de una sau mai multe lampi care emit lumina intermitenta de culoare verde sub forma uneia sau unor sageti pe fond negru catre dreapta, acestea permit trecerea numai în directia indicata, oricare ar fi în acel moment semnalul în functiune al semaforului.
Art. 52. – (1) Semnalul de culoare rosie interzice trecerea.
(2) La semnalul de culoare rosie vehiculul trebuie oprit înaintea marcajului pentru oprire sau, dupa caz, pentru trecerea pietonilor, iar în lipsa acestuia, în dreptul semaforului. Daca semaforul este instalat deasupra ori de cealalta parte a intersectiei, în lipsa marcajului pentru oprire sau pentru trecerea pietonilor, vehiculul trebuie oprit înainte de marginea partii carosabile a drumului ce urmeaza a fi intersectat.
(3) Atunci când semnalul de culoare rosie functioneaza concomitent cu cel de culoare galbena, acesta anunta aparitia semnalului de culoare verde.
Art. 53. – (1) Când semnalul de culoare galbena apare dupa semnalul de culoare verde, conducatorul vehiculului care se apropie de intersectie nu trebuie sa treaca de locurile prevazute la art. 52 alin. (2), cu exceptia situatiei în care, la aparitia semnalului, se afla atât de aproape de acele locuri, încât nu ar mai putea opri vehiculul în conditii de siguranta.
(2) Semnalul de culoare galbena intermitent permite trecerea, conducatorul de vehicul fiind obligat sa circule cu viteza redusa, sa respecte semnificatia semnalizarii rutiere si a regulilor de circulatie aplicabile în acel loc.
Art. 54. – În intersectii dirijarea circulatiei tramvaielor se poate realiza si prin semafoare având semnale luminoase de culoare alba, corelate cu semnalele luminoase pentru dirijarea circulatiei celorlalte vehicule.
Art. 55. – Semnalul luminos destinat numai dirijarii circulatiei bicicletelor are în câmpul sau imaginea unei biciclete de culoare rosie, respectiv verde pe fond negru. Aceeasi destinatie o are si semnalul luminos al unui semafor însotit de un panou aditional pe care figureaza o bicicleta.
Art. 56. – (1) Când deasupra benzilor de circulatie sunt instalate dispozitive care emit semnale rosii si verzi, acestea sunt destinate semnalizarii benzilor cu circulatie reversibila. Semnalul rosu, având forma a doua bare încrucisate, interzice accesul vehiculelor pe banda deasupra careia se gaseste, iar semnalul verde, de forma unei sageti cu vârful în jos, permite intrarea vehiculelor si circulatia pe acea banda.
(2) Semnalul luminos intermediar care are forma unei sau unor sageti de culoare galbena ori alba cu vârful orientat catre dreapta sau stânga jos, anunta schimbarea semnalului verde, în cazul benzilor cu circulatie reversibila ori faptul ca banda deasupra careia se afla este pe punctul de a fi închisa circulatiei conducatorilor carora li se adreseaza, acestia fiind obligati sa se deplaseze pe banda sau benzile indicate de sageti.
Art. 57. – Conducatorul vehiculului care intra într-o intersectie la culoarea verde a semaforului este obligat sa respecte si semnificatia indicatoarelor instalate în interiorul acesteia.
§ 2. Semnalele luminoase pentru pietoni
Art. 58. - (1) Semnalele luminoase pentru pietoni sunt de culoare verde si rosie. Acestea functioneaza corelat cu semnalele pentru dirijarea circulatiei vehiculelor.
(2) Semnalul de culoare verde poate avea în câmpul sau imaginea unui pieton în mers, iar cel rosu, imaginea unui pieton oprit.
(3) Semnalele luminoase pentru pietoni pot fi însotite de semnale acustice pentru a asigura traversarea drumului de catre nevazatori.
(4) Pe sectoarele de drum unde valorile de trafic permit, administratorul drumului public, cu avizul politiei, poate amplasa în zona marcajului trecerii pentru pietoni semafoare sau panouri speciale cu comanda manuala a cererii de verde, care se poate face direct de catre pietoni.
Art. 59. – (1) Semnalul de culoare verde permite trecerea.
(2) Când semnalul de culoare verde începe sa functioneze intermitent înseamna ca timpul afectat traversarii drumului este în curs de epuizare si urmeaza semnalul rosu. În acest caz pietonul surprins în traversarea drumului trebuie sa grabeasca trecerea, iar daca drumul este prevazut cu un refugiu sau spatiu interzis circulatiei vehiculelor, sa astepte pe acesta aparitia semnalului de culoare verde.
Art. 60. – Semnalul de culoare verde intermitent si semnalul de culoare rosie interzic pietonilor sa se angajeze în traversare pe partea carosabila.

§ 3. Alte semnale luminoase
Art. 61. – În cazul semaforizarii corelate, în lungul unui traseu pot fi instalate dispozitive de cronometrare a timpului aferent culorii, precum si dispozitive luminoase care sa arate participantilor la trafic timpii stabiliti prin programul de semaforizare, iar pentru conducatorii de autovehicule si viteza de deplasare.
Art. 62. – Semaforul de avertizare se instaleaza la iesirea din intersectie si este constituit dintr-un corp de iluminat cu lumina galbena intermitenta. Acesta poate avea în câmpul sau imaginea unui pieton în miscare, de culoare galbena pe fond negru.
Art. 63. – Pentru semnalizarea si dirijarea circulatiei pe sectoarele de drumuri unde se executa lucrari pe partea carosabila, cu exceptia autostrazilor, se pot instala temporar semafoare mobile, cu obligatia presemnalizarii acestora.
SECTIUNEA a 2-a
Indicatoarele
Art. 64. – Indicatoarele instalate pe drumurile publice sunt:
a) de avertizare;
b) de reglementare, care pot fi:
1. de prioritate;
2. de interzicere sau restrictie;
3. de obligare;
c) de orientare si informare, care pot fi:
1. de orientare;
2. de informare;
3. de informare turistica;
4. panouri aditionale;
5. indicatoare kilometrice si hectometrice;
d) mijloace de semnalizare a lucrarilor, care cuprind:
1. indicatoare rutiere temporare;
2. mijloace auxiliare de semnalizare a lucrarilor.
Art. 65. – (1) Indicatoarele se instaleaza, de regula, pe partea dreapta a sensului de mers. În cazul în care conditiile locale împiedica observarea din timp a indicatoarelor de catre conducatorii carora li se adreseaza, ele se pot instala ori repeta pe partea stânga, în zona mediana a drumului, pe un refugiu ori spatiu interzis circulatiei vehiculelor, deasupra partii carosabile sau de cealalta parte a intersectiei, în loc vizibil pentru toti participantii la trafic.
(2) Indicatoarele pot fi însotite de panouri cu semne aditionale continând inscriptii sau simboluri care le precizeaza, completeaza ori limiteaza semnificatia.
(3) Semnele aditionale se pot aplica pe panouri ce includ indicatoare ori chiar pe indicatoare, daca întelegerea semnificatiei acestora nu este afectata.
(4) Pentru a fi vizibile si pe timp de noapte, indicatoarele rutiere trebuie sa fie reflectorizante, luminoase ori iluminate.
(5) În locuri periculoase, pentru a spori vizibilitatea si a evidentia semnificatia unor indicatoare acestea pot figura grupat pe un panou cu folie fluorescent – retroreflectorizanta cu reflexie ridicata. Aceste indicatoare pot fi însotite, dupa caz, de dispozitive luminoase.
Art. 66. – (1) Semnificatia unui indicator este valabila pe întreaga latime a partii carosabile deschise circulatiei conducatorilor carora li se adreseaza.
(2) Când indicatorul este instalat deasupra benzii sau benzilor, semnificatia lui este valabila numai pentru banda ori benzile astfel semnalizate.
(3) Semnificatia indicatorului de avertizare începe din locul unde este amplasat. În cazul indicatoarelor care avertizeaza sectoare periculoase, zona de actiune a indicatoarelor este reglementata prin placute aditionale.
(4) Indicatoarele de avertizare se instaleaza înaintea locului periculos, la o distanta de maximum 50 m în localitati, între 100 m si 250 m în afara localitatilor, respectiv între 500 m si 1000 m pe autostrazi si drumuri expres. Când conditiile din teren impun amplasarea la o distanta mai mare, sub indicator se instaleaza un panou aditional „Distanta între indicator si începutul locului periculos”.
(5) Pe autostrazi si drumuri expres, în toate cazurile, sub indicator este obligatoriu sa se instaleze un panou aditional „Distanta între indicator si începutul locului periculos”. În situatia când lungimea sectorului periculos depaseste 1000 m, sub indicator se monteaza panoul aditional „Lungimea sectorului periculos la care se refera indicatorul”.
(6) Semnificatia indicatoarelor de interzicere sau de restrictie începe din dreptul acestora. În lipsa unei semnalizari care sa precizeze lungimea sectorului pe care se aplica reglementarea ori a unor indicatoare care sa anunte sfârsitul interdictiei sau al restrictiei, semnificatia acestor indicatoare înceteaza în intersectia cea mai apropiata. Când indicatoarele de interzicere sau restrictie sunt instalate împreuna cu indicatorul ce anunta intrarea într-o localitate, semnificatia lor este valabila pe drumul respectiv pâna la întâlnirea indicatorului „Iesire din localitate”, cu exceptia locurilor unde alte indicatoare dispun altfel.
Art. 67. – Indicatoarele rutiere temporare corespondente indicatoarelor de avertizare, de restrictie sau interzicere ori indicatoarelor de orientare au aceleasi caracteristici cu cele permanente, cu deosebirea ca fondul alb este înlocuit cu fondul galben.
SECTIUNEA a 3 – a
Semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata
Art. 68. – Apropierea de o trecere la nivel cu calea ferata se semnalizeaza cu indicatoare de avertizare corespunzatoare si/sau cu panouri suplimentare pentru trecerea la nivel cu calea ferata.
Art. 69. – (1) Trecerea la nivel cu calea ferata curenta fara bariere sau semibariere se semnalizeaza, dupa caz, cu indicatoarele „Trecere la nivel cu calea ferata simpla, fara bariere” sau „Trecere la nivel cu calea ferata dubla, fara bariere”, însotite de indicatorul „Oprire”.
(2) La trecerea la nivel cu calea ferata curenta prevazuta cu instalatii de semnalizare automata fara bariere, interzicerea circulatiei rutiere se realizeaza optic, prin functionarea dispozitivelor cu lumini intermitent-alternative rosii si stingerea semnalizarii de control reprezentata de lumina intermitenta alba si acustic, prin emiterea de semnale sonore intermitente.
Art. 70. – (1) Trecerile la nivel cu calea ferata curenta pot fi semnalizate cu sisteme automate luminoase, prevazute cu semibariere.
(2) Trecerile la nivel cu calea ferata curenta pot fi asigurate si cu bariere care sunt actionate manual.
(3) Barierele si semibarierele sunt marcate cu benzi alternante de culoare rosie si alba si pot fi prevazute, la mijloc, cu un disc rosu. Benzile trebuie sa fie reflectorizante, iar pe drumurile neiluminate, pe timp de noapte barierele si semibarierele trebuie sa fie iluminate ori prevazute cu dispozitive cu lumina rosie.
(4) La trecerea la nivel cu calea ferata prevazuta cu instalatii de semnalizare automata cu bariere, semnalizarea de interzicere a circulatiei rutiere se realizeaza în conditiile prevazute la art.69 alin.(2), precum si prin coborârea în pozitie orizontala a semibarierelor.
Art. 71. – (1) Semnalizarea de interzicere a circulatiei rutiere se considera realizata chiar si numai în una din urmatoarele situatii :
a) prin aprinderea unei singure unitati luminoase a dispozitivului cu lumina intermitent-alternativa rosie;
b) prin functionarea sistemului sonor;
c) prin pozitia orizontala a unei singure semibariere.
(2) Circulatia rutiera se considera de asemenea interzisa si în situatia în care barierele sau semibarierele sunt în curs de coborâre sau de ridicare.
Art. 72. – În zona trecerilor la nivel, functionarea instalatiilor de semnalizare a apropierii trenurilor fara bariere, a instalatiilor de semnalizare a apropierii trenurilor cu semibariere sau a barierelor mecanice, precum si instalarea indicatoarelor „Oprire”, „Trecere la nivel cu o cale ferata simpla/dubla, fara bariere”, „Trecere la nivel cu o cale ferata simpla/dubla, fara bariere, prevazuta cu instalatie de semnalizare luminoasa automata” sunt asigurate de administratorul de cale ferata, iar setul de semnalizare a apropierii de calea ferata este asigurat de catre administratorul drumului.
Art. 73. – (1) La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala se instaleaza indicatorul „Alte pericole”, însotit de un panou aditional ce contine imaginea unei locomotive.
(2) Atunci când pe calea ferata industriala se deplaseaza un vehicul feroviar, circulatia trebuie dirijata de un agent de cale ferata.
Art. 74. – Portile de gabarit instalate înaintea unei treceri la nivel cu o cale ferata electrificata, destinate sa interzica accesul vehiculelor a caror încarcatura depaseste în înaltime limita de siguranta admisa, sunt marcate cu benzi alternante de culoare galbena si neagra. Pe stâlpii de sustinere ai portilor de gabarit se instaleaza indicatoare rutiere prin care se precizeaza înaltimea maxima de trecere admisa.
SECTIUNEA a 4-a
Marcajele
Art. 75. – (1) Marcajele servesc la organizarea circulatiei, avertizarea sau îndrumarea participantilor la trafic. Acestea pot fi folosite singure sau împreuna cu alte mijloace de semnalizare rutiera pe care le completeaza sau le precizeaza semnificatia.
(2) Marcajele se aplica pe suprafata partii carosabile a drumurilor modernizate, pe borduri, pe lucrari de arta, pe accesorii ale drumurilor, precum si pe alte elemente si constructii din zona drumurilor. Marcajele aplicate pe drumurile publice trebuie sa fie reflectorizante sau însotite de dispozitive reflectorizante care trebuie sa-si pastreze proprietatile de reflexie si pe timp de ploaie sau ceata.
(3) Marcajele nu trebuie sa incomodeze în nici un fel desfasurarea circulatiei, iar suprafata acestora nu trebuie sa fie lunecoasa. Marcajele pe partea carosabila se executa cu microbile de sticla si pot fi însotite de butoni cu elemente retroreflectorizante.
Art. 76. – Marcajele aplicate pe drumurile publice sunt:
a) longitudinale, care pot fi:
1. de separare a sensurilor de circulatie;
2. de separare a benzilor pe acelasi sens;
b) de delimitare a partii carosabile;
c) transversale, care pot fi:
1. de oprire;
2. de cedare a trecerii;
3. de traversare pentru pietoni;
4. de traversare pentru biciclisti;
d) diverse, care pot fi :
1. de ghidare;
2. pentru spatii interzise ;
3. pentru interzicerea stationarii ;
4. pentru statii de autobuze, troleibuze, taximetre;
5. pentru locuri de parcare;
6. sageti sau inscriptii;
e) laterale aplicate pe :
1. lucrari de arta (poduri, pasaje denivelate, ziduri de sprijin);
2. parapete ;
3. stâlpi si copaci situati pe platforma drumului ;
4. borduri.
Art. 77. – (1) Administratorul drumului public este obligat sa aplice marcaje cu linii continue sau discontinue, dupa caz, atât pentru separarea sensurilor si benzilor de circulatie, cât si pentru delimitarea partii carosabile.
(2) Marcajul longitudinal format dintr-o linie continua simpla sau dubla interzice încalcarea acestuia.
(3) Marcajul format dintr-o linie continua aplicata pe bordura trotuarului sau la marginea partii carosabile interzice stationarea vehiculelor pe acea parte a drumului. Când o asemenea linie însoteste un indicator de interzicere a stationarii, aceasta precizeaza lungimea sectorului de drum pe care este valabila interzicerea.
(4) Marcajul longitudinal format din linii continue care delimiteaza banda pe care este aplicat si un marcaj simbolizând o anumita categorie sau anumite categorii de vehicule, semnifica faptul ca banda este rezervata circulatiei acelei sau acelor categorii de vehicule.
Art. 78. – Marcajul longitudinal format dintr-o linie discontinua simpla sau dubla permite trecerea peste acesta, daca manevra sau reglementarile instituite impun acest lucru.
Art. 79. – (1) Marcajul cu linie discontinua poate fi simplu sau dublu si se foloseste în urmatoarele situatii:
a) marcajul cu linie discontinua simpla:
1. pentru separarea sensurilor de circulatie, pe drumurile cu doua benzi si circulatie în ambele sensuri;
2. pentru separarea benzilor de circulatie pe acelasi sens, pe drumurile cu cel putin doua benzi pe sens;
3. pentru marcarea trecerii de la o linie discontinua la una continua. În localitati acest marcaj nu este obligatoriu;
4. pentru a separa, pe autostrazi, benzile de accelerare sau de decelerare de benzile curente de circulatie;
5. pentru marcaje de ghidare în intersectii;
b) marcajul cu linie discontinua dubla, pentru delimitarea benzilor reversibile. Pe asemenea benzi marcajul este însotit de dispozitive luminoase speciale prevazute la art. 56.
(2) Linia continua se foloseste în urmatoarele situatii :
a) linia continua simpla, pentru separarea sensurilor de circulatie, a benzilor de acelasi sens la apropierea de intersectii si în zone periculoase;
b) linia continua dubla, pentru separarea sensurilor de circulatie cu minimum doua benzi pe fiecare sens, precum si la drumuri cu o banda pe sens sau în alte situatii stabilite de administratorul drumului respectiv, cu acordul politiei rutiere.
(3) În cazul marcajului longitudinal format dintr-o linie continua si una discontinua alaturate, conducatorul de vehicul trebuie sa respecte semnificatia liniei celei mai apropiate în sensul de mers.
(4) Pe drumurile cu circulatie în ambele sensuri prevazute cu o singura banda pe sens, pe distanta cuprinsa între indicatoarele de avertizare „Copii”, aferente celor doua sensuri, marcajul de separare a sensurilor se executa cu linie continua.”
Art. 80. – (1) Marcajele de delimitare a partii carosabile sunt amplasate în lungul drumului, se executa la limita din dreapta a partii carosabile în sensul de mers, cu exceptia autostrazilor si a drumurilor expres, unde marcajul se aplica si pe partea stânga, lânga mijlocul fizic de separare a sensurilor de circulatie. Aceste marcaje pot fi cu linie continua sau discontinua simpla.
(2) Marcajele de ghidare au rolul de a materializa traiectoria pe care vehiculele trebuie sa o urmeze în traversare unei intersectii ori pentru efectuarea virajului la stânga, fiind obligatoriu a se realiza în cazul în care axul central ori liniile de separare a benzii de circulatie nu sunt coliniare.
(3) Marcajele pentru interzicerea stationarii se pot realiza:
a) prin linie continua galbena aplicata pe bordura trotuarului sau pe banda de consolidare a acostamentului, dublând marcajul de delimitare a partii carosabile spre exteriorul platformei drumului;
b) printr-o linie în zig-zag la marginea partii carosabile.
(4) Marcajele prin sageti sunt folosite pentru:
a) selectarea pe benzi ;
b) schimbarea benzii (banda de accelerare, banda suplimentara pentru vehicule lente, banda care se suprima prin îngustarea partii carosabile);
c) repliere, numai în afara localitatilor pe drumuri cu o banda pe sens si dublu sens de circulatie.
Art. 81. – (1) Marcajul transversal constând dintr-o linie continua, aplicata pe latimea uneia sau mai multor benzi, indica linia înaintea careia vehiculul trebuie oprit la întâlnirea indicatorului „Oprire”. Un asemenea marcaj poate fi folosit pentru a indica linia de oprire impusa printr-un semnal luminos, printr-o comanda a agentului care dirijeaza circulatia, de prezenta unei treceri la nivel cu o cale ferata, cu o linie de tramvai sau a unei treceri pentru pietoni. Înaintea marcajului ce însoteste indicatorul „Oprire” se poate aplica pe partea carosabila inscriptia „STOP”.
(2) Marcajul transversal constând dintr-o linie discontinua, aplicata pe latimea uneia sau mai multor benzi, indica linia care nu trebuie depasita atunci când se impune cedarea trecerii. Înaintea unei asemenea linii se poate aplica pe partea carosabila un marcaj sub forma de triunghi având o latura paralela cu linia discontinua, iar vârful îndreptat spre vehiculul care se apropie.
(3) Marcajul transversal constând din linii paralele cu axul drumului indica locul pe unde pietonii trebuie sa traverseze drumul. Aceste linii au latimea mai mare decât a oricaror alte marcaje.
(4) Marcajul transversal constând din linii discontinue paralele, aplicate perpendicular sau oblic fata de axul drumului, indica locul destinat traversarii partii carosabile de catre biciclisti.
Art. 82. – (1) În scopul sporirii impactului vizual asupra participantilor la trafic, pe partea carosabila se pot executa marcaje sub forma de inscriptii, simboluri si figuri.
(2) Pe autostrazi, pe drumurile expres si pe drumuri nationale deschise traficului international (E), la extremitatile partii carosabile se aplica marcaje rezonatoare pentru avertizarea conducatorilor de autovehicule la iesirea de pe partea carosabila.
Art. 83. – (1) Marcajele, cum sunt: sagetile, inscriptiile, liniile paralele sau oblice, pot fi folosite pentru a repeta semnificatia indicatoarelor sau pentru a da participantilor la trafic indicatii care nu le pot fi furnizate, în mod adecvat, prin indicatoare.
(2) Marcajul sub forma unei sau unor sageti, aplicat pe banda ori pe benzile delimitate prin linii continue, obliga la urmarea directiei sau directiilor astfel indicate. Sageata de repliere care este oblica fata de axul drumului, aplicata pe o banda sau intercalata într-un marcaj longitudinal format din linii discontinue, semnalizeaza obligatia ca vehiculul care nu se afla pe banda indicata de sageata sa fie condus pe acea banda.
(3) Marcajul format dintr-o linie în zig-zag semnifica interzicerea stationarii vehiculelor pe partea drumului pe care este aplicat. O astfel de linie completata cu înscrisul „BUS” sau „TAXI” poate fi folosita pentru semnalizarea statiilor de autobuze si troleibuze, respectiv de taximetre.
(4) Marcajul aplicat în afara benzilor, format din linii paralele, înconjurate sau nu cu o linie de contur, delimiteaza spatiul interzis circulatiei.
(5) Marcajele se pot aplica si pe ziduri de sprijin, parapete de protectie sau alte amenajari rutiere laterale drumului, pentru a le face mai vizibile conducatorilor de vehicule.
(6) Marcajele sunt de regula de culoare alba, cu exceptia celor ce se aplica pe elementele laterale drumului care sunt de culoare alba, neagra sau galbena si neagra, precum si a celor provizorii, folosite la organizarea circulatiei în zona lucrarilor, care sunt de culoare galbena. În zonele periculoase sau unde stationarea vehiculelor este limitata în timp, marcajele pot fi si de alte culori.

SECTIUNEA a 5-a
Semnalizarea limitelor laterale ale platformei drumului si a lucrarilor
Art. 84. – (1) În afara localitatilor, limitele laterale ale platformei drumului se semnalizeaza cu stâlpi de ghidare lamelari, de culoare alba, omologati, instalati la intervale de 50 m între ei, sau prin parapete. Pe stâlpii de ghidare lamelari si pe parapete se aplica dispozitive reflectorizante de culoare rosie si alba sau galbena. Dispozitivele reflectorizante de culoare rosie trebuie sa fie vizibile numai pe partea dreapta a drumului în sensul de mers. Materialele din care stâlpii de ghidare lamelari sunt confectionati, nu trebuie sa fie dure.
(2) Dispozitivele reflectorizante pentru semnalizarea limitelor platformei drumului se pot monta si pe parapetele de protectie, peretii tunelelor, zidurile de sprijin sau pe alte amenajari rutiere ori instalatii laterale drumului.
Art. 85. – (1) Semnalizarea lucrarilor executate pe drumurile publice este obligatorie si se realizeaza în scopul asigurarii desfasurarii în conditii corespunzatoare a circulatiei pe sectorul de drum ramas neafectat sau, dupa caz, devierea acesteia pe variante ocolitoare si are semnificatia interzicerii circulatiei în zona afectata de lucrari.
(2) Sectoarelor de drum afectate de lucrari, trebuie semnalizate vizibil prin indicatoare si mijloace auxiliare de semnalizare rutiera, precum semafoare, balize directionale, panouri, conuri de dirijare, bariere, garduri, parapete din material plastic lestabile si carucioare portsemnalizare, prevazute cu elemente fluorescent – reflectorizante. Acestea nu trebuie confectionate din materiale dure, iar pe timp de noapte trebuie însotite de lampi cu lumina galbena intermitenta.
(3) Pentru organizarea circulatiei pe sectoarele de drum public aflate în lucru se instaleaza indicatoare si balize reflectorizante sau, dupa caz, amenajari rutiere tip „limitatoare de viteza” si se aplica marcaje, corespunzator situatiei create. Daca este cazul, dirijarea circulatiei se realizeaza prin semnale luminoase ori semnale ale lucratorului de drumuri desemnat si special instruit.
Art. 86. – (1) Semnalizarea instituita pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari trebuie întretinuta si modificata corespunzator evolutiei acestora. La terminarea lucrarilor executantul trebuie sa asigure, concomitent cu repararea sectorului de drum public afectat, si refacerea semnalizarii initiale sau modificarea ei, potrivit noilor conditii de circulatie.
(2) Persoanele care executa lucrari de orice natura pe partea carosabila a drumului public sunt obligate sa poarte echipament de protectie – avertizare fluorescent si reflectorizant, de culoare galbena sau portocalie, pentru a fi observate cu usurinta de participantii la trafic.
Art. 87. – Nicio lucrare care afecteaza drumul public nu poate fi începuta sau, dupa caz, continuata daca executantul acesteia nu are autorizarea administratorului drumului si acordul politiei, nu a realizat semnalizarea temporara corespunzatoare, iar termenul aprobat a fost depasit ori lucrarea se executa în alte conditii decât cele stabilite în autorizatie sau acord.
SECTIUNEA a 6-a
Semnalele politistilor si ale altor persoane care dirijeaza circulatia
Art. 88. – (1) Semnalele politistului care dirijeaza circulatia au urmatoarele semnificatii:
a) bratul ridicat vertical semnifica „atentie, oprire” pentru toti participantii la trafic care se apropie, cu exceptia conducatorilor de vehicule care nu ar mai putea opri în conditii de siguranta. Daca semnalul este dat într-o intersectie, aceasta nu impune oprirea conducatorilor de vehicule care se afla deja angajati în traversare;
b) bratul sau bratele întinse orizontal semnifica „oprire” pentru toti participantii la trafic care, indiferent de sensul lor de mers, circula din directia sau directiile intersectate de bratul sau bratele întinse. Dupa ce a dat acest semnal, politistul poate coborî bratul sau bratele, pozitia sa însemnând, de asemenea, „oprire” pentru participantii la trafic care vin din fata ori din spate;
c) balansarea, pe timp de noapte, în plan vertical, a unui dispozitiv cu lumina rosie ori a bastonului fluorescent-reflectorizant, semnifica „oprire” pentru participantii la trafic, spre care este îndreptat;
d) balansarea pe verticala a bratului, având palma orientata catre sol, semnifica reducerea vitezei;
e) rotirea vioaie a bratului semnifica marirea vitezei de deplasare a vehiculelor sau grabirea traversarii drumului de catre pietoni.
(2) Politistul care dirijeaza circulatia poate efectua semnal cu bratul ca vehiculul sa avanseze, sa depaseasca, sa treaca prin fata ori prin spatele sau, sa îl ocoleasca prin partea sa stânga sau dreapta, iar pietonii sa traverseze drumul ori sa se opreasca.
(3) La efectuarea comenzilor prevazute la alin. (1) si (2), politistul poate folosi si fluierul.
Art. 89. – (1) Oprirea participantilor la trafic este obligatorie si la semnalele date de:
a) politistii de frontiera;
b) îndrumatorii de circulatie ai Ministerului Apararii;
c) agentii de cale ferata, la trecerile la nivel;
d) personalul autorizat din zona lucrarilor pe drumurile publice;
e) membrii patrulelor scolare de circulatie, la trecerile pentru pietoni din apropierea unitatilor de învatamânt;
f) nevazatori, prin ridicarea bastonului alb, atunci când acestia traverseaza strada.
(2) Persoanele prevazute la alin.(1) lit.a) – d) pot efectua si urmatoarele semnale:
a) balansarea bratului în plan vertical, cu palma mâinii orientata catre sol sau cu un mijloc de semnalizare, care semnifica reducerea vitezei;
b) rotirea vioaie a bratului, care semnifica marirea vitezei de deplasare a vehiculelor, inclusiv grabirea traversarii drumului de catre pietoni;
Art. 90. – Persoanele prevazute la art. 88 alin. (1) si art. 89 alin. (1) lit. a)- e), care dirijeaza circulatia trebuie sa fie echipate si plasate astfel încât sa poata fi observate si recunoscute cu usurinta de catre participantii la trafic.
SECTIUNEA a 7-a
Semnalele utilizate de conducatorii autovehiculelor cu regim
de circulatie prioritara si obligatiile celorlalti participanti la trafic

Art. 91. – (1) Semnalele mijloacelor speciale de avertizare, luminoase si sonore se folosesc de catre conducatorii autovehiculelor prevazute la art.32 alin.(2) lit.a) si b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, republicata numai daca interventia sau misiunea impun urgenta.
(2) Semnalele mijloacelor de avertizare luminoasa pot fi folosite si fara a fi însotite de cele sonore, în functie de natura misiunii ori de conditiile de trafic, situatie în care autovehiculul respectiv nu are regim de circulatie prioritara.
(3) Se interzice utilizarea semnalelor mijloacelor de avertizare sonora separat de cele luminoase.
Art. 92. – (1) Politistul rutier aflat într-un autovehicul al politiei poate utiliza si dispozitive luminoase cu mesaje variabile pentru a transmite o dispozitie sau o indicatie participantilor la trafic. Aceste semnale pot fi adresate concomitent cu transmiterea unui apel prin amplificatorul de voce.
(2) Politistul rutier, aflat într-un autovehicul al politiei, poate executa semnale cu bratul, cu sau fara baston reflectorizant, scos pe partea laterala dreapta a vehiculului. Acest semnal semnifica oprire pentru conducatorii vehiculelor care circula în spatele autovehiculului politiei. Acelasi semnal efectuat pe partea stânga a autovehiculului semnifica oprire pentru conducatorii vehiculelor care circula pe banda din partea stânga în acelasi sens de mers ori în sens opus celui al autovehiculului politiei.
Art. 93. – Conducatorii de autovehicule care se apropie de o coloana oficiala o pot depasi daca li se semnalizeaza aceasta manevra de catre politistul rutier. Se interzice altor participanti la trafic intercalarea sau atasarea la o astfel de coloana oficiala.
Art. 94. – (1) Coloanele oficiale se însotesc de echipaje ale politiei rutiere, în conditiile stabilite prin instructiuni emise de ministrul administratiei si internelor.
(2) Coloanele de vehicule cu specific militar se însotesc de autovehicule de control al circulatiei apartinând Ministerului Apararii, care au în functiune mijloacele speciale de avertizare sonore, precum si cele luminoase de culoare albastra.
Art. 95. – Vehiculele care, prin constructie sau datorita încarcaturii transportate, depasesc masa si/sau gabaritul prevazute de normele legale, precum si transporturile speciale pot fi însotite de echipaje ale politiei rutiere numai cu aprobarea Inspectoratului General al Politiei Române.
CAPITOLUL V
Reguli de circulatie
SECTIUNEA 1
Reguli generale
Art. 96. – (1) Participantii la trafic sunt obligati sa anunte administratorul drumului public ori cea mai apropiata unitate de politie atunci când au cunostinta despre existenta pe drum a unui obstacol sau a oricarei alte situatii periculoase pentru fluenta si siguranta circulatiei.
(2) Se interzice oricarei persoane sa arunce, sa lase sau sa abandoneze obiecte, materiale sau substante ori sa creeze obstacole pe drumul public. Persoana care nu a putut evita crearea unui obstacol pe drumul public este obligata sa îl înlature si, daca nu este posibil, sa îi semnalizeze prezenta si sa anunte imediat administratorul drumului public si cea mai apropiata unitate de politie.
Art. 97. – (1) Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înaltimea sub 150 cm trebuie sa poarte centuri de siguranta adaptate greutatii si dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transporta numai în dispozitive de retinere omologate.
(2) Conducatorilor de autovehicule le este interzis sa transporte copii cu vârsta de pâna la 12 ani pe scaunul din fata, chiar daca sunt tinuti în brate de persoane majore, în timpul deplasarii pe drumurile publice.
(3) Se interzice conducatorilor de autovehicule, precum si persoanelor care ocupa scaunul din fata sa tina în brate animale, în timpul deplasarii pe drumurile publice.
(4) Se excepteaza de la obligatia de a purta centura de siguranta:
a) conducatorii de autoturisme pe timpul executarii manevrei de mers înapoi sau care stationeaza;
b) femeile în stare vizibila de graviditate;
c) conducatorii de autoturisme care executa servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transporta pasageri;
d) persoanele care au certificat medical în care sa fie mentionata afectiunea care contraindica purtarea centurii de siguranta;
e) instructorii auto pe timpul pregatirii practice a persoanelor care învata sa conduca un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autoritatii competente în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere;
(5) Persoanele prevazute la alin.(4) lit.d) sunt obligate sa aiba asupra lor certificatul medical, în continutul caruia trebuie sa fie mentionata durata de valabilitate a acestuia;
(6) Afectiunile medicale pentru care se acorda scutire de la portul centurii de siguranta, precum si modelul certificatului medical se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii publice, care se publica în Monitorul Oficial al României.
Art. 98. – (1) Se interzice transportul pe motociclete si pe mopede a mai multor persoane decât locurile stabilite prin constructie, precum si al obiectelor voluminoase.
(2) Copiii în vârsta de pâna la 7 ani, daca sunt tinuti în brate, precum si cei de pâna la 14 ani se transporta numai în atasul motocicletelor.
Art. 99. – (1) Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu sunt supuse înmatricularii sau înregistrarii, cu exceptia bicicletelor si a celor trase sau împinse cu mâna, este permisa numai în timpul zilei.
(2) Se interzice conducatorilor vehiculelor prevazute la alin.(1) sa circule cu acestea cu o viteza mai mare de 30 km/h.
SECTIUNEA a 2-a
Utilizarea partii carosabile
Art. 100. – Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, partile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru mopede, biciclete si celelalte vehicule fara motor, acestea pot fi conduse si pe acostament în sensul de mers, daca circulatia se poate face fara pericol.
Art. 101. – Când drumul are doua sau mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele se conduc pe banda situata lânga acostament sau bordura. Celelalte benzi pot fi folosite succesiv, de la dreapta spre stânga, daca banda de circulatie utilizata este ocupata, cu obligatia de a reveni pe banda din dreapta atunci când acest lucru este posibil.
Art. 102. – Vehiculele grele, lente sau cu mase ori gabarite depasite sau cele care se deplaseaza cu viteza redusa trebuie conduse numai pe banda de lânga acostament sau bordura, daca în sensul de mers nu este amenajata o banda destinata acestora.
Art. 103. – Pe drumul public cu cel mult doua benzi pe sens si cu o a treia banda pe care este amplasata linia tramvaiului lânga axul drumului, conducatorii de vehicule pot folosi aceasta banda, cu obligatia sa lase libera calea tramvaiului, la apropierea acestuia.
Art. 104. – Vehiculele care efectueaza transport public de persoane se conduc pe banda rezervata acestora, daca o astfel de banda exista si este semnalizata ca atare. Pe aceeasi banda pot circula si autovehiculele cu regim de circulatie prioritara când se deplaseaza în actiuni de interventii sau în misiuni care au caracter de urgenta.
Art. 105. – Se interzice intrarea într-o intersectie chiar daca semnalul luminos ori un indicator de prioritate permit, daca din cauza aglomerarii circulatiei conducatorul de vehicul risca sa ramâna imobilizat, stânjenind sau împiedicând desfasurarea traficului.
SECTIUNEA a 3-a
Reguli pentru circulatia vehiculelor
§ 1. Pozitii în timpul mersului si circulatia pe benzi
Art. 106. - (1) Pe un drum public prevazut cu minimum trei benzi pe sens, când conducatorii a doua autovehicule circula în aceeasi directie, dar pe benzi diferite si intentioneaza sa se înscrie pe banda libera dintre ei, cel care circula pe banda din dreapta este obligat sa permita celui care vine din stânga sa ocupe acea banda.
(2) Pe drumul public cu mai multe benzi, conducatorii de autovehicule care circula pe o banda care se sfârseste, pentru a continua deplasarea pe banda din stânga trebuie sa permita trecerea vehiculelor care circula pe acea banda.
Art. 107. – (1) La intersectiile prevazute cu indicatoare si/sau cu marcaje pentru semnalizarea directiei de mers, conducatorii de vehicule trebuie sa se încadreze pe benzile corespunzatoare directiei de mers voite, cu cel putin 50 m înainte de intersectie si sunt obligati sa respecte semnificatia indicatoarelor si marcajelor.
(2) La intersectiile fara marcaje de delimitarea benzilor, conducatorii vehiculelor ocupa în mers, cu cel putin 50 m înainte de intersectie, urmatoarele pozitii:
a) rândul de lânga bordura sau acostament, cei care vor sa schimbe directia de mers spre dreapta;
b) rândul de lânga axa drumului sau de lânga marcajul de separare a sensurilor, cei care vor sa schimbe directia de mers spre stânga. Când circulatia se desfasoara pe drumuri cu sens unic, conducatorii de vehicule care intentioneaza sa vireze la stânga, sunt obligati sa ocupe rândul de lânga bordura sau acostamentul din partea stânga;
c) oricare dintre rânduri, cei care vor sa mearga înainte.
(3) Daca în intersectie circula si tramvaie, iar spatiul dintre sina din dreapta si trotuar nu permite circulatia pe doua sau mai multe rânduri, toti conducatorii de vehicule, indiferent de directia de deplasare, vor circula pe un singur rând, lasând liber traseul tramvaiului.
(4) În cazul în care tramvaiul este oprit într-o statie fara refugiu pentru pietoni, vehiculele trebuie sa opreasca în ordinea sosirii, în spatele acestuia, si sa-si reia deplasarea numai dupa ce usile tramvaiului au fost închise si s-au asigurat ca nu pun în pericol siguranta pietonilor angajati în traversarea drumului public.
Art. 108. – Schimbarea directiei de mers prin virare la dreapta sau la stânga este interzisa în locurile unde sunt instalate indicatoare cu aceasta semnificatie.
Art. 109. – Daca în apropierea unei intersectii este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obliga sa se circule într-o anumita directie, vehiculele trebuie sa fie conduse numai în directia sau directiile indicate.
Art. 110. – (1) În situatiile în care exista benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea directiei de deplasare se face prin stânga centrului imaginar al intersectiei, iar daca exista un marcaj de ghidare, cu respectarea semnificatiei acestuia.
(2) Schimbarea directiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intra într-o intersectie circulând pe acelasi drum în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectueaza prin stânga centrului intersectiei, fara intersectarea traiectoriei acestora.
(3) Amenajarile rutiere sau obstacolele din zona mediana a partii carosabile se ocolesc prin partea dreapta.
Art. 111. – Se interzice circulatia participantilor la trafic pe sectoarele de drum public la începutul carora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.

§ 2. Semnalele conducatorilor de vehicule
Art. 112. – Conducatorii de vehicule semnalizeaza cu mijloacele de avertizare luminoasa, sonora sau cu bratul, dupa caz, înaintea efectuarii oricarei manevre sau pentru evitarea unui pericol imediat.
Art. 113. – (1) Mijloacele de avertizare sonora trebuie folosite de la o distanta de cel putin 25 m fata de cei carora li se adreseaza, pe o durata de timp care sa asigure perceperea semnalului si fara sa-i determine pe acestia la manevre ce pot pune în pericol siguranta circulatiei.
(2) Semnalizarea cu mijloacele de avertizare sonora nu poate fi folosita în zonele de actiune a indicatorului „Claxonarea interzisa”.
(3) Se excepteaza de la prevederile alin. (2):
a) conducatorii autovehiculelor cu regim de circulatie prioritara când se deplaseaza în actiuni de interventii sau în misiuni care au caracter de urgenta;
b) conducatorii autovehiculelor care folosesc acest semnal pentru evitarea unui pericol imediat.
Art. 114. – (1) Conducatorii de autovehicule, tramvaie si mopede sunt obligati sa foloseasca instalatiile de iluminare si/sau semnalizare a acestora, dupa cum urmeaza:
a) luminile de pozitie sau de stationare pe timpul imobilizarii vehiculului pe partea carosabila în afara localitatilor, de la lasarea serii si pâna în zorii zilei, ziua când ploua torential, ninge abundent sau este ceata densa, ori în alte conditii care reduc vizibilitatea pe drumul public;
b) luminile de întâlnire sau de drum, în mers, atât în localitati, cât si în afara acestora, dupa gradul de iluminare a drumului public;
c) luminile de întâlnire si cele de ceata pe timp de ceata densa;
d) luminile de întâlnire ale autovehiculelor care însotesc coloane militare sau cortegii, transporta grupuri organizate de persoane si cele care tracteaza alte vehicule sau care transporta marfuri ori produse periculoase, în timpul zilei;
e) luminile de întâlnire atunci când ploua torential, ninge abundent ori în alte conditii care reduc vizibilitatea pe drum;
f) luminile pentru mersul înapoi atunci când vehiculul este manevrat catre înapoi;
g) luminile indicatoare de directie pentru semnalizarea schimbarii directiei de mers, inclusiv la punerea în miscare a vehiculului de pe loc.
(2) Pe timpul noptii, la apropierea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducatorii acestora sunt obligati ca de la o distanta de cel putin 200 m sa foloseasca luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducatorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circula în fata sa, acesta este obligat sa foloseasca luminile de întâlnire de la o distanta de cel putin 100 m.
(3) Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa conducatorii de autovehicule si tramvaie care se apropie de o intersectie nedirijata prin semnale luminoase sau de catre politisti, sunt obligati sa semnalizeze prin folosirea alternanta a luminilor de întâlnire cu cele de drum daca nu încalca astfel prevederile alin. (2).
(4) Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa autovehiculele sau remorcile cu defectiuni la sistemul de iluminare si semnalizare luminoasa nu pot fi conduse sau remorcate fara a avea în functiune pe partea stânga, în fata o lumina de întâlnire si în spate una de pozitie.
(5) Luminile de avarie se folosesc în urmatoarele situatii:
a) când vehiculul este imobilizat involuntar pe partea carosabila;
b) când vehiculul se deplaseaza foarte lent si/sau constituie el însusi un pericol pentru ceilalti participanti la trafic;
c) când autovehiculul sau tramvaiul este remorcat.
(6) În situatiile prevazute la alin.(5), conducatorii de autovehicule, tramvaie sau mopede trebuie sa puna în functiune luminile de avarie, în mod succesiv, în ordinea opririi si în cazul în care aceasta manevra este impusa de blocarea circulatiei pe sensul de mers.
(7) Când circula prin tunel conducatorul de vehicul este obligat sa foloseasca luminile de întâlnire.
Art. 115. – Un vehicul poate fi oprit sau stationat cu toate luminile stinse, în locurile în care aceste manevre sunt permise, atunci când se afla:
a) pe un drum iluminat, astfel încât vehiculul este vizibil de la o distanta de cel putin 50 m;
b) în afara partii carosabile, pe un acostament consolidat;
c) în localitati, la marginea partii carosabile, în cazul motocicletelor cu doua roti, fara atas si a mopedelor, care nu sunt prevazute cu sursa de energie.
Art. 116. – (1) Conducatorii de vehicule sunt obligati sa semnalizeze schimbarea directiei de deplasare, depasirea, oprirea si punerea în miscare.
(2) Intentia conducatorilor de autovehicule, tramvaie sau mopede de a schimba directia de mers, de a iesi dintr-un rând de vehicule stationate sau de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o alta banda de circulatie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga ori care urmeaza sa efectueze întoarcere, depasire sau oprire se semnalizeaza prin punerea în functiune a luminilor indicatoare de directie cu cel putin 50 m în localitati si 100 m în afara localitatilor, înainte începerea efectuarii manevrelor.
(3) Reducerea vitezei de deplasare sau oprirea autovehiculelor, tramvaielor sau mopedelor pe partea carosabila se semnalizeaza cu lumina rosie din spate.
Art. 117. – (1) Conducatorii vehiculelor cu doua roti, precum si ai celor cu tractiune animala ori ai celor trase sau împinse cu mâna sunt obligati sa efectueze urmatoarele semnale:
a) bratul stâng întins orizontal atunci când intentioneaza sa schimbe directia de mers spre stânga sau de a depasi;
b) bratul drept întins orizontal atunci când intentioneaza sa schimbe directia de mers spre dreapta;
c) bratul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intentioneaza sa opreasca.
(2) Semnalele prevazute la alin.(1) trebuie efectuate cu cel putin 25 m înainte de efectuarea manevrelor.
§ 3. Depasirea
Art. 118. – Conducatorul de vehicul care efectueaza depasirea este obligat:
a) sa se asigure ca acela care îl urmeaza sau îl precede nu a semnalizat intentia începerii unei manevre similare si ca poate depasi fara a pune în pericol sau stânjeni circulatia din sens opus;
b) sa semnalizeze intentia de efectuare a depasirii;
c) sa pastreze în timpul depasirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depasit;
d) sa reintre pe banda sau în sirul de circulatie initiale dupa ce a semnalizat si s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în conditii de siguranta pentru vehiculul depasit si pentru ceilalti participanti la trafic.
Art. 119. – Conducatorul de vehicul care urmeaza sa fie depasit este obligat:
a) sa nu mareasca viteza de deplasare;
b) sa circule cât mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile sau a benzii pe care se deplaseaza.
Art. 120. – (1) Se interzice depasirea vehiculelor:
a) în intersectii cu circulatia nedirijata;
b) în apropierea vârfurilor de rampa, când vizibilitatea este redusa sub 50 m;
c) în curbe si în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusa sub 50 m;
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si în tuneluri. Prin exceptie, pot fi depasite în aceste locuri vehiculele cu tractiune animala, motocicletele fara atas, mopedele si bicicletele, daca vizibilitatea asupra drumului este asigurata pe o distanta mai mare de 20 m, iar latimea drumului este de cel putin 7 m;
e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje;
f) pe trecerile la nivel cu calea ferata curenta si la mai putin de 50 m înainte de acestea;
g) în dreptul statiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar statia nu este prevazuta cu refugiu pentru pietoni;
h) în zona de actiune a indicatorului „Depasirea interzisa”;
i) când pentru efectuarea manevrei se încalca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si partial, pe sensul opus, ori se încalca marcajul care delimiteaza spatiul de interzicere;
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducatorul acestuia este obligat sa efectueze manevre de evitarea coliziunii;
k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în asteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulatie.
(2) Se interzice depasirea coloanei oficiale.

§ 4. Viteza si distanta între vehicule
Art. 121. – (1) Conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.
(2) Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii, se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
(3) Administratorul drumului public este obligat sa instaleze indicatoare pentru reglementarea regimului de viteza.
(4) În afara localitatilor, înaintea statiilor mijloacelor de transport public de persoane si/sau a trecerilor pentru pietoni, la o distanta de 100 de metri fata de acestea, administratorul drumului este obligat sa realizeze amenajari rutiere pentru reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor.
Art. 122. – Se interzice conducatorilor de vehicule sa reduca brusc viteza ori sa efectueze o oprire neasteptata, fara motiv întemeiat.
Art. 123. – Conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu o viteza care sa nu depaseasca 30 km/h, în localitati, sau 50 km/h în afara localitatilor, în urmatoarele situatii:
a) la trecerea prin intersectiile cu circulatie nedirijata;
b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mica de 50 m;
d) la trecerea pe lânga grupuri organizate, coloane militare sau cortegii, indiferent daca acestea se afla în mers sau stationeaza pe partea carosabila a drumurilor cu o singura banda de circulatie pe sens;
e) la trecerea pe lânga animale care sunt conduse pe partea carosabila sau pe acostament;
f) când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata, zapada batatorita, mâzga sau piatra cubica umeda;
g) pe drumuri cu denivelari, semnalizate ca atare;
h) în zona de actiune a indicatorului de avertizare „Copii” în intervalul orar 0700 – 2200 precum si a indicatorului „Accident”;
i) la trecerile pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare si marcaje, când drumul public are cel mult o banda pe sens, iar pietonii aflati pe trotuar, în imediata apropiere a partii carosabile, intentioneaza sa se angajeze în traversare;
j) la schimbarea directiei de mers prin viraje;
k) când vizibilitatea este sub 100 de m în conditii de ceata, ploi torentiale, ninsori abundente.
Art. 124. – Administratorul drumului public este obligat ca în locurile prevazute la art. 123 sa instaleze indicatoare de avertizare si sa ia masuri pentru realizarea de amenajari rutiere care sa determine conducatorii de vehicule sa reduca viteza de deplasare.
§ 5. Reguli referitoare la manevre

Art. 125. – Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celalalt prin manevrare înainte si înapoi sau prin viraj, conducatorul acestuia este obligat sa semnalizeze si sa se asigure ca din fata, din spate sau din lateral nu circula în acel moment nici un vehicul.
Art. 126. – Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locurile în care este interzisa oprirea voluntara a vehiculelor, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 142 lit. f);
b) în intersectiile în care este interzis virajul la stânga, precum si în cele în care, pentru efectuare, este necesara manevrarea înainte si înapoi a vehiculului;
c) în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
d) pe drumurile cu sens unic;
e) pe marcajul pietonal;
f) în locurile în care este instalat indicatorul „Întoarcerea interzisa”.
Art. 127. – (1) Pe drumurile publice înguste si/sau cu declivitate, unde trecerea vehiculelor care circula din sensuri opuse, unele pe lânga altele, este imposibila sau periculoasa, se procedeaza dupa cum urmeaza:
a) la întâlnirea unui ansamblu de vehicule cu un vehicul conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele;
b) la întâlnirea unui vehicul greu cu un vehicul usor, conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele;
c) la întâlnirea unui vehicul care efectueaza transport public de persoane cu un vehicul de transport marfuri conducatorul acestuia din urma trebuie sa manevreze cu spatele.
(2) În cazul vehiculelor de aceeasi categorie, obligatia de a efectua o manevra de mers înapoi revine conducatorului care urca, cu exceptia cazului când este mai usor si exista conditii pentru conducatorul care coboara sa execute aceasta manevra, mai ales atunci când se afla aproape de un refugiu.
Art. 128. - (1) Se interzice mersul înapoi cu vehiculul:
a) în cazurile prevazute la art. 126, cu exceptia lit. d);
b) pe o distanta mai mare de 50 m;
c) la iesirea de pe proprietati alaturate drumurilor publice.
(2) În locurile în care mersul înapoi este permis dar vizibilitatea în spate este împiedicata, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducatorul acestuia este dirijat de cel putin o persoana aflata în afara vehiculului.
(3) Persoana care dirijeaza manevrarea cu spatele a unui vehicul este obligata sa se asigure ca manevra se efectueaza fara a pune în pericol siguranta participantilor la trafic.
(4) Mersul înapoi cu autovehiculul trebuie semnalizat cu lumina sau luminile speciale din dotare. Se recomanda dotarea autovehiculelor si cu dispozitive sonore pentru semnalizarea acestei manevre.
§ 6. Intersectii si obligatia de a ceda trecerea
Art. 129. – (1) Vehiculul care circula pe un drum public pe care este instalat unul din indicatoarele având semnificatia: „Drum cu prioritate”, „Intersectie cu un drum fara prioritate” sau „Prioritate fata de circulatia din sens invers”, are prioritate de trecere.
(2) Când doua vehicule urmeaza sa se întâlneasca într-o intersectie dirijata prin indicatoare, venind de pe doua drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeasi semnificatie, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
Art. 130. – Conducatorul de vehicul care se apropie de intrarea intr-o intersectie, simultan cu un autovehicul cu regim de circulatie prioritara care are în functiune semnalele luminoase si sonore, are obligatia sa îi acorde prioritate de trecere.
Art. 131. – (1) La apropierea de o statie pentru mijloace de transport public de persoane prevazuta cu alveola, din care conducatorul unui astfel de vehicul semnalizeaza intentia de a iesi, conducatorul vehiculului care circula pe banda de lânga acostament sau bordura este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a-i permite reintrarea în trafic.
(2) Conducatorii de vehicule sunt obligati sa acorde prioritate de trecere pietonilor aflati pe partea carosabila pentru a urca în tramvai sau dupa ce au coborât din acesta, daca tramvaiul este oprit în statie fara refugiu.
Art. 132. – Conducatorul vehiculului al carui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenta altor participanti la trafic, care impun trecerea pe sensul opus este obligat sa reduca viteza si, la nevoie, sa opreasca pentru a permite trecerea vehiculelor care circula din sens opus.
Art. 133. – În cazul prevazut la art. 51 alin. (2), conducatorii vehiculelor sunt obligati sa acorde prioritate de trecere participantilor la trafic cu care se intersecteaza si care circula conform semnificatiei culorii semaforului care li se adreseaza.
Art. 134. – La iesirea din zonele rezidentiale sau pietonale, conducatorii de vehicule sunt obligati sa acorde prioritate de trecere tuturor vehiculelor cu care se intersecteaza.
Art. 135. – Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere si în urmatoarele situatii:
a) la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum national venind de pe un drum judetean, comunal sau local;
b) la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum judetean venind de pe un drum comunal sau local;
c) la intersectia nedirijata atunci când patrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local;
d) când urmeaza sa patrunda într-o intersectie cu circulatie în sens giratoriu fata de cel care circula în interiorul acesteia;
e) când circula în panta fata de cel care urca, daca pe sensul de mers al celui care urca se afla un obstacol imobil. În aceasta situatie manevra nu este considerata depasire în sensul prevederilor art. 120 lit. j);
f) când se pune în miscare sau la patrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alaturata acestuia fata de vehiculul care circula pe drumul public, indiferent de directia de deplasare;
g) când efectueaza un viraj spre stânga sau spre dreapta si se intersecteaza cu un biciclist care circula pe o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare;
h) pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
§ 7. Trecerea la nivel cu calea ferata
Art. 136. – (1) La trecerea la nivel cu calea ferata curenta, conducatorul de vehicul este obligat sa circule cu viteza redusa si sa se asigure ca din partea stânga sau din partea dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.
(2) La traversarea caii ferate, pietonii sunt obligati sa se asigure ca din stânga sau din dreapta nu se apropie un vehicul feroviar.
Art. 137. – (1) Conducatorul de vehicul poate traversa calea ferata curenta prevazuta cu bariere sau semibariere, daca acestea sunt ridicate si semnalele luminoase si sonore nu functioneaza, iar semnalul cu lumina alba intermitenta cu cadenta lenta este în functiune.
(2) Când circulatia la trecerea la nivel cu calea ferata curenta este dirijata de agenti de cale ferata, conducatorul de vehicul trebuie sa respecte semnalele acestora.
Art. 138. – (1) Conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca atunci când:
a) barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau ridicare;
b) semnalul cu lumini rosii si/sau semnalul sonor sunt în functiune;
c) întâlneste indicatorul „Trecerea la nivel cu calea ferata simpla, fara bariere”, „Trecerea la nivel cu calea ferata dubla, fara bariere” sau „Oprire”.
(2) Vehiculele trebuie sa opreasca, în ordinea sosirii, în locul în care exista vizibilitate maxima asupra caii ferate fara a trece de indicatoarele prevazute la alin. (1) lit. c) sau, dupa caz, înaintea marcajului pentru oprire, ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau ridicare.
Art. 139. – (1) În cazul imobilizarii unui vehicul pe calea ferata, conducatorul acestuia este obligat sa scoata imediat pasagerii din vehicul si sa elibereze platforma caii ferate, iar când nu este posibil, sa semnalizeze prezenta vehiculului cu orice mijloc adecvat.
(2) Participantii la trafic, care se gasesc în apropierea locului unde un vehicul a ramas imobilizat pe calea ferata, sunt obligati sa acorde sprijin pentru scoaterea acestuia sau, când nu este posibil, pentru semnalizarea prezentei lui.
(3) Conducatorului de vehicul îi este interzis sa treaca sau sa ocoleasca portile de gabarit instalate înaintea cailor ferate electrificate, daca înaltimea sau încarcatura vehiculului atinge ori depaseste partea superioara a portii.
Art. 140. – (1) La intersectarea unui drum public cu o cale ferata industriala, accesul vehiculelor feroviare se face numai dupa semnalizarea corespunzatoare si din timp de catre cel putin un agent de cale ferata.
(2) În cazul prevazut la alin. (1), conducatorii de vehicule sunt obligati sa se conformeze semnificatiei semnalelor agentilor de cale ferata.
§ 8. Oprirea, stationarea si parcarea
Art. 141. – (1) Conducatorii autovehiculelor imobilizate pe drumurile publice care se îndeparteaza de acestea sunt obligati sa actioneze frâna de ajutor, sa opreasca functionarea motorului si sa cupleze o treapta de viteza inferioara, sau în cea de parcare daca autovehiculul are transmisie automata.
(2) În cazul imobilizarii involuntare a autovehiculului în panta sau în rampa, pe lânga obligatiile prevazute la alin. (1), conducatorul trebuie sa bracheze rotile directoare.
(3) În cazul imobilizarii involuntare a autovehiculului în pasaje subterane sau tuneluri, conducatorul acestuia este obligat sa opreasca functionarea motorului.
(4) În localitati, pe drumurile cu sens unic, oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor este permisa si pe partea stânga, daca ramâne libera cel putin o banda de circulatie.
(5) În afara localitatilor oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor se face în afara partii carosabile, iar atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, paralel cu axa acestuia.
(6) Nu este permisa stationarea pe partea carosabila, în timpul noptii, a tractoarelor, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a masinilor si utilajelor autopropulsate utilizate în lucrari de constructii, agricole sau forestiere, a vehiculelor cu tractiune animala ori a celor trase sau împinse cu mâna.
(7) Nu este permisa oprirea sau stationarea în tuneluri. În situatii de urgenta sau de pericol conducatorului de autovehicul îi este permisa oprirea sau stationarea numai în locurile special amenajate si semnalizate corespunzator. În caz de imobilizare prelungita a autovehiculului în tunel, conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca motorul.
Art. 142. – Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor:
a) în zona de actiune a indicatorului „Oprirea interzisa”;
b) pe trecerile la nivel cu calea ferata curenta si la o distanta mai mica de 50 m înainte si dupa acestea;
c) pe poduri, pe si sub pasaje denivelate, precum si pe viaducte;
d) în curbe si în alte locuri cu vizibilitate redusa sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai putin de 25 m înainte si înainte de acestea;
f) în intersectii, inclusiv cele cu circulatie în sens giratoriu, precum si în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanta mai mica de 25 m de coltul intersectiei;
g) în statiile mijloacelor de transport public de persoane, precum si la mai putin de 25 m înainte si dupa acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, daca prin aceasta se stânjeneste circulatia a doua vehicule venind din sensuri opuse, precum si în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducatorii celorlalte vehicule care circula în acelasi sens ar fi obligati, din aceasta cauza, sa treaca peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedica vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificatia „Drum îngustat”, „Prioritate pentru circulatia din sens invers” sau „Prioritate fata de circulatia din sens invers”;
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni si/sau biciclisti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai putin de 50 m de acestea, daca circulatia vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenita sau împiedicata;
m) pe partea carosabila a autostrazilor, a drumurilor expres si a celor nationale europene (E);
n) pe trotuar, daca nu se asigura spatiu de cel putin 1 m pentru circulatia pietonilor;
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisa depasirea.
Art. 143. – Se interzice stationarea voluntara a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara;
b) în zona de actiune a indicatorului cu semnificatia „Stationarea interzisa” si a marcajului cu semnificatia de interzicere a stationarii;
c) pe drumurile publice cu o latime mai mica de 6 m;
d) în dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumurilor publice;
e) în pante si în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificatia „Stationare alternanta”, în alta zi sau perioada decât cea permisa, sau indicatorul cu semnificatia „Zona de stationare cu durata limitata” peste durata stabilita.
Art. 144. – (1) Administratorul drumului public este obligat sa delimiteze si sa semnalizeze corespunzator sectoarele de drum public unde este interzisa oprirea sau stationarea vehiculelor.
(2) Administratorul drumului public poate permite oprirea sau stationarea, partial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai daca ramâne liber cel putin un culoar de minimum 1 m latime înspre marginea opusa partii carosabile, destinat circulatiei pietonilor.
Art. 145. – Se interzice conducatorului de autovehicul si pasagerilor ca în timpul opririi sau stationarii sa deschida sau sa lase deschise usile acestuia ori sa coboare fara sa se asigure ca nu creeaza un pericol pentru circulatie.
Art. 146. – Circulatia vehiculelor si a pietonilor în spatiile special amenajate sau stabilite si semnalizate corespunzator se desfasoara conform normelor rutiere, pe întreaga perioada cât parcarile sunt deschise circulatiei publice.
§ 9. Alte obligatii si interdictii pentru conducatorii de autovehicule si tramvaie
Art. 147. – Conducatorul de autovehicul sau tramvai este obligat:
1. Sa aiba asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare si, dupa caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevazute de legislatia în vigoare.
2. Sa circule numai pe sectoarele de drum pe care ii este permis accesul si sa respecte normele referitoare la masele totale maxime autorizate si admise si/sau dimensiunile maxime admise de autoritatea competenta pentru autovehiculele conduse.
3. Sa verifice functionarea sistemului de lumini si semnalizare, a instalatiei de climatizare, sa mentina permanent curate parbrizul, luneta si geamurile laterale ale autovehiculului, precum si placutele cu numarul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului si remorcii.
4. Sa permita controlul starii tehnice a vehiculului, precum si al bunurilor transportate, în conditiile legii.
5. Sa se prezinte la verificarea medicala periodica, potrivit legii;
6. Sa aplice pe parbrizul si pe luneta autovehiculului semnul distinctiv stabilit pentru conducatorii de autovehicule începatori, daca are o vechime mai mica de un an de la obtinerea permisului de conducere.
Art. 148. – Se interzice conducatorului de autovehicul sau tramvai:
1. sa conduca un autovehicul sau tramvai cu dovada înlocuitoare a permisului de conducere eliberata fara drept de circulatie sau a carei valabilitate a expirat;
2. Sa transporte în autovehicul sau tramvai mai multe persoane decât numarul de locuri stabilite în certificatul de înmatriculare sau înregistrare.
3. Sa transporte persoane în stare de ebrietate pe motocicleta sau în cabina ori în caroseria autovehiculului destinat transportului de marfuri.
4. Sa transporte persoane în caroseria autobasculantei, pe autocisterna, pe platforma, deasupra încarcaturii, pe partile laterale ale caroseriei, sau persoane care stau în picioare în caroseria autocamionului, pe scari si în remorca, cu exceptia celei special amenajate pentru transportul persoanelor.
5. Sa transporte copii în vârsta de pâna la 12 ani pe scaunul din fata al autovehiculului, chiar daca sunt tinuti în brate de persoane majore.
6. Sa transporte în si pe autoturism obiecte a caror lungime sau latime depaseste, împreuna cu încarcatura, dimensiunile acestuia.
7. Sa deschida usile autovehiculului sau tramvaiului în timpul mersului, sa porneasca de pe loc cu usile deschise.
8. Sa aiba în timpul mersului preocupari de natura a-i distrage în mod periculos atentia ori sa foloseasca instalatii de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranta, a lui si a celorlalti participanti la trafic.
9. Sa intre pe drumurile modernizate cu autovehiculul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pot pune în pericol siguranta circulatiei.
10. Sa aiba aplicate, pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale afise, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii care restrâng sau estompeaza vizibilitatea conducatorului sau a pasagerilor, atât din interior cât si din exterior.
11. Sa aiba aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, luneta ori pe geamurile laterale care restrâng sau estompeaza vizibilitatea, atât din interior, cât si din exterior, cu exceptia celor omologate si certificate, prin marcaj corespunzator, de catre autoritatea competenta.
12. Sa aiba aplicate folii sau tratamente chimice pe dispozitivele de iluminare sau semnalizare luminoasa, care diminueaza eficacitatea acestora, precum si pe placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, care împiedica citirea numarului de înmatriculare sau de înregistrare.
13. Sa lase liber în timpul mersului volanul, ghidonul sau maneta de comanda, sa opreasca motorul sau sa decupleze transmisia în timpul mersului.
14. Sa foloseasca în mod abuziv mijloacele de avertizare sonora.
15. Sa circule cu autovehiculul cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara a avea montate pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate, în perioadele si pe drumurile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului.
16. Sa circule având montate pe autovehicul anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori care prezinta taieturi sau rupturi ale cordului sau sunt uzate peste limita admisa.
17. Sa conduca un autovehicul care emana noxe peste limita legala admisa ori al carui zgomot în mers sau stationare depaseste pragul fonic prevazut de lege ori care are montat pe sistemul de evacuare a gazelor dispozitive neomologate.
18. Sa circule cu autovehiculul având placutele cu numerele de înmatriculare, înregistrare, provizorii sau pentru probe deteriorate ori neconforme cu standardul.
19. Sa savârseasca acte sau gesturi obscene, sa profereze injurii, sa adreseze expresii jignitoare sau vulgare celorlalti participanti la trafic
20. Sa circule cu autovehiculul avariat mai mult de 30 de zile de la data producerii avariei.
21. Sa arunce, pe drumurile publice, din autovehicul obiecte, materiale sau substante.
Art. 149. – (1) Conducatorul de autovehicul sau tramvai cu o vechime mai mica de un an de la data obtinerii permisului de conducere are obligatia de a aplica semnul distinctiv sub forma unui disc de culoare galbena, cu diametrul de 100 mm, care are în centru semnul exclamarii, de culoare neagra, cu lungimea de 60 mm si diametrul punctului de 10 mm, dupa cum urmeaza:
a) la motocicleta, în partea din spate lânga numarul de înmatriculare;
b) la autovehicul, pe parbriz în partea din dreapta jos si pe luneta, în partea stânga jos;
c) la autovehiculul care nu este prevazut cu luneta, pe parbriz în partea din dreapta jos si pe caroserie, în partea din spate stânga sus;
d) la tramvai, pe parbriz în partea din dreapta jos si pe luneta ultimului vagon, în partea din spate stânga sus;
e) la autovehiculul care tracteaza o remorca, pe parbrizul autovehiculului în partea din dreapta jos si pe caroseria remorcii, în partea din spate stânga sus.
(2) Conducatorului de vehicul prevazut la alin.(1) îi este interzis:
a) sa conduca autovehicule care transporta marfuri sau produse periculoase;
b) sa conduca vehicule destinate testarii sau cele pentru probe;
c) sa conduca vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi.
§ 10. Circulatia vehiculelor destinate transportului de marfuri sau transportului public de persoane
Art. 150. – (1) Încarcatura unui vehicul trebuie sa fie asezata si, la nevoie, fixata astfel încât:
a) sa nu puna în pericol persoane ori sa nu cauzeze daune proprietatii publice sau private;
b) sa nu stânjeneasca vizibilitatea conducatorului si sa nu pericliteze stabilitatea ori conducerea vehiculului;
c) sa nu fie târâta, sa nu se scurga si sa nu cada pe drum;
d) sa nu mascheze dispozitivele de semnalizare, catadioptrii si placutele cu numarul de înmatriculare sau înregistrare ori provizoriu, iar în cazul vehiculelor fara motor, semnalele facute cu bratele de conducatorul acestora;
e) sa nu provoace zgomot care sa jeneze conducatorul, participantii la trafic ori sa sperie animalele si sa nu produca praf sau mirosuri pestilentiale.
(2) Lanturile, cablurile, prelatele si alte accesorii ce servesc la asigurarea sau protectia încarcaturii trebuie sa o fixeze cat mai bine de vehicul si sa nu constituie, ele insele, un pericol pentru siguranta circulatiei.
(3) Încarcatura care consta în materiale sau produse ce se pot împrastia în timpul mersului trebuie acoperita cu o prelata. Când încarcatura consta în obiecte mari ori grele, aceasta trebuie fixata pentru a nu se deplasa, pe timpul transportului si a nu depasi gabaritul vehiculului.
Art. 151. – Conducatorul autovehiculului si tramvaiului care efectueaza transport public de persoane este obligat:
a) sa opreasca pentru urcarea sau coborârea pasagerilor numai în statiile semnalizate ca atare, cu exceptia transportului public de persoane în regim de taxi. Daca statia este prevazuta cu alveola, oprirea se va face numai în interiorul acesteia;
b) sa deschida usile numai dupa ce vehiculul a fost oprit în statie;
c) sa închida usile numai dupa ce pasagerii au coborât ori au urcat;
d) sa repuna în miscare autovehiculul sau tramvaiul din statie dupa ce a semnalizat intentia si s-a asigurat ca poate efectua, în siguranta, aceasta manevra.
Art. 152. – Se interzice pasagerilor mijloacelor de transport public de persoane:
a) sa urce, sa coboare, sa tina deschise usile ori sa le deschida în timpul mersului vehiculului;
b) sa calatoreasca pe scari sau pe partile exterioare ale caroseriei vehiculului;
c) sa arunce din vehicul orice fel de obiecte, materiale sau substante.

§ 11. Remorcarea
Art. 153. – (1) Un autovehicul poate tracta pe drumul public o singura remorca. Se excepteaza tractorul rutier care poate tracta doua remorci, precum si autovehiculele amenajate pentru formarea unui autotren de transport persoane în localitatile turistice, cu conditia ca acesta sa nu fie mai lung de 25 m si sa nu circule cu viteza mai mare de 25 km/h.
(2) Motocicleta fara atas, precum si bicicleta pot tracta o remorca usoara având o singura axa.
Art. 154. – Cuplarea unui vehicul cu una sau doua remorci, pentru formarea unui ansamblu de vehicule, se poate efectua numai daca:
a) elementele care compun dispozitivul de cuplare sunt omologate si compatibile;
b) ansamblul de vehicule poate realiza raza minima de virare a autovehiculului tragator;
c) dimensiunile ansamblului de vehicule nu depasesc limitele prevazute de lege;
d) elementele de cuplare ale echipamentelor de frânare, de iluminare si semnalizare luminoasa sunt compatibile;
e) vehiculele care compun ansamblul nu se ating la trecerea peste denivelari, la efectuarea virajelor sau la schimbarea directiei de mers.
Art. 155. – (1) În cazul ramânerii în pana a unui autovehicul ori a remorcii acestuia, conducatorul ansamblului este obligat sa îl scoata imediat în afara partii carosabile sau, daca nu este posibil, sa îl deplaseze lânga bordura ori acostament, asezându-l paralel cu axa drumului si luând masuri pentru remedierea defectiunilor sau, dupa caz, de remorcare.
(2) Pe timpul noptii sau în conditii de vizibilitate redusa, autovehicul sau remorca acestuia care au defectiuni la sistemul de iluminarea sau semnalizare luminoasa nu pot fi tractate pe drumurile publice fara a avea în functiune, în partea stânga, în fata, o lumina de întâlnire si în spate, una de pozitie.
Art. 156. – (1) Daca un autovehicul sau o remorca a ramas în pana pe partea carosabila a drumului si nu pot fi deplasate în afara acesteia, conducatorul autovehiculului este obligat sa puna în functiune luminile de avarie si sa instaleze triunghiurile reflectorizante.
(2) Triunghiurile reflectorizante se instaleaza în fata si în spatele vehiculului, pe aceeasi banda de circulatie, la o distanta de cel putin 30 m de acesta, astfel încât sa poata fi observate din timp de catre participantii la trafic care se apropie. În localitati, atunci când circulatia este intensa, triunghiurile reflectorizante pot fi asezate la o distanta mai mica sau chiar pe vehicul, astfel încât sa poata fi observate din timp de ceilalti conducatori de vehicule.
(3) Daca vehiculul nu este dotat cu lumini de avarie sau acestea sunt defecte, conducatorul poate folosi, pe timpul noptii ori în conditii de vizibilitate redusa, o lampa portativa cu lumina galbena intermitenta, care se instaleaza la partea din spate a vehiculului.
(4) Se interzice folosirea triunghiurilor reflectorizante sau a luminilor de avarie în mod nejustificat sau pentru a simula o ramânere în pana în locurile unde oprirea ori stationarea sunt interzise.
(5) În cazul caderii din vehicule, pe partea carosabila, a încarcaturii sau a unei parti din aceasta, care constituie un obstacol ce nu poate fi înlaturat imediat, conducatorul este obligat sa-l semnalizeze cu unul din mijloacele prevazute la alin. (1) – (3).
Art. 157. – (1) Remorcarea unui autovehicul se face cu respectarea urmatoarelor reguli:
a) conducatorii autovehiculelor tragator si, respectiv, remorcat, trebuie sa posede permise de conducere valabile pentru categoriile din care face parte fiecare dintre autovehicule;
b) autovehiculul tragator sa nu remorcheze un autovehicul mai greu decât masa lui proprie, cu exceptia cazului când remorcarea se efectueaza de catre un autovehicul destinat special depanarii;
c) remorcarea trebuie sa se realizeze prin intermediul unei bare metalice în lungime de cel mult 4 m. Autoturismul al carui mecanism de directie si sistem de frânare nu sunt defecte poate fi remorcat cu o legatura flexibila omologata, în lungime de 3 - 5 m. Bara sau legatura flexibila trebuie fixata la elementele de remorcare cu care sunt prevazute autovehiculele;
d) conducatorul autovehiculului remorcat este obligat sa semnalizeze corespunzator semnalelor efectuate de conducatorul autovehiculului tragator. Atunci când sistemul de iluminare si semnalizare nu functioneaza, este interzisa remorcarea acestuia pe timpul noptii si în conditii de vizibilitate redusa, iar ziua poate fi remorcat daca pe partea din spate are aplicata inscriptia „Fara semnalizare”, precum si indicatorul „Alte pericole”.
(2) Daca remorcarea se realizeaza prin suspendarea cu o macara sau sprijinirea pe o platforma de remorcare a partii din fata a autovehiculului remorcat, atunci în acesta nu trebuie sa se afle nici o persoana.
(3) Se interzice remorcarea unui autovehicul cu doua roti cu sau fara atas, a autovehiculului al carui sistem de directie nu functioneaza sau care nu este înmatriculat ori înregistrat sau când drumul este acoperit cu polei, gheata sau zapada. Se interzice si remorcarea a doua sau mai multe autovehicule, a carutelor, a vehiculelor care în mod normal sunt trase sau împinse cu mâna ori a utilajelor agricole.
(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3) se permite remorcarea unui autovehicul al carui sistem de directie nu functioneaza numai în cazul când remorcarea se realizeaza prin suspendarea rotilor directoare ale autovehiculului remorcat cu o macara sau sprijinirea rotilor directoare ale autovehiculului remorcat pe o platforma de remorcare.
(5) Conducatorul poate împinge sau tracta, cu propriul autovehicul, în situatii deosebite, pe distante scurte, un alt automobil pentru a-i pune motorul în functiune sau pentru a efectua scurte manevre, fara a pune în pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic.

§ 12. Zona rezidentiala si pietonala
Art. 158. – (1) În zona rezidentiala, semnalizata ca atare, pietonii pot folosi toata latimea partii carosabile, iar jocul copiilor este permis.
(2) Conducatorii de vehicule sunt obligati sa circule cu o viteza de cel mult 20 km/h, sa nu stationeze sau sa parcheze vehiculul în afara spatiilor anume destinate si semnalizate ca atare, sa nu stânjeneasca sau sa împiedice circulatia pietonilor chiar daca, în acest scop, trebuie sa opreasca.
Art. 159. – În zona pietonala, semnalizata ca atare, conducatorul de vehicul poate intra numai daca locuieste în zona sau presteaza servicii publice „din poarta în poarta” si nu are alta posibilitate de acces. Acesta este obligat sa circule cu viteza maxima de 5 km/h, sa nu stânjeneasca sau sa împiedice circulatia pietonilor si, daca este necesar, sa opreasca pentru a permite circulatia acestora.
SECTIUNEA a 4-a
Reguli pentru alti participanti la trafic
§ 1. Circulatia bicicletelor si a mopedelor
Art. 160. – (1) Bicicletele si mopedele, atunci când circula pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.
(2) Persoanele care nu poseda permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai daca fac dovada ca au absolvit un curs de legislatie rutiera în cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor de autovehicule.
(3) Daca pe directia de deplasare exista o pista pentru biciclete, semnalizata ca atare, conducatorii vehiculelor prevazute la alin. (1) sunt obligati sa circule numai pe aceasta pista. Se interzice circulatia altor participanti la trafic pe pista pentru biciclete.
(4) Se recomanda ca, în circulatia pe drumurile publice, biciclistul sa poarte casca de protectie omologata.
Art. 161. – (1) Se interzice conducatorilor de biciclete sau mopede:
a) sa circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificatia „Accesul interzis bicicletelor”;
b) sa învete sa conduca biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
c) sa circule pe trotuare, cu exceptia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
d) sa circule fara a tine cel putin o mâna pe ghidon si ambele picioare pe pedale;
e) sa circule în paralel, cu exceptia situatiilor când participa la competitii sportive organizate;
f) sa circule în timp ce se afla sub influenta alcoolului, a produselor ori substantelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
g) sa se tina de un vehicul aflat în mers ori sa fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoana aflata într-un vehicul;
h) sa transporte o alta persoana, cu exceptia copilului pâna la 7 ani, numai daca vehiculul are montat în fata un suport special, precum si a situatiei când vehiculul este construit si/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
i) sa circule pe partea carosabila în aceeasi directie de mers, daca exista o cale laterala, o poteca sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;
j) sa transporte sau sa traga orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau pericliteaza conducerea vehiculului ori circulatia celorlalti participanti la trafic;
k) sa circule pe aleile din parcuri sau gradini publice, cu exceptia cazurilor când nu stânjenesc circulatia pietonilor;
l) sa circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusa, fara sa îndeplineasca conditiile prevazute la art. 14 si 16;
m) sa circule atunci când partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada.
n) sa circule cu defectiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevazut cu avertizor sonor;
o) sa traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplaseaza pe bicicleta sau moped;
p) sa circule pe alte benzi decât cea de lânga bordura sau acostament, cu exceptia cazurilor în care, înainte de intersectie, trebuie sa se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;
r) sa circule fara a purta îmbracaminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lasarea serii pâna în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusa;
s) sa conduca vehiculul fara a mentine contactul rotilor cu solul.
(2) Pe timpul circulatiei pe drumurile publice, conducatorii de biciclete sunt obligati sa aiba asupra lor actul de identitate. iar, conducatorii de mopede sunt obligati sa aiba, în plus, certificatul de absolvire a cursurilor de legislatie rutiera si certificatul de înregistrare a vehiculului.
§ 2. Însotirea animalelor
Art. 162. – (1) Animalele de povara, de tractiune ori de calarie, precum si animalele în turma nu pot fi conduse pe autostrazi, pe drumurile nationale, în municipii si orase, precum si pe drumurile la începutul carora exista indicatoare care le interzic accesul. Animalele de calarie apartinând politiei, jandarmeriei ori Ministerului Apararii pot fi conduse pe drumurile publice din localitati, atunci când participa la executarea unor misiuni.
(2) Atunci când circula pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împartite în grupuri, bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulatia celorlalti participanti la trafic, fiecare grup având cel putin un conducator.
(3) Atunci când sunt conduse pe drumul public, animalele si însotitorii acestora trebuie sa circule pe acostamentul din partea stânga a drumului, în sensul de mers, iar când acesta nu exista, cât mai aproape de marginea din stânga a partii carosabile.
Art. 163. – (1) Conducatorul de animale de calarie este obligat:
a) sa conduca animalele astfel încât acestea sa se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia cât mai aproape de marginea din partea dreapta a drumului;
b) sa nu lase animalele nesupravegheate pe partea carosabila sau în imediata apropiere a acesteia;
c) de la lasarea serii pâna în zorii zilei, sa poarte îmbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
d) sa traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor numai dupa ce s-a asigurat ca o poate face fara pericol.
e) sa semnalizeze schimbarea directiei de mers spre stânga prin ridicarea în plan orizontal a bratului stâng, iar oprirea prin balansarea bratului drept;
(2) Persoanele care conduc animale izolate sau de povara sunt obligate:
a) sa se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreapta a carosabilului;
b) sa conduca animalele numai pe partea din dreapta lor, cu ajutorul unei legaturi care nu poate avea o lungime mai mare de 2 metri;
c) sa asigure deplasarea animalelor însiruite si legate unul în spatele altuia;
d) de la lasarea serii pâna în zorii zilei, sa poarte îmbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
e) sa traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor, numai dupa ce s-a asigurat ca o pot face fara pericol.
(3) Deplasarea pe drumurile publice a unei turme se face cu respectarea urmatoarelor reguli:
a) turma trebuie sa aiba în fata si în spate câte un conducator;
b) pe timpul noptii sau în orice alte situatii când vizibilitatea este redusa, conducatorul care se afla în fata turmei trebuie sa aiba un dispozitiv cu lumina de culoare alba, iar cel din spate un dispozitiv cu lumina de culoare rosie;
c) conducatorii turmei trebuie sa ia masurile necesare ca, pe timpul deplasarii pe drum, animalele sa nu împiedice circulatia celorlalti participanti la trafic;
d) animalele trebuie conduse la pas, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea partii carosabile, astfel încât sa nu ocupe mai mult de jumatate din latimea sensului de mers;
e) la intersectii, precum si atunci când traverseaza drumul, conducatorii turmei trebuie sa acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersecteaza;
f) în deplasarea pe drumurile pe care le este permis accesul, conducatorii turmei sunt obligati sa nu lase animalele nesupravegheate.
§ 3. Circulatia vehiculelor cu tractiune animala
Art. 164. – Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tractiune animala trebuie sa fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile.
Art. 165. – (1) Conducatorul vehiculului cu tractiune animala este obligat:
a) sa aiba asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate placutele cu numarul de înregistrare;
b) sa conduca animalele astfel încât acestea sa nu constituie un pericol pentru el si ceilalti participanti la trafic;
c) sa nu opreasca sau sa stationeze pe partea carosabila a drumului public;
d) pe timpul opririi sau stationarii pe acostament sau în afara partii carosabile, animalele trebuie sa fie legate astfel încât acestea sa nu poata intra pe partea carosabila;
e) sa nu conduca vehiculul când se afla sub influenta alcoolului, a produselor sau substantelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
f) sa semnalizeze schimbarea directiei de mers cu bratul si sa se asigura ca din fata sau din spate nu circula vehicule carora le poate pune în pericol siguranta deplasarii;
g) de la lasarea serii pâna în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusa, sa nu circule pe drumurile publice fara a purta îmbracaminte cu elemente fluorescent-reflectorizante si fara ca vehiculul sa aiba la partea din fata un dispozitiv cu lumina alba sau galbena, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumina rosie, amplasate pe partea laterala stânga;
h) sa nu paraseasca vehiculul sau animalele ori sa doarma în timpul mersului;
i) sa nu transporte obiecte care depasesc în lungime sau în latime vehiculul, daca încarcatura nu este semnalizata ziua cu un stegulet de culoare rosie, iar noaptea sau în conditii de vizibilitate redusa cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încarcaturii;
j) sa nu circule cu animale care însotesc vehiculul, daca acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreapta. Legatura nu trebuie sa fie mai mare de 1,5 metri;
k) sa nu patrunda pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
l) sa nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
m) sa nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
(2) Conducatorul de trasura care efectueaza transport public de persoane este obligat sa circule în conditiile stabilite în licenta de autoritatea competenta.
§ 4. Circulatia pietonilor
Art. 166. – Pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilata acestuia, care circula pe partea carosabila a drumului, care nu este prevazut cu trotuar sau acostamente, trebuie sa aiba aplicate pe îmbracaminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau sa poarte o sursa de lumina, vizibila din ambele sensuri.
Art. 167. – (1) Se interzice pietonilor si persoanelor asimilate acestora:
a) sa se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulatie prioritara care are în functiune semnalele speciale de avertizare luminoase si sonore;
b) sa traverseze partea carosabila prin fata sau prin spatele vehiculului oprit în statiile mijloacelor de transport public de persoane, cu exceptia cazurilor în care exista treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzator;
c) sa prelungeasca timpul de traversare a drumului public, sa se opreasca ori sa se întoarca pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevazute cu semafoare;
d) sa traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;
e) sa ocupe partea carosabila în scopul împiedicarii circulatiei;
f) sa traverseze calea ferata atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau acustic interzic trecerea;
g) sa circule pe pistele pentru biciclete, amenajate si semnalizate corespunzator.
(2) Se interzice oricarei persoane sa efectueze acte de comert pe partea carosabila, pe acostament, pe trotuar, în parcari ori în statiile mijloacelor de transport public de persoane.
Art. 168. – (1) Persoanele care se deplaseaza pe drumul public formând un grup organizat, o coloana militara sau un cortegiu trebuie sa circule în formatie de cel mult trei siruri, pe partea dreapta a carosabilului, în sensul lor de mers, ocupând cel mult o banda de circulatie.
(2) De la lasarea serii si pâna în zorii zilei, precum si ziua, în conditii de vizibilitate redusa persoanele care se afla în fata si în spatele sirului dinspre axa drumului, trebuie sa aiba o sursa de lumina de culoare alba, respectiv rosie, care sa fie vizibile pentru ceilalti participanti la trafic. Persoanele care formeaza sirul dinspre axa drumului trebuie sa aiba aplicate pe îmbracaminte elemente fluorescent-reflectorizante.
(3) Conducatorii de grupuri organizate, de coloane militare sau de cortegii sunt obligati sa supravegheze permanent deplasarea acestora pe drumurile publice, pentru a nu stânjeni circulatia vehiculelor.
(4) Se interzice persoanelor care formeaza o coloana militara sa mearga în cadenta la trecerea peste poduri.
SECTIUNEA a 5-a
Circulatia pe autostrazi
Art. 169. – (1) Conducatorii de autovehicule care intra pe autostrazi folosind banda de intrare (de accelerare) trebuie sa cedeze trecerea autovehiculelor care circula pe prima banda a autostrazilor si sa nu stânjeneasca în nici un fel circulatia acestora.
(2) Conducatorii care urmeaza sa paraseasca autostrada sunt obligati sa semnalizeze din timp si sa se angajeze pe banda de iesire (de decelerare).
Art. 170. –Circulatia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de marfuri se desfasoara pe banda din partea dreapta a autostrazii, cu exceptia cazului în care se efectueaza depasirea sau semnalizarea rutiera existenta instituie o alta reglementare de utilizare a benzilor.
CAPITOLUL VI
Circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite ori
care transporta marfuri sau produse periculoase


§ 1. Circulatia autovehiculelor cu mase si/sau dimensiuni de gabarit depasite
Art. 171. – Autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, prin constructie sau datorita încarcaturii transportate, depaseste masa totala de 80 tone si/sau lungimea de 40 m ori latimea de 5 m sau înaltimea de 5 m poate circula pe drumul public numai în baza autorizatiei speciale emise de administratorul acestuia si cu avizul politiei rutiere.
Art. 172. – (1) În circulatia pe drumurile publice, autovehiculul sau ansamblul de vehicule care, cu sau fara încarcatura, are o latimea între 3,2 m si 4,5 m inclusiv sau lungime mai mare de 25 m trebuie sa fie precedat de un autovehicul de însotire, iar cel cu latimea mai mare de 4,5 m sau lungime mai mare de 30 m, trebuie sa fie însotit de doua autovehicule care sa circule unul în fata si celalalt în spate.
(2) Pe autostrazi autovehiculul care, cu sau fara încarcatura, depaseste latimea de 3,2 m trebuie sa fie urmat de un autovehicul de însotire.
(3) Autovehiculul de însotire trebuie sa fie echipat cu un dispozitiv special de avertizare cu lumina galbena si sa aiba montata, în functie de locul ocupat la însotire, la partea stânga din fata sau din spate, placuta de identificare reflectorizanta, având fondul alb si chenarul rosu.
(4) Conducatorul autovehiculului cu masa si/sau dimensiuni de gabarit depasite, precum si conducatorii autovehiculelor de însotire sunt obligati sa puna si sa mentina în functiune semnalele speciale de avertizare cu lumina galbena prevazute la art. 32 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, republicata pe toata perioada deplasarii pe drumul public.
Art. 173. – Este interzisa circulatia autovehiculelor cu mase si/sau gabarite depasite:
a) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restrictie sau limitare a accesului acestora, daca vehiculul sau ansamblul de vehicule atinge ori depaseste latimea, înaltimea, lungimea sau masele pe axe ori masa totala maxima admisa;
b) când vizibilitatea este redusa sau partea carosabila este acoperita cu polei, gheata sau zapada.
§ 2. Transportul marfurilor sau produselor periculoase
Art. 174. – (1) Transportul marfurilor sau produselor periculoase se efectueaza numai daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:
a) vehiculul îndeplineste conditiile tehnice si de agreere, prevazute în Acordul european referitor la transportul rutier international al marfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificarile ulterioare;
b) vehiculul are dotarile si echipamentele necesare prevazute în reglementarile în vigoare;
c) conducatorul vehiculului detine certificat ADR corespunzator.
(2) Administratorul drumului public stabileste, cu avizul politiei rutiere, traseele interzise accesului vehiculelor care efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase, cu indicarea rutelor ocolitoare sau alternative si a semnalizarii corespunzatoare acestora.
Art. 175. – (1) Conducatorul vehiculului care efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase trebuie sa aiba asupra sa documentele de transport prevazute de lege, sa cunoasca normele referitoare la transportul si la manipularea încarcaturii putând fi însotit de persoane care sa cunoasca bine caracteristicile acestora.
(2) În cabina autovehiculului care transporta marfuri sau produse periculoase se pot afla numai membrii echipajului.
(3) Daca din cauza deteriorarii ambalajului sau din alte cauze marfa ori produsul periculos se împrastie pe drum, conducatorul este obligat sa opreasca imediat, sa ia masuri de avertizare a celorlalti conducatori care circula pe drumul public si a persoanelor din jur, sa semnalizeze pericolul cu mijloacele pe care le are la îndemâna si sa anunte administratorul drumului sau cea mai apropiata unitate de politie.
Art. 176. – Se interzice conducatorului de autovehicul care transporta marfuri sau produse periculoase:
a) sa provoace socuri autovehiculului în mers;
b) sa fumeze în timpul mersului ori sa aprinda foc la oprire sau stationare, la o distanta mai mica de 50 m de autovehicul;
c) sa lase autovehiculul si încarcatura fara supravegherea sa, a însotitorului ori a unei alte persoane calificate;
d) sa remorcheze un vehicul ramas în pana;
e) sa urmeze alte trasee sau sa stationeze în alte locuri decât cele stabilite, precum si pe partea carosabila a drumului pe timp de noapte;
f) sa transporte alte încarcaturi care, prin natura lor, ar putea determina o sporire a pericolului;
g) sa permita prezenta în autovehicul a altor persoane, cu exceptia celuilalt conducator, a însotitorilor sau a celor care încarca ori descarca marfurile sau produsele transportate;
h) sa intre pe sectoarele de drum pe care îi este interzis accesul;
i) sa pastreze în autovehicul rezerve de combustibil in ambalaje care nu sunt special confectionate în acest scop.
CAPITOLUL VII
SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE SI
MASURI TEHNICO-ADMINISTRATIVE

SECTIUNEA 1
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale
Art. 177. – (1) Îndrumarea, supravegherea, controlul respectarii normelor privind circulatia de drumurile publice si luarea masurilor legale în cazul în care constata încalcari ale acestora se realizeaza de catre politistii rutieri din cadrul Politiei Române.
(2) Politistii rutieri sunt ofiterii si agentii de politie specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Române.
Art. 178. – (1) În punctele de trecere a frontierei de stat a României, politistii de frontiera au si atributia de a aplica sanctiuni în cazul în care constata contraventii la regimul circulatiei pe drumurile publice.
(2) Procesul verbal de constatare a contraventiei se trimite, în cel mult o zi lucratoare de la data întocmirii, serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta.
Art. 179 – (1) Politia rutiera sau politia de frontiera în punctele de trecere a frontierei de stat pot actiona, împreuna cu reprezentanti ai altor autoritati cu atributii în domeniu, pentru prevenirea si constatarea unor încalcari ale normelor privind deplasarea în siguranta, pe drumurile publice, a tuturor participantilor la trafic.
(2) Politistul rutier sau politistul de frontiera aflat în punctul de trecere a frontierei de stat care actioneaza în cadrul echipajului mixt are, ca principale atributii:
a) sa opreasca vehiculele pentru control si sa verifice documentele pe care conducatorii acestora trebuie sa le aiba asupra lor;
b) sa constate si sa aplice sanctiuni în cazul contraventiilor aflate în competenta sa;
(3) Reprezentantii autoritatilor prevazute la alin.(1) din cadrul echipajului mixt au ca principale atributii:
a) sa actioneze, împreuna cu politistii rutieri sau cu politistii de frontiera pentru respectarea de catre conducatorii de vehicule sau de catre operatori a normelor privind transportul rutier pe drumurile publice din România;
b) sa execute activitati de control privind conditiile de efectuare a transporturilor rutiere, precum si de verificare a starii tehnice a vehiculelor, conform competentelor;
c) sa constate si sa aplice sanctiuni în cazul contraventiilor aflate în competenta lor.
(4) În cazul depistarii în trafic a unui vehicul care prezinta defectiuni tehnice la mecanismul de directie, la sistemul de frânare, care emite noxe poluante ori zgomote peste limitele legal admise sau care circula având lumina farurilor nereglata corespunzator, reprezentantii autoritatilor abilitate mentioneaza despre acestea într-o nota tehnica de constatare ce se anexeaza procesului-verbal de constatare a contraventiei încheiat de catre politistul rutier.
Art. 180. – (1) În cazul în care constata încalcari ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contraventiei, potrivit modelului prevazut în anexa nr.1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: data, ora si locul unde este încheiat; gradul profesional, numele si prenumele agentului constatator, unitatea din care acesta face parte; numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta contravenientului, numarul si seria actului de identitate sau, în cazul cetatenilor straini, al persoanelor fara cetatenie sau al cetatenilor români cu domiciliul în strainatate, seria si numarul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savârsita, precum si aratarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia; numarul punctelor-amenda aplicate si valoarea acestora, posibilitatea achitarii, de catre persoana fizica, în termen de cel mult 2 zile lucratoare a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, sanctiunea contraventionala complementara aplicata si/sau masura tehnico-administrativa dispusa; indicarea societatii de asigurari, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale; termenul de exercitare a caii de atac, semnatura agentului constatator si unitatea de politie la care se depune plângerea.
(2) În cazul în care contravenientul refuza sau nu poate sa semneze procesul-verbal, agentul constatator va face mentiune despre aceste împrejurari, care trebuie sa fie confirmate de un martor asistent. În acest caz procesul-verbal va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal si semnatura martorului.
(3) Atunci când contravenientul a fost sanctionat cu amenda, odata cu copia procesului-verbal (exemplarul nr.2), acestuia i se va comunica si înstiintarea de plata, în care se va face mentiunea cu privire la obligativitatea achitarii amenzii la institutiile abilitate sa o încaseze, potrivit legislatiei în vigoare, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silita.
(4) În situatia în care contravenientul este persoana juridica, în procesul-verbal se fac mentiuni cu privire la denumirea, sediul, codul unic de înregistrare ale acesteia, precum si numele, prenumele, numarul si seria actului de identitate, codul numeric personal si domiciliul ori resedinta persoanei care o reprezinta.
(5) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica „Alte mentiuni”, sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
(6) În cazul în care pentru fapta savârsita se dispune ca masura tehnico-administrativa retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau a placutelor cu numarul de înmatriculare ori de înregistrare, odata cu încheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei agentul constatator elibereaza si o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie, dupa caz, al carei model este prevazut în anexa 1B.
(7) Atunci când permisul de conducere se retrage pentru ca titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie, se elibereaza dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.
(8) În situatia în care, prin acelasi proces-verbal de constatare a contraventiei, se dispun mai multe masuri tehnico-administrative, agentul constatator elibereaza pentru fiecare document sau set de placute, câte o dovada înlocuitoare.
(9) Pentru vehiculele implicate în accidente de circulatie din care au rezultat pagube materiale, politia rutiera elibereaza proprietarilor sau detinatorilor acestora autorizatie de reparatii, al carei model este prevazut în anexa nr.1C.
Art. 181. – (1) În situatia în care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, politistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contraventiei potrivit modelului prevazut în anexa nr.1D, dupa prelucrarea înregistrarilor si stabilirea identitatii conducatorului de vehicul.
(2) Datele de identificare a contravenientului care se consemneaza în procesul-verbal de constatare a contraventiei sunt cele comunicate, în scris, sub semnatura proprietarului sau detinatorului legal al vehiculului.
Art. 182. – (1) Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizeaza prin executarea semnalelor regulamentare de catre politistul rutier sau, dupa caz, de catre politistul de frontiera, atunci când constata încalcari ale normelor rutiere ori în situatia în care exista indicii temeinice despre savârsirea unei contraventii ori a unei fapte de natura penala, pentru identificarea persoanelor care au comis astfel de fapte si a bunurilor care fac obiectul urmaririi, precum si pentru verificarea detinerii de catre conducatorii vehiculelor a documentelor prevazute de lege. Oprirea vehiculelor pe drumurile publice se realizeaza si în conditiile producerii unor calamitati naturale, dezastre sau a altor situatii care pun în pericol siguranta circulatiei.
(2) Oprirea vehiculelor se face, de regula, în afara partii carosabile, iar acolo unde nu exista asemenea conditii, cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, pe acostament sau lânga bordura ori în spatiile de parcare iar noaptea, cu precadere, în locuri iluminate.
(3) Se interzice imobilizarea vehiculului pe partea carosabila ca urmare a semnalului de oprire efectuat de catre politist în locurile în care vizibilitatea este redusa sub 50 m.
Art. 183. – Conducatorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al politistului rutier sau, dupa caz, al politistului de frontiera, este obligat sa ramâna în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalti pasageri sa nu deschida portierele, respectând indicatiile politistului.
Art. 184. – (1) În situatia în care conducatorul de autovehicul sau tramvai, oprit în trafic pentru încalcarea unei norme rutiere, nu are asupra sa nici un act de identitate si nici permisul de conducere, politistul rutier trebuie sa îl conduca la cea mai apropiata unitate de politie pentru stabilirea identitatii acestuia si pentru verificarea în evidenta a situatiei permisului de conducere, atunci când nu exista posibilitatea realizarii acestor verificari pe loc.
(2) În cazul în care conducatorul auto are asupra sa numai permisul de conducere, agentul constatator trebuie sa verifice în evidenta daca domiciliul sau, dupa caz resedinta, înscris în document corespunde cu cel din Registrul national de evidenta a persoanelor
(3) Agentul constatator este obligat sa înscrie, în procesul-verbal de constatare a contraventiei, domiciliul sau, dupa caz, resedinta contravenientului din actul de identitate, iar în situatia în care acesta nu are documentul asupra sa, domiciliul sau resedinta va fi consemnata numai dupa verificarea efectuata în Registrul national de evidenta a persoanelor.
(4) Procedura prevazuta la alin. (2) – (3) se aplica si atunci când domiciliul sau, dupa caz, resedinta ori sediul proprietarului mentionat în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu corespunde cu datele existente în evidenta vehiculelor.
Art. 185. – (1) Constatarea contraventiei de conducere a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care se afla sub influenta alcoolului se face prin testarea aerului expirat de acesta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
(2) Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie li se recolteaza obligatoriu probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei atunci când:
a) rezultatul testarii arata o concentratie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat;
b) în eveniment este implicat un vehicul care transporta marfuri sau produse periculoase.
(3) Conducatorilor de vehicule li se recolteaza obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testarii preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indica prezenta în organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare.
Art. 186. – În cazul accidentelor de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, conducatorii vehiculelor sunt obligati sa se supuna testarii aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Daca rezultatul testarii arata o concentratie mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau indica prezenta în organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducatorii de vehicule sunt obligati sa se supuna recoltarii probelor biologice.
Art. 187. –Conducatorii de vehicule sau de animale implicati în accidente de circulatie din care a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane sunt obligati sa se supuna recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau, dupa caz, a consumului de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora.
Art. 188. – În toate cazurile în care se recolteaza probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei sau a prezentei în organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare este obligatorie si examinarea clinica.
SECTIUNEA a 2-a
Masuri tehnico-administrative
§ 1. Retinerea sau retragerea permisul de conducere
Art. 189. – (1) Politistul rutier este obligat, ca atunci când verifica documentele unui conducator de autovehicul sau tramvai, sa urmareasca daca exista concordanta între datele înscrise în actul de identitate si cele din permisul de conducere. În cazul în care constata neconcordante referitoare la nume, prenume, domiciliu sau resedinta, precum si în cazul în care termenul de valabilitate a expirat, politistul rutier este obligat sa retina permisul de conducere si sa elibereze dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie de 15 zile.
(2) În cazul în care conducatorul de autovehicul sau tramvai are asupra sa numai permisul de conducere, politistul rutier efectueaza verificarile prevazute la art. 184 alin. (2). În cazul în care datele nu corespund, politistul rutier procedeaza conform alin. (1).
(3) Permisul de conducere retinut în conditiile alin. (1) sau (2) se trimite, împreuna cu raportul de retinere, autoritatii competente care l-a eliberat.
Art. 190. – (1) În cazurile prevazute de lege, o data cu constatarea faptei, politistul rutier sau, dupa caz, politistul de frontiera, retine permisul de conducere, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie, dupa caz.
(2) Permisul de conducere retinut în conditiile alin. (1), împreuna cu un raport de retinere al carui model este prevazut în anexa nr.1E se trimit cel mai târziu în prima zi lucratoare care urmeaza celei în care a fost eliberata dovada înlocuitoare, la serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta, care are obligatia sa faca imediat mentiunile corespunzatoare în evidenta conducatorilor de autovehicule si tramvaie.
(3) Raportul de retinere, precum si documentele sau placutele cu numarul de înmatriculare retinute unui conducator de autovehicul care poseda permis de conducere sau certificat de înmatriculare eliberate de o autoritate straina, se trimit politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române pentru a fi trimise autoritatilor emitente.
Art. 191. – (1) În situatia în care contravenientul a savârsit fapta pe raza de competenta a altui judet decât cel care îl are în evidenta, permisul de conducere se pastreaza la serviciul politiei rutiere pe teritoriul careia a fost constatata contraventia, pâna când seful serviciului hotaraste asupra sanctiunii contraventionale complementare, dar nu mai mult de 15 zile de la data retinerii, dupa care îl trimite serviciului politiei rutiere al judetului care îl are în evidenta.
(2) Permisul de conducere se pastreaza la serviciul politiei rutiere din judetul care are în evidenta titularul, pâna la restituire sau, dupa caz, pâna la anularea documentului.
Art. 192. – (1) Conducatorului de autovehicul sau tramvai, testat cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, i se retine permisul de conducere daca valoarea concentratiei este de cel mult 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, eliberându-se dovada înlocuitoare fara drept de circulatie, daca nu doreste recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în conditiile stabilite la art. 194 alin. (1).
(2) Când conducatorul vehiculului solicita recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta va fi însotit de politistul rutier, la cea mai apropiata institutie medicala autorizata sau institutie medico-legala, iar dupa recoltare i se va elibera o dovada înlocuitoare cu drept de circulatie pentru cel mult 15 zile, a carei valabilitate intra în vigoare la 24 de ore de la cea de a doua recoltare de probe biologice.
Art. 193. – (1) Conducatorul de autovehicul sau tramvai trebuie însotit de politistul rutier sau, dupa caz, de politistul de frontiera, imediat la cea mai apropiata institutie medicala autorizata sau institutie medico-legala pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, daca prin testarea cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic s-a constatat ca valoarea concentratiei de alcool este mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
(2) Dupa recoltarea probelor biologice politistul rutier retine permisul de conducere si elibereaza dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.
(3) Atunci când conducatorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra sa actul de identitate si nici permisul de conducere, politistul rutier este obligat, înainte de a-l conduce la institutia medicala autorizata sau institutia medico-legala sa faca verificari în evidente pentru stabilirea identitatii acestuia si a situatiei permisului de conducere.
(4) În situatia în care conducatorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra sa permisul de conducere, politistul rutier îi aduce acestuia la cunostinta, prin înstiintare scrisa pe care i-o înmâneaza imediat, ca nu mai are dreptul sa conduca autovehicule sau tramvaie, pâna la finalizarea dosarului penal, precum si obligatia de a preda permisul de conducere serviciului politiei rutiere pe raza caruia a fost savârsita fapta.
Art. 194. – (1) Pentru determinarea alcoolemiei se recolteaza doua probe biologice la interval de o ora între prelevari. În cazul refuzului de prelevare a celei de-a doua probe biologice nu se efectueaza calculul retroactiv al alcoolemiei.
(2) Refuzul persoanei examinate de a i se recolta cea de-a doua proba biologica se consemneaza în procesul-verbal de prelevare.
Art. 195. – Conducatorului de autovehicul sau tramvai, testat preliminar cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat care a relevat prezenta în organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, i se aplica procedura prevazuta la art. 192.
Art. 196. – (1) Conducatorului de autovehicul sau tramvai depistat în trafic încalcând o norma rutiera pentru care se dispune sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce si care prezinta la control dovada înlocuitoare a permisului de conducere retinut pentru o fapta savârsita anterior, aflata în termenul de valabilitate, i se retine dovada prezentata si i se elibereaza o noua dovada, a carei valabilitate nu poate depasi termenul de valabilitate al primei dovezi.
(2) Daca cea de-a doua fapta este una dintre cele prevazute la art. 102 din ordonanta de urgenta, politistul rutier elibereaza titularului permisului o dovada înlocuitoare fara drept de circulatie.
(3) Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, retinuta în conditiile prevazute la alin.(1), se trimite la serviciul politiei rutiere al judetului care îl are în evidenta pe contravenient, împreuna cu raportul de retinere.
Art. 197. – (1) Permisul de conducere al unei persoane declarata inapta din punct de vedere medical de catre o institutie medicala autorizata, se retrage de catre serviciul politiei rutiere pe raza caruia îsi desfasoara activitatea medicul de familie care în evidenta persoana respectiva.
(2) Seful serviciului politiei rutiere dispune retragerea permisului de conducere si îl pastreaza la sediul unitatii, pâna la încetarea cauzelor pentru care a fost retras. În situatia în care conducatorul de autovehicul sau tramvai are domiciliu sau resedinta pe raza altui judet, seful serviciului politiei rutiere care a dispus masura tehnico-administrativa trimite permisul de conducere la serviciul politiei rutiere din judetul care îl are în evidenta, împreuna cu un raport de retragere.
§ 2. Retinerea sau retragerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare si a placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare
Art. 198. – (1) În cazurile prevazute de lege, odata cu constatarea faptei, politistul rutier sau, dupa caz, politistul de frontiera, retine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie, dupa caz.
(2) Documentele sau placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare retinute în conditiile alin.(1), împreuna cu raportul de retinere se trimit cel mai târziu în prima zi lucratoare care urmeaza celei în care a fost eliberata dovada înlocuitoare, la serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta, care are obligatia sa faca imediat mentiunile corespunzatoare în evidenta vehiculelor.
(3) Certificatul de înregistrare sau placutele cu numarul de înregistrare, eliberate de o autoritate a administratiei publice locale, retinute în conditiile legii, se trimit împreuna cu raportul de retinere, autoritatii care le-a eliberat.
(4) Raportul de retinere, precum si documentele sau placutele cu numarul de înmatriculare, eliberate de o autoritate straina retinute în conditiile legii, se trimit politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române pentru a fi remise autoritatilor emitente.
Art. 199. – (1) Atunci când politistul rutier sau politistul de frontiera constata ca autovehiculul este condus de proprietar sau de detinatorul mandatat si datele privind numele, prenumele, domiciliul sau resedinta înscrise în certificatul de înmatriculare ori de înregistrare nu coincid cu cele din documentul de identitate, agentul constatator retine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare eliberând titularului dovada înlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile.
(2) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se trimite autoritatii competente care l-a eliberat, împreuna cu raportul de retinere.
Art. 200. – (1) În cazurile în care legea prevede aplicarea masurii tehnico-administrative a retragerii placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, conducatorul vehiculului este obligat sa demonteze si sa predea placutele agentului constatator care a dispus masura.
(2) Când conducatorul vehiculului refuza sa predea placutele, agentul constatator demonteaza el însusi placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, în prezenta unui martor asistent, consemnând despre aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Art. 201. – Atunci când vehiculul este înmatriculat sau înregistrat într-un alt judet decât cel pe teritoriul caruia a fost constatata fapta, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare si placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare se trimit, dupa expirarea termenului prevazut de lege pentru introducerea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, serviciului politiei rutiere din judetul care are în evidenta vehiculul.
Art. 202. – (1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, precum si placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie de catre serviciul politiei rutiere care le are în pastrare, proprietarului sau utilizatorului vehiculului, la prezentarea de catre acesta a dovezii încetarii motivelor pentru care s-a dispus masura tehnico-administrativa.
(2) În cazul introducerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, în dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se înscrie mentiunea ca vehiculul are drept de circulatie pentru 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii dreptului de circulatie, iar placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare se restituie de catre politia rutiera în baza ordonantei presedintiale emise de instanta investita cu solutionarea cauzei sau a hotarârii judecatoresti ramase definitive.
§ 3. Anularea permisului de conducere
Art. 203. – (1) Anularea permisului de conducere, în cazurile prevazute la art.114 alin.(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002, republicata se dispune:
a) de seful serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost constata fapta, în baza hotarârii judecatoresti ramasa definitiva, dispusa de o instanta din România,
b) de seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, în baza unei hotarâri judecatoresti ramasa definitiva, pronuntata de catre o autoritate straina competenta, pentru o infractiune savârsita de titular pe teritoriul statului respectiv, daca pentru fapta savârsita legislatia româna prevede aceasta masura;
(2) Anularea permisului de conducere al persoanei decedate se dispune de seful serviciului politiei rutiere pe raza caruia titularul a domiciliat, în conditiile existentei unei sesizari din partea unei autoritati competente sau a unui certificat de deces.
(3) Masura anularii permisului de conducere se comunica, în termen de cel mult 5 zile lucratoare, titularului permisului de conducere, la domiciliul acestuia, pentru situatiile prevazute la alin.(1);
(4) În termenul prevazut la alin.(3), permisul de conducere se transmite de serviciul politiei rutiere care a dispus anularea, la autoritatea competenta care l-a eliberat, în vederea efectuarii mentiunii în evidenta.
SECTIUNEA a 3-a
Sanctiuni contraventionale complementare
§ 1. Aplicarea punctelor de penalizare
Art. 204. – (1) Când pentru fapta savârsita legea prevede si aplicarea punctelor de penalizare, agentul constatator are obligatia sa le înscrie în procesul-verbal de constatare a contraventiei.
(2) Procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite, în cel mult 2 zile lucratoare de la data întocmirii acestuia, la serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta.
Art. 205. – Punctele de penalizare se înscriu în evidenta conducatorilor de autovehicule sau tramvaie de catre serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta.
Art. 206. – Când instanta competenta, prin hotarâre judecatoreasca ramasa irevocabila, a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta radiaza din evidenta punctele de penalizare aplicate.
Art. 207. – Când un conducator de autovehicule, posesor al unui permis de conducere eliberat de catre o autoritate straina, savârseste o fapta pentru care legea prevede si aplicarea punctelor de penalizare, procesul-verbal de constatare a contraventiei se trimite politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, pentru informarea autoritatii statului care a emis permisul de conducere.
Art. 208. – Titularul permisului de conducere, la cerere, are dreptul sa obtina, personal, la sediul politiei rutiere din judetul care îl are în evidenta, informatii cu privire numarul de puncte de penalizare ce i-au fost aplicate.
§ 2. Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie
Art. 209. – (1) La cumulul a cel putin 15 puncte de penalizare, serviciul politiei rutiere din judetul care are în evidenta conducatorul de autovehicul comunica acestuia, în scris, în termen de 10 zile de la data înregistrarii în evidenta a ultimelor puncte de penalizare, sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce, precum si obligatia de a se prezenta la sediul politiei rutiere, în termen de 5 zile de la primirea înstiintarii scrise, pentru a preda permisul de conducere.
(2) Titularul permisului de conducere are dreptul de a conduce autovehicule de la data cumularii celor 15 puncte de penalizare si pâna la data expirarii termenului când avea obligatia de a preda permisul de conducere sau, dupa caz, pâna la data predarii permisului de conducere.
(3) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule opereaza în ziua urmatoare celei în care a fost predat permisul de conducere sau, dupa caz, a expirat termenul de predare a acestuia.
(4) În cazul în care titularul permisului de conducere nu se prezinta la politie, în termenul prevazut la alin.(1), perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se majoreaza, de drept, cu 30 de zile.
(5) În situatia în care titularul permisului de conducere face dovada imposibilitatii prezentarii la politie în termenul de 5 zile de la primirea înstiintarii scrise, perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule dispusa potrivit alin.(4) se anuleaza.
Art. 210. – (1) În situati în care conducatorul de autovehicul savârseste o fapta pentru care, potrivit legii, se retine permisul de conducere în vederea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce eliberându-se dovada înlocuitoare cu drept de circulatie, sanctiunea contraventionala complementara opereaza începând cu ziua urmatoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.
(2) Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere este eliberata fara drept de circulatie, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce opereaza din momentul aplicarii sanctiunii contraventionale complementare prin procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Art. 211. – În cazul în care titularului permisului de conducere i s-a interzis sa ocupe o functie sau profesie, care are legatura cu dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie, potrivit art.112 lit.c) din Codul penal, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare seful serviciului politiei rutiere care functioneaza pe teritoriul de competenta al autoritatii care a luat masura de siguranta, dispune suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie pe durata cât opereaza masura de siguranta.
Art. 212. – (1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate straina, retinut ca urmare a încalcarii, de catre titular, a unei norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce si pentru care s-a eliberat dovada înlocuitoare cu drept de circulatie, împreuna cu o copie a procesului-verbal de constatare a contraventiei, se trimit politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, în termen de 15 zile de la aplicarea sanctiunii contraventionale complementare.
(2) Când dovada înlocuitoare este eliberata fara drept de circulatie, permisul de conducere si copia procesului-verbal de constatare a contraventiei se trimit unitatii de politie prevazuta la alin.(1) în cel mult o zi lucratoare de la data constatarii faptei.
(3) Pâna la împlinirea termenului prevazut la alin.(1) titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate straina, poate solicita ca, pâna la expirarea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, documentul sa fie pastrat la serviciul politiei rutiere pe raza caruia a fost savârsita fapta pentru a-i fi restituit. Despre aceasta posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odata cu comunicarea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.
Art. 213. – (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române si în cazul când titularul permisului de conducere eliberat de catre autoritatea competenta din România a savârsit o fapta pe teritoriul altui stat, iar autoritatea statului respectiv a dispus, prin hotarâre, o astfel de masura.
(2) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se aplica pe teritoriul României numai daca pentru fapta savârsita legislatia rutiera româneasca prevede o astfel de masura.
(3) Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce pe teritoriul României nu poate fi mai mare decât cea prevazuta de legislatia rutiera româneasca pentru o fapta asemanatoare.
(4) Pentru stabilirea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se ia în considerare, obligatoriu, perioada cât titularul permisului de conducere nu a avut drept de circulatie pe teritoriul statului care a emis o astfel de decizie.
Art. 214. – (1) În cazul savârsirii a doua sau mai multor contraventii care atrag si suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, constatate prin acelasi proces-verbal, perioada de suspendare se calculeaza prin însumarea perioadelor prevazute pentru fiecare fapta, fara ca aceasta sa depaseasca 90 de zile.
(2) Când o persoana careia i-a fost retinut permisului de conducere pentru o fapta prevazuta cu suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, savârseste în perioada în care are drept de circulatie o noua contraventie pentru care se dispune suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, se aplica distinct perioade de suspendare pentru fiecare contraventie.
§ 3. Confiscarea bunurilor
Art. 215. – (1) Mijloacele speciale de avertizare luminoase si sonore, precum si dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului confiscate, în conditiile legii, se predau la serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta.
(2) Placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare, confiscate, în conditiile legii, se predau la serviciul politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta pentru a fi trimise autoritatii competente care le-a eliberat.
(3) Vehiculele cu tractiune animala, confiscate în conditiile legii, se predau autoritatilor administratiei publice locale, pe baza de proces-verbal, în vederea transmiterii acestora spre valorificare, potrivit dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr.128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privata a statului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 98/1999, republicata.
§ 4. Imobilizarea vehiculului
Art. 216. – (1) Imobilizarea unui vehicul se dispune si se efectueaza de catre politia rutiera, în cazurile si în conditiile prevazute de lege.
(2) Imobilizarea se face, în prezenta unui martor asistent, prin folosirea, în interiorul sau în exteriorul vehiculului, a unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare, care se consemneaza în procesul-verbal de constatare a faptei pentru care s-a dispus masura.
(3) În lipsa unui martor asistent politistul rutier precizeaza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.
(4) Imobilizarea unui vehicul este interzisa în toate locurile unde oprirea sau stationarea sunt interzise.
Art. 217. – (1) Atunci când se impune imobilizarea, în conditiile legii, a unui vehicul care transporta produse sau substante periculoase, politistul rutier este obligat sa anunte, de îndata, unitatea de politie din care face parte pentru a se stabili, împreuna cu unitatile Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, destinatia finala pentru parcarea autovehiculului.
(2) Imobilizarea unui vehicul care efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase ori cu gabarite si/sau mase depasite se dispune de catre politia rutiera, în conditiile stabilite împreuna cu reprezentantii autoritatilor cu atributii în domeniu.
Art. 218. – Revocarea imobilizarii se dispune:
a) de catre politistul rutier care a dispus-o, daca este prezent, iar motivele pentru care a fost dispusa au încetat;
b) de catre seful serviciului politiei rutiere din care face parte agentul constatator, daca motivele pentru care a fost dispusa masura au încetat;
c) de catre procuror sau de instanta de judecata, atunci când vehiculul a facut obiectul unei infractiuni.

SECTIUNEA a 4-a
Restituirea permisului de conducere si reducerea perioadei de suspendare
a exercitarii dreptului de a conduce

Art. 219. – (1) Restituirea permisului de conducere se dispune de catre seful serviciului politiei rutiere care îl are în evidenta, la cererea titularului, în urmatoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de suspendare, când sanctiunea a fost aplicata pentru cumul de puncte;
b) la expirarea termenului de suspendare, când sanctiunea a fost aplicata ca urmare a savârsirii unei contraventii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, dupa caz a fost majorata cu 30 de zile, daca titularul a promovat testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie.
c) în baza certificatului medico-legal prin care se confirma ca afectiunile medicale care au determinat declararea persoanei respective ca inapta medical au încetat.
(2) Restituirea permisului de conducere se dispune de catre seful serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita fapta, la cererea titularului, în baza rezolutiei sau, dupa caz, a ordonantei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarirea penala sau încetarea urmaririi penale, în baza hotarârii judecatoresti ramase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului sau prin care procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost anulat sau ca urmare a încetarii masurii de siguranta prevazute la art.112 lit.c) din Codul penal, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare;
(3) Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie de catre contravenient se efectueaza de catre serviciul politiei rutiere care îl are în evidenta, în cazul în care sanctiunea a fost aplicata ca urmare a savârsirii unei contraventii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, dupa caz a fost majorata cu 30 de zile.
(4) Verificarea cunoasterii regulilor de circulatie consta în completarea unui test grila, ce contine 15 întrebari din legislatia rutiera. Este declarat „promovat” persoana care a formulat raspunsul corect la cel putin 13 întrebari.
(5) Contravenientul este obligat sa sustina examenul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie, în perioada executarii sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce, în zilele stabilite, saptamânal, la nivelul serviciului politiei rutiere.
(6) Prevederile alin. (1) – (5) se aplica si în cazul titularului unui permis de conducere românesc pentru care, potrivit legii, a fost aplicata sanctiunea contraventionala complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce de catre o autoritate competenta straina, ca urmare a savârsirii de catre acesta, pe teritoriul statului respectiv, a unei fapte pentru care se aplica aceasta sanctiune.
Art. 220. – (1) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate straina, împotriva caruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita sefului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta, restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucratoare înainte de data parasirii teritoriului României.
(2) În situatia restituirii permisului de conducere potrivit alin.(1), seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române comunica sanctiunea aplicata autoritatii straine care a eliberat documentul.
Art. 221. – (1) Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se reduce la 30 de zile, la cererea titularului, daca sunt îndeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) a fost declarat admis la testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie;
b) a obtinut permis de conducere cu cel putin 1 an înainte de savârsirea faptei;
c) în ultimii 3 ani de la data savârsirii faptei pentru care se solicita reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce nu a beneficiat de o astfel de masura;
d) în ultimii 2 ani de la data constatarii contraventiei pentru care se aplica sanctiunea contraventionala complementara nu a mai avut suspendata exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie.
(2) Conducatorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiaza de reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, daca :
a) perioada de suspendare a fost majorata, conform legii;
b) a cumulat, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare în urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce;
c) a fost implicat într-un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testarii aerului expirat sau al probelor biologice au stabilit ca a condus vehiculul în timp ce se afla sub influenta alcoolului;
d) sanctiunea contraventionala complementara s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferata când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt în functiune.

CAPITOLUL VIII
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 222. – Cu ocazia preschimbarii permiselor de conducere emise anterior datei de 1 decembrie 1995 cu cele model nou, echivalarea dintre vechile si noile categorii se face dupa cum urmeaza:
a) categoria G cu categoria A;
b) categoria A cu categoria A;
c) categoria B cu categoria B;
d) categoria C cu categoria C;
e) categoria D cu categoria D;
f) categoriile C, E si/sau C + E cu categoria CE;
g) categoriile B, C, E si/sau B + E si C + E cu categoriile BE si CE;
h) categoriile C, D, E si/sau C + E si D + E cu categoriile CE si DE;
i) categoriile B, C, D, E si/sau B + E, C + E si D + E cu categoriile BE, CE si DE;
j) categoria F cu categoria Tr;
k) categoria H cu categoria Tb;
l) categoria I cu categoria Tv.
Art. 223. – (1) Politia rutiera asigura însotirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competentei.
(2) Se însotesc cu echipaje ale politiei rutiere demnitari români sau oficialitati straine cu functii similare acestora, dupa cum urmeaza:
a) presedintele României;
b) presedintele Senatului;
c) presedintele Camerei Deputatilor;
d) primul-ministru al Guvernului.
(3) În situatii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenta, pot beneficia de însotirea cu echipaje ale politiei rutiere si ministrii din Guvernul României sau omologi din strainatate aflati în vizita oficiala în România, precum si sefii misiunilor diplomatice acreditati în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare.
(4) Beneficiaza de însotire si candidatii la functia de Presedinte al României, pe timpul campaniei electorale, dupa validarea candidaturii, numai pe raza localitatilor unde au loc activitatile electorale.
(5) Beneficiaza de însotire cu echipaje ale politiei rutiere fostii presedinti ai României, în conditiile legii.
(6) Concursurile organizate pe drumurile publice, autorizate potrivit legii, care presupun restrictionarea circulatiei pe anumite sectoare, precum si transporturile agabaritice sau speciale vor fi însotite numai cu aprobarea Inspectoratului General al Politiei Române, în functie de disponibilitati, contra cost, potrivit tarifelor stabilite de normele legale.
Art. 224. – (1) La nivelul unitatilor de învatamânt, curs primar si gimnazial, cadrele didactice care predau orele de educatie rutiera vor fi sprijinite si îndrumate de catre politisti rutieri.
(2) Concursurile organizate la nivelul unitatilor de învatamânt pe teme rutiere vor fi coordonate de catre serviciul politiei rutiere din judetul în care îsi are sediul unitatea de învatamânt.
Art. 225. – Anexele nr.1A -1E fac parte integranta din prezentul Regulament.

Anexa nr.1A
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR Exemplar nr.1
________________________________________
________________________________________
PROCES-VERBAL Seria ______ nr. _________________
Încheiat astazi: ziua |__|__| luna |__|__| anul |__|__|__|__| ora |__|__| în localitatea _______________________________________
Agent constatator _____________________________________ din _____________________________________ constat ca:
(grad profesional, nume, prenume) (unitatea)
Dl./Dna.__________________________________, CNP|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|, act de ident.|_______|,seria |__|__|__|__|__|__|__|__|
nr.|__|__|__|__|__|__|, cu domiciliul/ resedinta în _____________________ str.__________________________________ nr._______ bl.______ sc.______ ap.______ sector/judet ____________________________ .
Pers. juridica__________________________,cu sediul în _____________________ str.__________________ nr.____ bl.______ sc.______ ap.______ sector/judet __________________, CUI |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|, reprezentata de dl./dna. ____________________________________________
CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| act de ident. |_____| seria |__|__| nr.|__|__|__|__|__|__| cu domiciliul/ resedinta în ___________________ str.___________________ nr._____ bl._____ sc.______ ap.______ sector/judet _______________________

În ziua |__|__| luna |__|__| anul |__|__| ora |__|__| locul ______________________________ a savârsit urmatoarele:
__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________________________________________________________
Fapta savârsita este prevazuta de: art. ___________________ din ______________ si sanctionata de art. ___________________ din ______________art. ___________________ din ______________ si sanctionata de art. ___________________
din ______________ art. ___________________ din ______________ si sanctionata
de art. ___________________ din ______________art. ___________________ din ______________ si sanctionata de art. ___________________ din ______________
Stabilesc:
a) |___| AVERTISMENT/ |___| AMENDA, în suma de _____________________________, lei;
b) |___|* PUNCTE-AMENDA, în valoare de __________________________lei;
c) |___|* PUNCTE DE PENALIZARE,
d)CONFISCAREA: ______________________________________________________________________________________________.
e) IMOBILIZAREA VEHICULULUI (marca) __________________ nr. de înmatric./înreg. ____________________ cf. art. _________ din __________.
f) RETINEREA |___| permisului de conducere/ |___| certificatului de înmatriculare (înregistrare)/ |___| placutelor cu numarul de înmatriculare (înregistrare)/ |___| atestatului profesional.
Contravenientul achita pe loc, cu chitanta nr.______________ sau poate achita în cel mult 2 zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul amenzii prevazute de lege, adica suma de _______________________ lei.
Contravenientul |__| refuza / |__| nu poate / sa semneze procesul-verbal.
Martor asistent.___________________________________________________ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| .
(nume si prenume)
Alte mentiuni ______________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________________________________________________
Vehicul nr._______________________________asigurat cu polita nr. |__|__|__|__|__|__|__|__| valabila pâna la |__|__|__|__|__|__|__|__|.
Contravenientul poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei în termen de 15 zile de la data înmânarii/ comunicarii, care se depune la Serviciul politiei rutiere ___________________________ .
Agent constatator
Martor asistent Contravenient
Am luat la cunostinta
* se trece totalul numarului punctelor-amenda sau, dupa caz, al punctelor de penalizare aplicate.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Î N S T I I N T A R E D E P L A T A
Dl./Dna.____________________________________ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| act de ident.|______| seria |__|__|__|__|__|__|__|__|
nr. |__|__|__|__|__|__|, cu domiciliul/resedinta în _________________ str._________________ nr._____bl._____sc.____ap.____sector/judet ________
Persoana juridica _____________________________, cu sediul în localitatea ________________________ str. _______________________________ nr._______ sector/judet _______________________ CUI |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
Conform procesului verbal de constatare a contraventiei seria _______ nr. __________ , încheiat la |__|__|__|__|__|__|__|__| s-a stabilit drept amenda suma de __________________ lei, pe care va trebui sa o achitati la _______________________ , la casieriile autoritatilor administratiei publice locale ori ale altor institutii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale sau la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României.
Chitanta si copia procesului-verbal se transmit în termen de 15 zile de la comunicare unitatii din care face parte agentul constatator.
Plata se poate efectua si prin instrumente de plata electronice în cadrul Ghiseului virtual de plati, caz în care nu aveti obligatia de a face dovada platii unitatii din care face parte agentul constatator.
În caz de neplata a obligatiilor se va trece la executarea silita.

- verso -
C a t r e
________________________________________________
________________________________________________

În temeiul art. ___________ din _________________________________________ trimitem alaturat procesul verbal de constatare a
contraventiei seria ____________ nr. ______________, încheiat pe numele dlui/dnei/pers. juridice _____________________________ ,
în vederea executarii silite.
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE
_______________________________

Recomandat nr. __________________ din ______________________ Loc pentru francare

Stampila cu data prezentarii
Stampila cu data primirii
__________________________________________________________________________________________________________________________
N O T A
I. Conform prevederilor art.118 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, contravenientul poate depune plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile la sediul serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta. Plângerea, semnata si datata, se depune în 2 exemplare, însotita de:
- copia procesului-verbal de constatare a contraventiei;
- copia actului de identitate;
- copia dovezii de retinere a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului sau, dupa caz, a autorizatiei de reparatii;
- copii ale oricaror alte acte sau documente în sustinerea plângerii.
Conform dispozitiilor art.118 alin.(2) din O.U.G. nr.195/2002, republicata, plângerea suspenda executarea.
Pentru prelungirea/acordarea dreptului de circulatie trebuie sa va prezentati la seful politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita contraventia în vederea prelungirii dreptului de circulatie sau, dupa caz, pentru a se face mentiunea, pe dovada, ca aveti dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pentru o perioada de 30 de zile.
Prelungirea dreptului de circulatie se face de catre seful politiei rutiere pe a carei raza de competenta a fost savârsita contraventia, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanta de judecata care confirma ca dosarul este în curs de solutionare, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti.
II. Prin urmatoarele abrevieri se întelege:
- act de ident. - C.I. (carte de identitate), B.I. (buletin de identitate), Pasp. (pasaport), C.I.P. (cartea de identitate provizorie);
- CNP – codul numeric personal;
- CUI – codul unic de înregistrare al persoanei juridice
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _


ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR Exemplar nr.2
________________________________________
________________________________________
PROCES-VERBAL Seria ______ nr. _________________
Încheiat astazi: ziua |__|__| luna |__|__| anul |__|__|__|__| ora |__|__| în localitatea _______________________________________
Agent constatator _____________________________________ din _____________________________________ constat ca:
(grad profesional, nume, prenume) (unitatea)
Dl./Dna.__________________________________, CNP|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|, act de ident.|_______|,seria |__|__|__|__|__|__|__|__|
nr.|__|__|__|__|__|__|, data emiterii |__|__|__|__|__|__|__|__|, emitent _____________________, cu domiciliul/ resedinta în _____________________ str.__________________________________ nr._______ bl.______ sc.______ ap.______ sector/judet ____________________________ .
Pers. juridica__________________________,cu sediul în _____________________ str.__________________ nr.____ bl.______ sc.______ ap.______ sector/judet __________________, CUI |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|, reprezentata de dl./dna. ____________________________________________
CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| act de ident. |_____| seria |__|__| nr.|__|__|__|__|__|__| cu domiciliul/ resedinta în ___________________ str.___________________ nr._____ bl._____ sc.______ ap.______ sector/judet _______________________

În ziua |__|__| luna |__|__| anul |__|__| ora |__|__| locul ______________________________ a savârsit urmatoarele:
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________________________________________
Fapta savârsita este prevazuta de: art. ___________________ din ______________ si sanctionata de art. ___________________ din art. ___________________ din ______________
si sanctionata de art. ___________________ din art. ___________________ din ______________
si sanctionata de art. ___________________ din art. ___________________ din ______________ si sanctionata de art. ___________________ din
Stabilesc:
a) |___| AVERTISMENT/ |___| AMENDA, în suma de _____________________________, lei;
b) |___|* PUNCTE-AMENDA, în valoare de __________________________lei;
c) |___|* PUNCTE DE PENALIZARE,
d)CONFISCAREA: ______________________________________________________________________________________________.
e) IMOBILIZAREA VEHICULULUI (marca) __________________ nr. de înmatric./înreg. ____________________ cf. art. _________ din
f) RETINEREA |___| permisului de conducere/ |___| certificatului de înmatriculare (înregistrare)/ |___| placutelor cu numarul de înmatriculare (înregistrare)/ |___| atestatului profesional.
Contravenientul achita pe loc, cu chitanta nr.______________ sau poate achita în cel mult 2 zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul amenzii prevazute de lege, adica suma de _______________________ lei.
Contravenientul |__| refuza / |__| nu poate / sa semneze procesul-verbal.
Martor asistent.___________________________________________________ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| .
(nume si prenume)
Alte mentiuni ______________________________________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________________________________________
Vehicul nr._______________________________asigurat cu polita nr. |__|__|__|__|__|__|__|__| valabila pâna la |__|__|__|__|__|__|__|__|.
Contravenientul poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei în termen de 15 zile de la data înmânarii/ comunicarii, care se depune la Serviciul politiei rutiere ___________________________ .
Agent constatator
Martor asistent Contravenient
Am luat la cunostinta
*) se trece totalul numarului punctelor-amenda sau, dupa caz, al punctelor de penalizare aplicate.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

D O V A D A
Subsemnatul(a)________________________________________ am primit procesul verbal de constatare a contraventiei seria ___________________ nr. _____________ si înstiintarea de plata** .
Agent constatator Contravenient
______________________ ____________
Subsemnatul(a) _____________________________________ agent procedural la _______________________________________________________
m-am deplasat în ziua de |__|__|__|__|__|__|__|__| la adresa din________________________ str. _______________________________________ nr.______ , bl._____ , sc. _____ , ap. _____ , la domiciliul/resedinta/sediul _________________________________________, pentru a-i înmâna procesul verbal de constatare a contraventiei seria _________________ nr. _____________ si înstiintarea de plata.
Cel în cauza |__| a refuzat sa le primeasca / |__| nu a fost gasit , motiv pentru care comunicarea s-a realizat prin afisare la ______________________ .
(se înscrie: „domiciliu”/”resedinta”/”sediu”)
Agent procedural Martor
____________ __________

**) se completeaza când contravenientul este de fata la încheierea procesului-verbal sau îi poate fi înmânat direct.

- verso -

Catre,
Dl./dna./pers. juridica_____________________________
______________________________________________
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE
_______________________________

Recomandat nr. __________________ din ______________________ Loc pentru francare

Stampila cu data prezentarii
Stampila cu data primirii
__________________________________________________________________________________________________________________________
N O T A
I. Conform prevederilor art.118 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, contravenientul poate depune plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile la sediul serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta. Plângerea, semnata si datata, se depune în 2 exemplare, însotita de:
- copia procesului-verbal de constatare a contraventiei;
- copia actului de identitate;
- copia dovezii de retinere a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului sau, dupa caz, a autorizatiei de reparatii;
- copii ale oricaror alte acte sau documente în sustinerea plângerii.
Conform dispozitiilor art.118 alin.(2) din O.U.G. nr.195/2002, republicata, plângerea suspenda executarea.
Pentru prelungirea/acordarea dreptului de circulatie trebuie sa va prezentati la seful politiei rutiere pe raza careia a fost savârsita contraventia în vederea prelungirii dreptului de circulatie sau, dupa caz, pentru a se face mentiunea, pe dovada, ca aveti dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pentru o perioada de 30 de zile.
Prelungirea dreptului de circulatie se face de catre seful politiei rutiere pe a carei raza de competenta a fost savârsita contraventia, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanta de judecata care confirma ca dosarul este în curs de solutionare, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii judecatoresti.
II. Prin urmatoarele abrevieri se întelege:
- act de ident. - C.I. (carte de identitate), B.I. (buletin de identitate), Pasp. (pasaport), C.I.P. (cartea de identitate provizorie);
- CNP – codul numeric personal;
- CUI – codul unic de înregistrare al persoanei juridice
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Anexa nr.1B
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
_____________________________________________
_____________________________________________
D O V A D A
Seria __________ nr.___________________
Eliberata la: ziua |__|__| luna |__|__| anul |__|__|__|__| ora |__|__|

Dlui./Dnei. _________________________________________________ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|
i-a(u) fost retinut(e) la data de |__|__|__|__|__|__|__|__| ora. |__|__| urmatoarele:
? permisul de conducere (sub)categoriile ______________________________ nr. _______________________
? certificatul de înmatriculare (înregistrare) nr.__________________al vehiculului (marca) ______________ nr. ___________________ apartinând_____________________________________________________________________________________________________
? placutele cu numarul de înmatriculare (înregistrare) _______________________________________________
? atestat profesional seria ____________________________ nr. _____________________________________
? dovada seria ______________ nr. ________________________ din data de |__|__||__|__||__|__|__|__|.
pentru (motive si locul) _________________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________________________________
Prezenta s-a eliberat, în baza procesului-verbal seria ___________ nr._______________din |__|__||__|__||__|__|__|__|
- ? cu drept de circulatie ______ zile, începând cu data de |__|__||__|__||__|__|__|__| pâna la data de |__|__||__|__||__|__|__|__|.
- ? fara drept de circulatie
Agent constatator ___________________________________________________
(grad profesional, nume, prenume si stampila unitatii)

- verso -

Prezenta dovada se prelungeste în conditiile O.U.G. nr.195/2002, republicata :
1. de la data |__|__||__|__||__|__|__|__| pâna la data de |__|__||__|__||__|__|__|__|
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE _________________________________________
(grad profesional, nume, prenume, semnatura si stampila unitatii)
2. de la data |__|__||__|__||__|__|__|__| pâna la data de |__|__||__|__||__|__|__|__|
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE _________________________________________
(grad profesional, nume, prenume, semnatura si stampila unitatii)
3. de la data |__|__||__|__||__|__|__|__| pâna la data de |__|__||__|__||__|__|__|__|
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE _________________________________________
(grad profesional, nume, prenume, semnatura si stampila unitatii)
4. de la data |__|__||__|__||__|__|__|__| pâna la data de |__|__||__|__||__|__|__|__|
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE _________________________________________
(grad profesional, nume, prenume, semnatura si stampila unitatii)
5. de la data |__|__||__|__||__|__|__|__| pâna la data de |__|__||__|__||__|__|__|__|
SEFUL SERVICIULUI POLITIEI RUTIERE _________________________________________
(grad profesional, nume, prenume, semnatura si stampila unitatii)

Anexa nr.1C
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
_____________________________________________
_____________________________________________
A U T O R I Z A T I E D E R E P A R A T I I
Seria __________ nr.___________________
Se elibereaza prezenta pentru vehiculul marca ________________ culoarea _________________ cu nr. înmatriculare/ înregistrare ________________________ detinator _______________________________________ CNP |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| sau CUI |__|__|__|__|__|__|__|__|__|__| .
Auto(vehiculul) a fost implicat în accidentul de circulatie din data |__|__|__|__|__|__|__|__| ora. |__|__| locul _______________________.
Auto(vehiculul) poate intra în reparatii cu urmatoarele avarii ______________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________________________________
Prezenta s-a eliberat la data de |__|__|__|__|__|__|__|__| accidentul fiind înregistrat la ________________________________________.
(unitatea de politie)
Agent constatator ___________________________________________________
(grad profesional, nume si prenume)

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _

ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
_______________________________________________
_______________________________________________

Nr. ___________________________
din ___________________________

C O M U N I C A R E
Dlui/Dnei/Persoanei juridice
________________________________________
________________________________________

În conformitate cu art. 39 din O.U.G. nr.195/2002, republicata, va solicitam ca, în termen de 5 zile de la primirea prezentei, sa ne comunicati datele de identificare a persoanei careia i-ati încredintat vehiculul cu numarul de înmatriculare/înregistrare ____________________ pentru a fi condus pe drumurile publice, care a fost înregistrat cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate la data |__|__||__|__||__|__|__|__| ora |__|__| locul _______________________ savârsind urmatoarele : _______________________________
_______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Va facem cunoscut ca necomunicarea datelor solicitate ori comunicarea eronata a acestora constituie contraventie, fapta prevazuta si sanctionata:
? de art. 102 alin.(1) pct.14 din O.U.G. nr.195/2002, republicata, cu 9 – 20 puncte-amenda (pentru persoane fizice).
? de art. 105 alin.(1) pct.10 din O.U.G. nr.195/2002, republicata, cu 21 – 100 puncte-amenda (pentru persoane juridice).
Agent constatator ___________________________________________________
(grad profesional, nume si prenume)

Anexa nr. 1 D

ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR ...................................................................
..................................................................
PROCES-VERBAL Seria...... nr. ..........
Încheiat astazi: ziua..... luna ..... anul ......... ora ...... în localitatea .....................................
Agent constatator ............................................................................. constat ca :
(grad profesional, nume, prenume)
Dl/D-na .................................................................................. CNP /_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/_/ act de iden. ....................... seria ...... nr. ......... cu domiciliul/resedinta în localitatea/tara …...
(BI,CI,PASP,CIP)
....................................................,str..........................................................................nr............... bl. ........ sc. ....... apt. ....... sector/judet . ……………………………………………….
În ziua……luna…….anul………..ora……….locul …………………………………………..
A fost depistat conducând autovehiculul cu nr.înmatriculare(înregistrare) ..................... Descrierea faptei:.........................................................................................................................
fiind înregistrat cu.......................................................................................................................
Înregistrarea se pastreaza la sediul unitatii 6 luni de la data constatarii contraventiei
Fapta savârsita este prevazuta de art.………………………..din ………………..si sanctionata de art.………………..din...................................................................................
Stabilesc: AVERTISMENT/....PUNCTE-AMENDA în valoare de......................lei ........PUNCTE DE PENALIZARE, conform art ........ din ..............................................
Sanctiunea contraventionala complementara aplicata............................................................
Contravenientul poate achita jumatate din minimul amenzii, respectiv....................lei în 2 zile lucratoare de la primirea prezentului proces-verbal (conf.stampila postei)
Contravenientul poate depune plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la
primire, la sediul serviciului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta.
Agent constatator ......................................
(grad profesional, nume, prenume)
_____________________________________________________
Î N S T I I N T A R E D E P L A T A
Amenda se achita la CEC – S.A., la casieriile autoritatilor administratiei publice locale ori ale altor institutii publice abilitate sa administreze veniturile bugetelor locale, la ghiseul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României dupa care chitanta si copia procesului verbal vor fi remise în termen de 15 zile de la comunicare unitatii emitente.
Plata se poate efectua si prin instrumente de plata electronice în cadrul Ghiseului virtual de plati, caz în care se elimina obligativitatea pentru platitor de a face dovada platii unitatii emitente.
În situatia neplatii obligatiilor se va trece la executarea silita.
AGENT CONSTATATOR.............................................
(grad profesional, nume, prenume)


Anexa nr.1E
ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
_____________________________________________
_____________________________________________
A P R O B
Seful Serviciului Politiei Rutiere
____________________________

Localitatea __________________________________
ziua |__|__| luna |__|__| anul |__|__|__|__| ora |__|__|
Art.______ din O.U.G. nr.195/2002, republicata
Locul constatarii ______________________________
Propun
suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule/tramvaie pentru
o perioada de ___________zile

R A P O R T DE R E T I N E R E
Azi, data de mai sus, am depistat pe _____________________________________________, având domiciliul/resedinta/sediul în localitatea___________________________________ str. _____________________________, nr. ______, bl. _____ sc. ____ ap. _____ sector/judet _______________________________, care la data de |__|__||__|__||__|__|__|__| conducând autovehiculul cu numarul de înmatriculare/înregistrare |__|__|__|__|__|__|__| nu a respectat dispozitiile art. __________ din O.U.G. nr.195/2002, republicata, prin aceea ca: _____________________________________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Pentru care am stabilit :
a) |___| AVERTISMENT/ |___| AMENDA în suma de ____________________lei;
b) |___| PUNCTE-AMENDA, în suma de ____________________lei;
c) |___| PUNCTE DE PENALIZARE,
d)CONFISCAREA: ______________________________________________________________________________________________.
e) IMOBILIZAREA VEHICULULUI (marca) __________________ nr. de înmatric./înreg. ____________________ cf. art. _________ din __________.
f) RETINEREA |___| permisului de conducere/ |___| certificatului de înmatriculare (înregistrare)/ |___| placutelor cu numarul de înmatriculare (înregistrare)/ |___| atestatului profesional.
sanctiuni aplicate prin procesul-verbal de constatare a contraventiei seria ______ nr. _________________
Agent constatator _____________________________________________
(grad profesional, nume, prenume)

21 aprilie 2008

Dan Carlea

blogurile mele curente sunt:

http://carleadan.wordpress.com/

http://zeppelinul.blogspot.com/

http://urban-vinea.blogspot.com